vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneUn jurnalist rus și-a sacrificat libertatea pentru a publica o investigație incomodă...

Un jurnalist rus și-a sacrificat libertatea pentru a publica o investigație incomodă pentru Kremlin: „În timp ce scriu, aștept să fiu arestat”

Jurnalistul rus Mikhail Afanasyev știa că poliția ar putea veni după el, dar totuși a ales să publice o investigație care a deranjat Kremlinul în contextul războiului din Ucraina.

Experimentatul reporter de investigații tocmai publicase un articol exploziv: 11 membri ai Gărzii Naționale Ruse din regiunea sa natală, Khakassia, au refuzat să lupte în Ucraina, iar armata ascunde publicului informații despre pierderile suferite de acea unitate în războiul din țara vecină.

Investigația s-a potrivit cu altele despre soldații ce refuză să se angreneze în război și a întărit o narațiune pe care Guvernul rus dorea cu disperare să o suprime: că invazia a ajuns la un blocaj, iar trupele rusești nu erau pregătite pentru a lupta.

În efortul de a opri presa „nocivă”, vânătoarea de inamici din categoria jurnalistului Afanasyev s-a intensificat.

„Ei încearcă să găsească sursele”, a scris Afanasyev într-un mesaj text cu câteva zile înainte de arestarea sa.

„În timp ce scriu, aștept să fiu arestat”, a completat acesta.

Acesta văzuse deja un ordin de la procuror prin care se cerea o revizuire juridică a articolului.

„Au concediat deja (soldații Gărzii Naționale care nu au vrut să lupte în Ucraina – n.red.) și există o adevărată vânătoare și cazul nostru”, a precizat Afanasyev.

Se fac arestări în toată Rusia

Pe 13 aprilie, poliția rusă a efectuat arestări în trei orașe, în temeiul unei noi legi care incriminează „falsurile” despre armata Rusiei.

Afanasyev a fost reținut în Siberia, un consilier al primarului despre care se presupune că avea un cont Telegram a fost reținut în Elista, în Caucazul de Nord, iar în regiunea Moscovei, Serghei Mihailov, fondatorul cotidianului LIStok, a fost arestat.

Arestările sincronizate au arătat că a fost declanșată o nouă campanie coordonată care îi vizează pe jurnaliștii regionali, în special pe cei care publicaseră informații despre pierderile suferite de Rusia în război.

Potrivit OVD-Info, care monitorizează sistemul juridic al Rusiei, 28 de cazuri au fost raportate până în prezent în temeiul legii „falsurilor”, care a fost semnată de Vladimir Putin luna trecută. Afanasyev riscă până la 10 ani de închisoare.

„Mikhail a scris un articol despre Gărzile Naționale și acum este pedepsit pentru asta”, a spus avocatul acestuia, Vladimir Vasin.

„Poziția lui este: ‘Mi-am făcut treaba! Altceva n-am putut face’, asta mi-a spus”, a completat avocatul.

Această formă de represiune a făcut și mai dificil ca acele cazuri de soldați ruși care refuză să lupte în Ucraina să fie făcute publice. Unele rapoarte sugerează că există aproape 1.000 de astfel de cazuri.

Pavel Chikov, președintele grupului pentru drepturile omului Agora, a declarat în această lună că grupul documentează cazuri în 17 orașe, iar „toată lumea se plânge de presiuni, amenințări cu urmărirea penală”.

„Le este mai frică decât îmi este mie”, a spus un avocat dintr-o altă regiune în legătură cu soldații care au refuzat să lupte în Ucraina.

„Pentru ei, este mai înfricoșător (să fie urmăriți penal – n.red.) decât participarea la operațiunea specială”, a completat acesta.

„Vor să mă facă să sufăr”

În noaptea arestării sale, Afanasyev și soția sa, Elena, sperau să-și sărbătorească aniversarea, dar el fusese reținut la serviciu. Când Elena a răspuns la o bătaie la ușă, a intrat un ofițer cu mandat, urmat de bărbați în măști și camuflaj, iar apoi soțul ei în cătușe.

„Au spus să ascundem copiii într-o altă cameră ca să nu ne stea în cale pentru că este neplăcut”, a spus Elena.

„Mi-am îmbrățișat strâns soțul; copiii nu puteau sta în cameră, fiul său a fugit plângând și l-a strigat pe tatăl său. Misha l-a luat în brațe”, a mai povestit acesta.

„L-am întrebat: ‘Misha, te vor reține 48 de ore și apoi te vor elibera, nu?’. M-a liniștit: ‘Pisicuța mea, totul va fi în regulă, nu-ți face griji… Voi fi acasă, curând’.”, a mai relatat Elena.

Afanasyev este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Siberia, un reporter motivat și agresiv care parcurge trasee lungi de cros în timpul liber. De-a lungul timpului, el a sfidat somațiile judecătorești, bătăile și amenințările cu moartea pentru a scrie reportaje despre cazuri de corupție și abuzuri împotriva drepturilor omului.

„Este un jurnalist-erou!”, a spus Stanislav Ugdyzhekov, un prieten care îl cunoaște de mai bine de 20 de ani.

„S-a implicat în cazuri foarte complexe. S-a luptat cu bandiții. Și știu că erau bandiți pentru că au fost închiși pentru banditism. A luptat cu organele statului. A demascat niște oameni răi din Guvern”, a mai precizat acesta.

Afanasyev a plătit pentru această abordare, fiind printre altele acuzat de calomnie în 2009, pe fondul criticilor sale față de răspunsul Guvernului rus privind o explozie din acel an la cea mai mare centrală hidroelectrică din Rusia.

Opțiunile puse la dispoziție de Kremlin: Să renunțe sau să tacă

Afanasyev a fost plasat în arest pentru următoarele două luni, în timp ce anchetatorii instrumentează cazul împotriva lui.

Avocatul Vasin a spus că s-a întâlnit miercuri cu Afanasyev la un centru de arest preventiv. Afanasyev avea capul ras, a spus el, și a trecut prin trei interogatorii, trei percheziții domiciliare și un arest în ultimele șapte zile.

„Mikhail se simte puțin mai bine decât în primele zile”, a spus Vasin.

„La început a fost supus, abătut. Nu prea credea că ar putea fi închis pentru cuvintele sale. Nu doar pentru cuvinte, ci pentru jurnalism”, a mai precizat avocatul.

Nu a existat încă un caz de apărare reușită împotriva legii „falsurilor”. Cel puțin patru anchetatori au fost desemnați în cazul lui Afanasyev, sugerând că se va ajunge la trimiterea în judecată.

„Există o singură modalitate prin care jurnaliștii se pot apăra de aceste acuzații și legi și anume să renunțe la jurnalism sau să tacă”, a zis avocatul Vasin. (sursa: The Guardian)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare