joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticNicu Fălcoi: „Nebunia dictatorului Putin se suprapune peste o particularitate pe care...

Nicu Fălcoi: „Nebunia dictatorului Putin se suprapune peste o particularitate pe care Rusia a avut-o aproape dintotdeauna de-a lungul istoriei”

Deputatul Nicu Fălcoi, propus anul trecut de USR pentru funcția de ministru al Apărării, atrage atenția că ,,nebunia dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin, se suprapune cumva peste o particularitate pe care Rusia a avut-o aproape dintotdeauna de-a lungul istoriei sale, aceea de stat agresor”.

În acest sens, Nicu Fălcoi trece în revistă mai multe evenimente istorice care scot în relief statutul Rusiei de perpetuu stat agresor, invazia rusească din Ucraina fiind doar o piesă dintr-un imens puzzle.

,,Ultimul imperiu și gongul istoriei

Niciodată n-am crezut că trebuie să judecăm lucrurile doar prin prisma emoțiilor. Poate că și meseria mea de pilot, în care rațiunea primează și fiecare secundă te poate costa viața (pe tine, pe camarazii tăi și pe toți aceia care și-au pus încrederea în tine) m-a învățat să procedez așa.

Recunosc însă că – la fel ca pe oricare dintre voi – imaginile cu refugiați, cu oamenii ăia nevoiți să-și împacheteze viețile în două geamantane, să-și ia copiii de mână și să-și părăsească țara, casele, pe cei dragi mă mișcă foarte tare. Iar fotografiile cu civili uciși, cu copii nevinovați răpuși de gloanțele unor trăgători ucigași sau de explozii criminale, așa cum am văzut mai deunăzi surprinse la numai câțiva kilometri de Kiev, îmi sporesc și mai tare furia față de acest dictator dement care strivește sub bocanci vieți fără nicio vină, doar ca să-și alimenteze nebunia și iluziile de putere și de prea-mărire.

Nu știu ce se-ntâmplă în mintea lui Putin. Probabil nici experții în psihologie și sănătate mintală nu pot intui asta cu precizie.
Ce știu însă sigur – asta ca să revin la argumente și la istorie – este că nebunia de-acum a acestui dictator se suprapune cumva peste o particularitate pe care Rusia a avut-o aproape dintotdeauna de-a lungul istoriei sale: aceea de stat agresor.

Istoria Rusiei e-un lung șir de atacuri brutale și de invazii, de expansiuni în teritoriile învecinate. Și asta s-a-ntâmplat mereu, în istoria ei îndepărtată, cât și în cea mai recentă. De la jumătatea secolului al XVI-lea, de când cu războiul pentru teritoriile actualelor țări baltice și Belarusului, trecând prin războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina, la 1654, apoi campania lui Petru cel Mare, anexarea Crimeei, la 1783, toate conflictele și războaiele purtate de la începutul secolului XX încoace, de la primul război sovieto-polonez, războiul sovieto-finlandez, anexarea, la 1940, a țărilor baltice și-apoi, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de prezent: 1979 – Afganistan, 2008 – anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud și 2014 – anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei – toate astea sunt doar o foarte, foarte scurtă trecere în revistă a istoricului de stat agresor al Rusiei”, precizează parlamentarul USR.

De asemenea, Nicu Fălcoi precizează că Vladimir Putin trebuie determinat ,,să-nțeleagă că istoria s-a schimbat, că oamenii au alte așteptări și idealuri”, motiv pentru care Rusia ar trebui ,,să iasă măcar în cel de-al paișpelea ceas din paradigma de stat agresor”.

,,Și, nu în puține rânduri, la fel ca și-acum, Rusia (oricare i-a fost denumirea oficială pe care a purtat-o în decursul istoriei) a căutat să-și justifice invaziile, camuflându-le în spatele narativelor unor acțiuni defensive. Exact așa cum o fac și-acum Putin ori ministrul de Externe Lavrov, care continuă să spună senini, sfidând orice evidențe, sfidând realitatea din teren și sutele, miile de imagini cu refugiați, cu civili uciși, că Rusia nu este un stat agresor și că actualul demers e o încercare de „demilitarizare” și „denazificare” a Ucrainei.

Ce vreau să spun cu toate astea este că, dacă ne uităm un pic la istorie, vom înțelege că, de fapt, într-o formă sau alta, ea se repetă. De data asta, avem un dictator nebun pornit într-o campanie agresivă. Și care, sub umbrela unor explicații neconvingătoare, caută să justifice invadarea teritoriului unui stat independent. Iar acest dictator probabil că-și hrănește o parte din fantasmele de prea-mărire agitând în fața unui popor sărăcit, manipulat și mințit grosolan iluzia refacerii Rusiei mari.

În nebunia lui, acest individ este complet insensibil în fața pierderilor de vieți omenești. Pentru el oamenii reprezintă numai o cifră într-o statistică. Pe viețile soldaților ruși pe care-i trimite la moarte a stabilit un preț în euro. Cu un astfel de individ avem de-a face.
Iar el trebuie oprit. Putin trebuie să-nțeleagă că istoria s-a schimbat, că oamenii au alte așteptări și idealuri, că nimeni nu-și dorește războaie ca pe vremea lui Petru cel Mare. Că acum dovada supremă de putere nu mai sunt armele și confruntările directe, cu sute de mii de victime nevinovate, ci dialogul.

Nu, nu mai suntem de foarte multă vreme în al treișpelea ceas. Am trecut deja în cel de-al paișpelea. Au murit oameni nevinovați în războiul ăsta, în numele unei nebunii (care are și antecedente istorice). Dar Rusia lui Putin trebuie să înceteze. Și să iasă, măcar acum, mult, mult după ceasul al 13-lea, din paradigma de stat agresor!”, conchide deputatul USR într-o postare pe Facebook.

Sursa foto 2: Profimedia Images

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare