miercuri, mai 7, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneMinistrul Educației, despre blocarea postului de profesor titular timp de 24 de...

Ministrul Educației, despre blocarea postului de profesor titular timp de 24 de ani de Crin Antonescu: „Am putea vedea modificări legislative, în luna mai”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, anunță că legislația s-ar putea modifica, în luna mai, astfel încât demnitarii care sunt profesori să nu mai poată bloca nelimitat posturile didactice pe care sunt titulari. Declarația sa vine în contextul în care o anchetă jurnalistică a dezvăluit că Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din acest an, a avut blocat postul de profesor titular de istorie la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani.

Potrivit unei investigații realizate de G4Media, EduPedu și Info Sud-Est, cu informații confirmate de Ministerul Educației și de Crin Antonescu, blocarea postului de titular a fost legală. 

Într-un răspuns pentru cele trei publicații, Antonescu a afirmat că postul i-a fost rezervat conform legii.

„Eu eram titular la Colegiul Național Spiru Haret din Tulcea în 1992, când am devenit parlamentar pentru prima oară. Din 1992 până în 2016, perioada în care am fost parlamentar, presupun că postul a fost păstrat prin efectul legii.

Nu am solicitat niciodată rezervarea postului sau ceva asemănător, presupun, repet, că s-a aplicat legislația în vigoare. Cred că explicații complete puteți obține de la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea. Nu consider că lipsa unui titular pe post i-a dezavantajat pe elevi, atâta vreme cât cred că pe acel post au funcționat profesori calificați. Oricum, aceasta nu a fost în responsabilitatea mea, rezervarea postului este impusă de lege, nu de titularul respectiv sau de Inspectorat”, a transmis Crin Antonescu.

Daniel David, ministrul Educației, a declarat marți, la briefing-ul de presă de la finalul ședinței de guvern: „În luna mai voi prezenta un diagnostic al întregului sistem, în care aspectele majore legate de blocarea unor posturi pe o perioadă prea lungă de timp, modul de organizare a trecerii din clasa a IV-a în clasa a V-a, examenul național din clasa a VIII-a – vor fi toate problematizate”.

Amintim că și președintele Klaus Iohannis a avut blocat postul de profesor titular de fizică la Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal” din Sibiu din anul 2000 și până în 2024, când s-a pensionat.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare