„În iunie 2012, în plină lovitură de stat uselistă am returnat Premiul Bătianu al PNL.
Joi, 13 martie 2025, am anunțat că renunț la titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA. În ambele situații, din rațiuni de onoare”, a scris Tismăneanu, care deține titlul de doctor honoris causa al SNSPA din anul 2003, pe pagina sa de Facebook.
Universitatea a anunțat că îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace ca o „recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale”.
Mai mult, SNSPA invită și alte universități să se alăture acestei inițiative. Rectorul SNSPA Remus Pricopie a menționat, într-un comunicat de presă, că Donald Trump este un politician atipic, „care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final”, respectiv pacea.
