Poate că gogorița funcționează la Mihai Gâdea, pe care îl remarc tot mai înverșunat seară de seară, explicând cu tonul ridicat cum guvernarea Bolojan ar fi secătuit bugetul țării. Iar bieții pesediști, oameni gospodari și grijulii cu banul public, nu mai au de unde să-și dea primele alea generoase și nici unde să-și mai angajeze amantele frumoase. Că doar nu de ieri, de azi, vorbim despre clientelism politic, funcții împărțite pe criterii de fidelitate și instituții transformate în recompense pentru apropiați.
Numai că bugetul nu se administrează pe bază de țipete, iar cifrele nu se lasă intimidate de discursul de partid.
Gogorița găsită de Grindeanu este aceea că Bolojan ar fi lăsat în urmă o gaură de 30 de miliarde de lei. O sumă aruncată spectaculos în spațiul public, în așteptarea confirmării de la Finanțe. Dar ce reprezintă, concret, această gaură? Deficit suplimentar, datorii restante sau cheltuieli neprevăzute? Sunt lucruri diferite, iar dacă PSD vrea să vorbească serios despre finanțele țării, ar trebui să vină cu documente și calcule, nu doar cu declarații menite să provoace scandal.
Mai ales că datele invocate pentru primele nouă luni ale anului indică un deficit bugetar de 3,81% din PIB. Iar faptul că România nu a fost retrogradată în categoria „junk” nu înseamnă că toate problemele economice au dispărut, dar nici nu susține, de unul singur, tabloul apocaliptic pe care încearcă PSD să-l vândă. Dacă există probleme, ele trebuie demonstrate. Dacă există responsabilități, ele trebuie stabilite. Nu poți transforma o cifră într-un verdict doar pentru că îți convine politic.
Când povestea cu dezastrul nu se leagă suficient de bine, pesedeaua trece la amenințări și vorbește despre blocarea rectificării bugetare. Și aici începe spectacolul absurd.
Până mai ieri, ni se explica apăsat că România nu poate funcționa fără un buget, că spitalele au nevoie de bani, că instituțiile nu pot aștepta și că orice blocaj este o catastrofă națională. Acum, când rectificarea devine instrument de presiune politică, toate aceste urgențe par să fi dispărut. Spitalele pot aștepta, ministerele pot aștepta, instituțiile publice pot aștepta. Important este ca Sorin Grindeanu să nu piardă disputa de imagine.
Așadar, când PSD avea nevoie de putere și de acces la resursele guvernării, țara nu mai putea suporta nicio întârziere. Acum, când trebuie să-și apere propria versiune asupra realității, România poate fi pusă pe pauză. Nu mai contează contribuabilii, serviciile publice sau instituțiile care trebuie să funcționeze. Contează cine câștigă războiul declarațiilor.
Dar rectificarea bugetară nu este nici pușculița PSD, nici o monedă de schimb pentru negocierile de partid. Este un instrument prin care statul își ajustează cheltuielile în funcție de nevoi și de resursele disponibile. Dacă Grindeanu consideră că guvernarea Bolojan greșește, are la dispoziție suficiente mijloace să demonstreze asta. Poate cere explicații, poate contesta cifrele și poate propune soluții. Ceea ce nu poate pretinde este ca întreaga țară să suporte consecințele unei dispute politice.
În fond, aici este contradicția: PSD invocă dezastrul financiar, dar amenință cu un blocaj care poate afecta tocmai funcționarea statului. Dacă situația este atât de gravă, de ce rectificarea devine negociabilă? Dacă partidul este atât de preocupat de sănătatea bugetului, de ce nu începe prin a explica ce anume nu se potrivește în calcule?
Poate pentru că, în momentul în care vorbești despre cifre, trebuie să vorbești și despre trecut. Iar trecutul nu începe cu Ilie Bolojan.
În căutarea găurii, Sorin Grindeanu ar trebui să se uite și în propria curte, mai exact spre colegul său de partid, Marcel Ciolacu. Guvernarea acestuia face parte din istoria recentă a dezechilibrelor bugetare cu care România se confruntă astăzi. PSD nu poate apărea acum în postura unui spectator inocent, venit să constate pagubele produse de alții. A participat la guvernare, a susținut decizii și a făcut promisiuni. Prin urmare, trebuie să-și asume și partea de responsabilitate care îi revine.
Sigur că guvernarea Bolojan poate fi criticată. Sigur că măsurile sale trebuie analizate, iar eventualele greșeli trebuie scoase la lumină. Dar una este critica bazată pe date și alta este încercarea de a muta întreaga vină asupra succesorului, în speranța că publicul va uita cine a administrat țara înainte.
România are nevoie de transparență, de disciplină bugetară și de o discuție serioasă despre felul în care sunt cheltuiți banii publici. Nu are nevoie de cifre aruncate în aer, de amenințări cu blocaje și de războaie de imagine în care fiecare partid încearcă să-și spele trecutul pe seama adversarului.
Dacă Grindeanu susține că există o gaură de 30 de miliarde de lei, atunci ar trebui, simplu, să prezinte documentele. Dacă Bolojan a greșit, să fie arătat unde și cum. Dar dacă PSD vrea să vorbească despre responsabilitate bugetară, atunci să înceapă și cu propriile guvernări, nu doar cu cele pe care încearcă să le compromită. Pentru că trecutul nu dispare printr-o declarații de presă și postări pe social media.
Gaura lui Ciolacu nu poate fi rebotezată gaura lui Bolojan doar pentru că așa cere strategia de partid. Nimeni nu-i poate lua lui Ciolacu responsabilitatea pentru propriul mandat. Nimeni nu poate șterge trecutul cu o rectificare bugetară blocată.
Gaura asta are un trecut. Iar trecutul are nume: Marcel Ciolacu.
