joi, aprilie 25, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneUn fost șef al MI6 avertizează: Putin ar putea fi înlocuit de...

Un fost șef al MI6 avertizează: Putin ar putea fi înlocuit de un personaj și mai extremist!

Un fost șef al serviciului britanic de informații MI6 a prezis că Vladimir Putin va fi înlocuit din funcție de un personaj și mai extremist.

Alex Younger, șef al MI6 din 2014 până în 2020, a făcut marți aceste comentarii pe parcursul emisiunii Newsnight de la BBC.

Vorbind cu prezentatoarea Kirsty Wark, el a precizat: „Putin, iar aceasta este marea ironie, e în pericol de a fi depășit de paradigma politică pe care el a creat-o. Dreapta șovină, naționalistă, fără îndoială fascistă, care a fost baza lui de sprijin îl condamnă acum pentru că nu a mers suficient de departe și de puternic (în legătură cu războiul contra Ucrainei – n.red.)”.

„Aceste măsuri (de mobilizare parțială – n.red.), pe care nu a vrut să le introducă pentru că știe cât de contraproductive ar putea fi, sunt în întregime destinate unui public intern (care dorește o abordare și mai agresivă a Kremlinului – n.red.)”, a continuat acesta.

Prezentatoarea a întrebat apoi: „Dacă ar fi dat deoparte într-un fel, situația sugerează că ar fi pus altcineva care să fie de fapt mai la dreapta?”.

Younger a răspuns: „Da, deci trebuie să fim foarte atenți la ceea ce ne dorim aici. Eu personal cred că la momentul oportun așa se va întâmpla, el va fi înlocuit, dar va fi înlocuit de criticii de dreapta”.

Putin a anunțat mobilizarea parțială pe 21 septembrie pentru a-și sprijini eforturile de război împotriva Ucrainei, ceea ce a marcat prima oară când Moscova a impus vreun fel de mobilizare de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că scopul este recrutarea a 300.000 de bărbați cu experiență militară anterioară, însă au existat numeroase dezvăluiri de presă, dar nu numai, conform cărora sunt mobilizate și persoane fără pregătire militară.

Pe 30 septembrie, Putin a semnat „tratate de aderare”, anexând patru regiuni ucrainene la Federația Rusă, în urma unor referendumuri care au fost respinse de liderii occidentali, aceștia reclamând că au fost trucate.

Kremlinul a fost supus unei presiuni crescute din partea naționaliștilor extremiști ruși în luna septembrie, asta după ce forțele ucrainene au demarat cu succes o contraofensivă, forțând trupele ruse să plece din orașul Harkiv.

La sfârșitul lunii septembrie, Igor Girkin, un naționalist de extremă-dreapta rus cu 581.000 de urmăritori pe platforma de social media Telegram, a sugerat că Șoigu ar trebui executat din cauza eșecurilor suferite de Rusia pe front în Ucraina.

Girkin a cerut folosirea armelor nucleare tactice împotriva Ucrainei, argumentând că acest lucru ar „aduce 20 de milioane de refugiați în Europa”.

De asemenea, liderul cecen Ramzan Kadîrov a cerut Kremlinului să utilizeze contra Ucrainei „o armă nucleară cu randament redus”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns în septembrie criticilor venite din plan intern.

„Poporul este unit în jurul deciziilor șefului statului”, a zis Peskov.

„În ceea ce privește alte puncte de vedere, puncte de vedere critice, atâta timp cât rămân în cadrul legii, acesta e pluralismul, dar linia este foarte, foarte subțire și e nevoie de atenție”, a continuat acesta.

Orice cetățean rus care refuză să lupte în Ucraina, în condițiile în care a fost chemat oficial pentru recrutare, riscă până la 10 ani de închisoare. (sursa: Newsweek)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare