duminică, noiembrie 10, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInstantaneu PoliticAmbasadorul Rusiei la Roma dă în judecată un ziar pentru un articol...

Ambasadorul Rusiei la Roma dă în judecată un ziar pentru un articol care ar crește „riscul ca Putin să fie asasinat”

Ambasadorul Rusiei în Italia, Serghei Razov, a declarat vineri că dă în judecată ziarul italian La Stampa pentru un articol în legătură cu care reclamă că a sporit riscul ca președintele Rusiei, Vladimir Putin, să fie asasinat.

„E inutil să spun că acest lucru contravine regulilor jurnalismului și moralității”, le-a spus Razov reporterilor, în fața parchetului din Roma, după ce a intentat procesul.

Pe 22 martie, La Stampa a publicat o analiză cu titlul „Dacă uciderea tiranului este singura opțiune”. Articolul spunea că dacă toate celelalte opțiuni nu reușesc să oprească invazia rusească din Ucraina, atunci singura soluție ar putea fi ca cineva să-l omoare pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Vorbind prin intermediul unui traducător, Razov a acuzat ziarul italian că a lansat prin acel articol o solicitare de a fi comisă o crimă.

Editorul La Stampa, Massimo Giannini, a respins acuzația.

„Nu luăm lecții de la un regim iliberal care măcelărește umanitatea și adevărul”, a spus acesta într-un videoclip postat pe site-ul ziarului.

Giannini a mai precizat că textul contestat de Ambasada Rusiei s-a încheiat prin a se transmite că uciderea unui tiran nu rezolvă aproape niciodată problemele și ar putea înrăutăți de fapt lucrurile.

Ambasadorul Rusiei la Roma (foto 1) a criticat de asemenea decizia Italiei de a trimite armament în Ucraina.

„Lucrul care ne îngrijorează este că armele italiene vor fi folosite pentru a ucide cetățeni ruși”, a spus Razov. (sursa: Reuters)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare