Bătuți sistematic, înfometați și forțați să stea în propriile fecale. Ororile prin care au trecut doi civili ucraineni închiși într-o cameră rusească de tortură

Bătuți sistematic, înfometați și forțați să stea în propriile fecale. Ororile prin care au trecut doi civili ucraineni închiși într-o cameră rusească de tortură

Legat la ochi, cu brațele și picioarele imobilizate și întins în colțul celulei de tortură, Dima nu putea decât să audă țipetele unui alt deținut, respectiv coastele acestuia trosnind, bărbatul în cauză, aflat lângă el, fiind bătut până la moarte, conform unui amplu reportaj realizat de The Independent.

Dima își amintește cum Kolya, care se pare că denunțase public Moscova, a fost supus unei violențe deosebit de sălbatice. Chiar și după ce Kolya a fost târât în camera pătată de sânge, acesta a refuzat să înceteze să blesteme invadarea Ucrainei de către Rusia, motiv pentru care au continuat loviturile necruțătoare asupra lui.

Abia când Kolya a tăcut, a putut fi auzit scârțâitul cizmelor al agresorilor care părăseau celula. Ulterior, Dima l-a auzit pe Kolya având probleme de respirație, gâfâind încontinuu.

„Am țipat la gardieni: ‘Moare, moare!’. Am încercat cu picioarele legate să împing o sticlă de apă spre Kolya”, a relatat Dima, vizibil tulburat.

„Nu au făcut decât să râdă și să spună: ‘Dacă moare, moare. Toți ucrainenii trebuie să moară!’. L-am tot strigat pe nume pe Kolya, dar el nu mi-a răspuns”, a adăugat Dima.

Prins într-un purgatoriu al întunericului în care era greu să mai fie estimată cu exactitate trecerea timpului, Dima crede despre Kolya că a fost ucis în a doua sau a treia zi a captivității sale – dar nu poate spune cu siguranță.

„Au ținut cadavrul lângă mine până dimineața când l-au scos și au adus încă două persoane”, a mai precizat acesta.

Timp de 10 zile, supraviețuitorii din această încăpere – toți civili – spun că au fost înfometați, torturați, supuși la mai multe execuții simulate, amenințați cu violul și forțați să stea în propriile excremente.

Aceasta este doar o parte dintr-o serie de noi mărturii obținute de The Independent, informații care oferă dovezi noi despre crimele de război comise de forțele rusești în regiunea Sumy, din nord-estul Ucrainei.

The Independent a vorbit cu doi dintre supraviețuitori: Dima, cel ținut captiv prima oară, și Andrei, care spune că a fost răpit de soldați câteva zile mai târziu.

Dima relatează despre Kolya că a fost prizonierul numărul patru din cel puțin opt civili deținuți acolo în timpul ocupației rusești ce a durat o lună în orașul Trostyanets.

Acesta a arătat celula, situată într-un subsol sub sala principală de bilete a gării. Începerea avea doar câțiva metri lățime și era încă mânjită cu sânge.

Trei dintre deținuți sunt morți sau dispăruți: Koyla a fost ucis, iar alți doi, inclusiv un veteran militar, au fost bătuți până au rămas aproape inconștienți înainte de a fi luați. Locația lor este încă necunoscută.

Andrei – prizonierul numărul șase – spune că a fost înjunghiat în piciorul stâng, dezbrăcat și amenințat că va fi mutilat genital și violat.

La un moment dat, spune bărbatul de 33 de ani, soldații ruși l-au torturat cu șocuri electrice la cap. Bătăile au fost atât de brutale, încât i-a implorat pe cei care l-au răpit să-l omoare.

Încheieturile, picioarele și gleznele încă au semnele torturii și, totodată, acesta nu-și mai simte mâna dreaptă.

„A fost un coșmar. A fost cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată”, a mai relatat acesta, cu vocea tremurândă.

Moscova a negat în mod repetat și vehement că ar fi vizat civili, precum că ar fi comis crime de război în Ucraina, declarând că acuzațiile de tortură, viol, execuție sumară și omor sunt „falsuri monstruoase” menite să compromită reputația forțelor sale.

Dar publicația The Independent a adunat zeci de mărturii care indică posibile încălcări ale dreptului internațional în mai multe regiuni ale țării: inclusiv cazul de mai sus, din orașul Trostyanets.

Aceste relatări fac parte dintr-un număr tot mai mare de dovezi despre presupusele crime de război comise de ruși în întreaga țară.

Numai la periferia capitalei Kiev, poliția ucraineană a raportat vineri că până în acel moment a strâns cadavrele a peste 900 de civili – dintre care 95% au fost aparent împușcați mortal.

Karim Khan QC, procurorul șef al Curții Penale Internaționale care a vizitat recent Bucha, unul dintre cele mai sângeroase locuri din nord-vestul capitalei, a mers până la a declara că Ucraina reprezintă o „scenă a crimei”.

Richard Weir, cercetător al Human Rights Watch, care investighează crimele din Ucraina, spune că acuzațiile din Trostyanets aduse la lumină de The Independent „sunt un plus tragic la o listă tot mai mare de abuzuri și crime de război comise de forțele rusești în timpul ocupării orașelor și satelor ucrainene”.

„Aceste incidente ar trebui investigate amănunțit și independent, iar cei responsabili ar trebui să răspundă”, a zis acesta.

Dima și Andrei au precizat că au decis să vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat pentru a ajuta la investigație. Dar le este greu să se vorbească deschis.

„Încă îmi este frică. Le văd fețele în coșmarurile mele”, a zis Andrei.

La trei săptămâni după ce soldații ruși au părăsit Trostyanets, poliția a primit un apel: un alt cadavru mutilat fusese găsit.

Însângerat și învinețit, cadavrul unui bărbat a fost descoperit în satul din apropiere – Boromlya – lângă o clădire folosită ca bază rusă, cu o zi înainte ca The Independent să vină în zonă.

Un ofițer de poliție locală care investiga cazurile a dezvăluit fotografii cu acel cadavru și cu altele descoperite în regiunea Trostyanets. Corpurile devin aproape de nerecunoscut, cu fețele bătute până la sânge.

„Toți sunt civili, unii erau cândva în armată, dar erau pensionați”, a precizat polițistul.

Înainte de război, Trostyanets – un oraș rural liniștit de 20.000 de locuitori – era cel mai bine cunoscut pentru fabrica sa de ciocolată, festivalurile de muzică de vară și pentru că a fost cândva casa lui Ceaikovski, despre care se spune că a compus prima sa lucrare simfonică acolo.

Acum este un peisaj infernal înnoroiat.

Din cauza faptului că se află în proximitatea Rusiei, Trostyanets a fost luat cu asalt în primele zile ale invaziei pe care Vladimir Putin a lansat-o pe 24 februarie. Furia deplină a forțelor rusești s-a concentrat rapid asupra localității și a orașelor din jur, deoarece acestea reprezentau o poartă strategică spre restul țării.

Rușii au ocupat orașul și satele din jur timp de 30 de zile, înainte ca o contraofensivă acerbă a forțelor ucrainene să determine forțele rusești să se retragă pe 25 martie și să se repoziționeze mai la est.

Autoritățile locale au precizat pentru The Independent că acea cameră de tortură din gară este doar unul dintre locurile investigate unde forțele rusești au comis abuzuri, violențe și crime în respectiva zonă.

Doi ofițeri de poliție spun că au luat la cunoștință despre cinci cazuri de cadavre care prezentau semne de tortură, crimele fiind comise în jurul orașului Trostyanets. Cadavrul găsit cel mai recent în urmă cu câteva zile în Bromolya – la câțiva kilometri nord de Trostyanets – avea „răni de cuțit la picioare și la brațe”. Alte două cadavre au fost găsite în Bilka, un alt sat din apropiere.

Ambii polițiști au vorbit sub rezerva anonimatului din motive de siguranță. Ei au rămas în Trostyanets în timpul ocupației, ascunzându-se ca civili în oraș. Aceștia sunt acum îngrijorați de repercusiunile situației în care forțele rusești ar reocupa zona.

Brutalitatea aplicată populației civile în acest caz nu numai că evidențiază cartea de joc a Kremlinului în privința Ucrainei, dar dezvăluie haosul și disperarea forțelor rusești din ultimele zile de ocupație în regiunea menționată mai sus.

Dima spune că au fost arestați pentru că soldații doreau informații, în ciuda faptului că atât el, cât și Andrei nu aveau pregătire militară și erau doar muncitori cu jumătate de normă.

Soldații au vrut să afle unde se află pozițiile forțelor ucrainene și identitățile ofițerilor de apărare teritorială și de poliție din oraș. Au vrut să afle și despre drumurile alternative pe care soldații lor le puteau parcurge, întrucât podurile-cheie fuseseră aruncate în aer.

Astfel, Dima și Andrei spun că grupul celor reținuți era bătut zilnic, înfometat și li se refuza permisiunea de a folosi toaleta – lăsându-i să stea zile întregi în propriile excremente. Dima precizează că a fost supus la cinci execuții simulate diferite în care l-au scos din celulă, îl făceau să îngenuncheze pe podea, îi puneau mâinile pe un perete și-i trăgeau lângă cap.

„Nu știam dacă mai sunt viu sau mort. După aceea, ei continuau să strige: Unde sunt ucrainenii? Unde sunt ucrainenii?”, a relatat acesta.

Andrei spune că a fost răpit pentru prima dată pe 18 martie. Forțele rusești l-au dus mai întâi la fabrica de ciocolată, despre care localnicii spun că a fost folosită și ca centru de tortură. Acolo, un soldat i-a înjunghiat piciorul stâng lui Andrei. Andrei precizează că soldații ruși i-au pus întrebări similare cu cele pe care i le puseseră lui Dima. Când nu a putut să răspundă, l-au dezbrăcat, iar soldații l-au amenințat că îi vor tăia penisul și i-l vor pune în gură, iar ulterior îl vor viola.

În cele din urmă, a fost târât în ​​camera de tortură din gară.

„Mă durea atât de mult încât am tot țipat incontrolabil. Se năpusteau în cameră strigând: ‘Cine este ticălosul care tot țipă?’ și apoi mă băteau mai mult”, a zis acesta tremurând.

În cele din urmă, Andrei le-a cerut soldaților să-l împuște mortal, deoarece suferea enorm. Ei au refuzat și, în schimb, l-au pedepsit pentru respectiva solicitare.

„De asemenea, veneau la celula noastră și spuneau din nou și din nou că rușii au câștigat și că Zelenski a eșuat”, a povestit acesta.

Dima și Andrei au noroc că au supraviețuit. Printre cei reținuți s-a numărat și un colonel aflat la pensie, care era aproape inconștient când a fost târât în ​​celulă. Locația lui este încă necunoscută.

Celălalt bărbat, care a fost torturat în celulă și a dispărut, a fost prins – din ceea ce a auzit Dima de la soldați – încercând să dezactiveze o capcană cu grenade aflată lângă un lac.

„Am încercat să-i dau omului ăla niște apă după ce l-au bătut rău, dar l-au luat și nu s-a mai întors”, a zis Dima.

Alți civili – ale căror nume nu au fost dezvăluite de The Independent pentru siguranța acestora – au fost aduși în celulă după ce fuseseră deja torturați. Dima a relatat despre un ultim deținut care a murit în celulă în urma unui atac de cord, fiind scos de acolo de un medic.

În ziua în care rușii au ajuns în Trostyanets, poliția și membrii apărării teritoriale au promis că nu vor pleca și au rămas pe loc.

Printre ei s-a numărat și Anatoliy, un fost soldat al URSS care, deși aflat la pensie, a ales să-și apere orașul natal.

Nu este prima oroare pe care a văzut-o. În 1986, el a fost unul dintre „lichidatorii” care au riscat să se îmbolnăvească de radiații în timp ce estompa dezastrul nuclear de la Cernobîl. Anul acesta, el și-a pus viața din nou în pericol rămănând în Trostyanets pentru a ajuta la îngroparea cadavrelor rezidenților uciși de ruși.

Acesta s-a numărat și printre cei care pe 27 martie, la doar două zile după plecarea rușilor, au descoperit primul cadavru torturat.

„Primul meu gând când am văzut cadavrul a fost că acest lucru nu poate fi posibil”, a declarat acesta pentru The Independent.

„Am avut o mare nedumerire. De ce ar face Rusia așa ceva, deși strigă că sunt frații noștri”, a zis Anatoliy.

Acest prim cadavru a fost găsit într-un garaj din spatele clădirii administrației orașului pe care rușii au folosit-o drept sediu local.

„A fost găsit cu mâinile legate împreună și împușcat în cap”, a zis un ofițer.

Poliția încă încearcă să pună cap la cap ce s-a întâmplat cu el și cum a ajuns la Trostyanets. De asemenea, lucrează pentru a localiza restul celor dispăruți.

O investigație recentă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa cu privire la acuzațiile de încălcări ale dreptului umanitar comise de Rusia în Ucraina a identificat dovezi ale mai multor crime de război, inclusiv în Trostyanets.

În raportul său, OSCE s-a referit la un bărbat din Trostyanets despre care se presupune că a fost abuzat brutal și ucis înainte de a fi găsit cu „multe răni corporale în garajul său”. Nu este clar dacă este vorba despre același caz descoperit de The Independent.

Anatoliy spune că un prieten de-al său, și el ofițer ieșit la pensie, a dispărut pe 12 martie, când soldații ruși au venit la el acasă, i-au pus o geantă peste cap și l-au răpit.

Nu se știe unde se află.

„Nu este singurul. Am auzit informații că au fost aruncate cadavre în râu”, a precizat Anatoliy.

Anatoliy ne-a dus în jurul clădirii administrației Trostyanets, care a fost principala bază a rușilor în timpul ocupației lor de o lună.

Este plin de excremente, sânge, rații de mâncare militare rusești și sticle de alcool aruncate. În camera principală, aparent folosită de comandantul rus, se află o sticlă de prosecco pe jumătate băută.

Alcoolul este un subiect frecvent în mărturiile din acest oraș: toți cei intervievați de The Independent spun că soldații erau în mod uzual beți.

La spitalul principal al orașului – care a fost bombardat – medicul-șef Anatoliy Plahtyrya își amintește cum, cu trei zile înainte ca rușii să fie forțați în cele din urmă să se retragă, un colonel aflat în stare de ebrietate a intrat în clădire.

„Era beat sau se droga, a mers din cabinet în cabinet, căutând alcool sanitar de băut, apoi a plecat”, a relatat dr. Plahtyrya.

Doctorul spune că centrul său medical – aflat deja sub presiune, deoarece soldații ruși au preluat principalul spital de urgență al orașului și au furat toate ambulanțele, cu excepția uneia – a început să primească un număr tot mai mare de persoane împușcate.

Se pare că mai mulți fuseseră împușcați în gara care devenise o bază rusească și unde Dima și Andrei erau, fără ca oamenii să știe, încă ținuți în subteran.

„Acolo era un lunetist care trăgea în oricine se apropia”, a relatat dr. Plahtyrya.

Astăzi, gara e pustie și plină de cutii goale de muniții rusești, dintre care zeci au fost folosite pentru baricadarea ferestrelor.

Prizonierii din subsol au auzit desfășurarea ultimei bătălii crâncene, care a zguduit pământul și pereții. A fost o forfotă continuă deoarece soldații păreau să-și facă bagajele în grabă.

„Și apoi dintr-o dată s-a făcut liniște”, a relatat Dima. Până și luptele au încetat.

Le-a luat o jumătate de zi prizonierilor să-și facă curaj să încerce să iasă din celulă și să vadă ce s-a întâmplat. Au descoperit că se aflau în subsolul gării și că rușii plecaseră.

Andrei spune că încă se luptă cu coșmaruri și traume după tortura prin care a trecut. Îl deranjează și leziunile fizice: nu-și simte mâinile și e posibil să fi rămas cu leziuni permanente ale nervilor.

„Sunt norocos că sunt în viață și liber. Sunt încă atât de mulți care sunt răpiți, iar soarta lor este necunoscută”, a zis el, îngrijorat că există celule de tortură în toată țara precum cea în care el a fost închis recent.

Andrei este deosebit de îngrijorat de cei care trăiesc sub ocupație de-a lungul coastei Ucrainei și în est – unde Rusia este gata să înceapă o nouă ofensivă pentru a cuceri mai multe teritorii.

„Cel mai rău coșmar al nostru ni s-a întâmplat deja aici, în Trostyanets. Dar cum rămâne cu oamenii din Mariupol sau Donețk? Când se va opri totul?!”, s-a întrebat acesta. (sursa foto și articol: AICI)

Explicație foto: Andrei, unul dintre cei opt civili închiși în subteran într-o cameră de tortură, le arată reporterilor propriul sânge de pe peretele celulei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.