sâmbătă, noiembrie 9, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

Despre noi

Povestea noastra

Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “.

Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate.

Povestea noastra a început în SUA, când, în cadrul unui program de schimb de experiență, jurnalista Carmen Dumitrescu, fondatoarea proiectului, a aflat despre proiecte similare ale unor jurnaliști freelanceri din state cu democrații consolidate.

La întoarcerea în România, chiar la debutul pandemiei de coronavirus, jurnalista a aflat despre o situație de trafic de influența la un spital din Baia Mare, pe care jurnaliștii locali nu-l puteau aborda, de teama reacției revanșarde a protagonistului situației. Scriind articolul, fără o astfel de teamă, a constatat că reacțiile au fost explozive și protagonistului articolului i s-a făcut dosar penal.

Atunci a fost clar că e nevoie de o publicație care să țină legătura cu jurnaliștii din local și să scrie lucruri pe care ei se tem să le abordeze, de teama consecințelor la nivelul acela.

Astfel, în luna octombrie a anului 2020 s-au finalizat documentele pentru înființarea publicației și de la începutul anului 2021 s-a pornit activitatea.

Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență.