Totuși, înainte de a merge mai departe cu povestea lui Abel, ar trebui să arătam ce spune, mai exact, legea din România cu privire la propaganda de tip legionar și extremist.
Astfel, faptele legate de propaganda legionară, fascistă, rasistă sau xenofobă sunt incriminate prin Ordonanța de Urgență nr. 31/2002, modificată și înăsprită prin Legea nr. 241/2025. Pedepsele variază în funcție de acțiunea specifică. Și aici vorbim despre promovarea în public a doctrinelor legionare (social media e spațiu public, în accepțiunea legii), care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă penală. Aceeași pedeapsă se aplică și pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanității sau crime de război. Apoi trebuie să menționăm acțiunea de răspândire sau distribuire de materiale legionare, care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic (internet, rețele sociale), pedeapsa se majorează cu 50%. O altă abatere sancționată prin legea românească e utilizarea în public a simbolurilor legionare, care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. Simbolurile includ steaguri, embleme, insigne, uniforme sau sloganuri. Dacă distribuirea de simboluri se face online, pedeapsa este de 1 la 5 ani de închisoare.
Știind acum exact ce prevede legea, putem spune povestea lui Abel, un tânăr real care postează unui public destul de semnificativ. L-am identificat ușor pe Facebook (Meta), unde are nu mai puțin de 15.000 de urmăritori, dar are cont și pe Twitter (X), Youtube, Instagram și Tik Tok.
Tânărul realizează interviuri cu George Simion și pare a fi în prezent parte a formațiunii politice ACT (Acțiunea Conservatoare), înființată de Claudiu Târziu. Deci discutăm despre un fel de influencer suveranist, nu despre un individ care își comunică ideile în spațiul limitat al prietenilor apropiați și familiei.
Ei bine, Abel are ca principală activitate online propaganda legionară și extremistă. Cu toate acestea, poliția crede că nu e nimic greșit în asta și încadrează activitatea lui în limitele rezonabile ale libertății de exprimare. Dar, haideți să vedem exact în ce constă această ”libertate de exprimare” în cazul lui Abel.
Pe pagina sa de Facebook (Meta), Abel Dimitriev se prezintă drept ”urmaș al Gracchilor și al lui Marius” și spune că locuiește Slava Rusa, Tulcea, România.
Pe Twitter (X), Abel locuiește doar în București, dar acolo se declară ”a young wallachian from bukarest”.
Pe Facebook are o fotografie de copertă în care declamă doct că ”Întrebările sunt fasciste”, iar pe Twitter are o poză de copertă a Arhanghelului Mihail, despre care știm că a fost patronul spiritual al mișcării conduse de Corneliu Zelea Codreanu, care a integrat figura sfântului direct în identitatea organizației (fondată inițial ca Legiunea Arhanghelul Mihail la 24 iunie 1927). Conform mitologiei legionare, alegerea patronului spiritual a fost inspirată de o icoană a Arhanghelului Mihail de pe peretele bisericii închisorii Văcărești, unde Codreanu fusese închis. Această narațiune a fost folosită în propagandă pentru a sugera că mișcarea nu s-a născut dintr-un calcul politic banal și teluric, ci dintr-o voință și inspirație divină directă, lucru pe care vedem că îl mai încearcă și alți lideri suveraniști ai zilelor noastre.
Abel postează mult și agresiv. Folosește cuvinte licențioase și se declară un tânăr intelectual avid de lectură, care, în timpul său liber, e furios pe țara de acum și o iubește pe aia din anii 30, că avea vână și sens.
Are proiecte editoriale și stilul scriitoricesc e destul de bun. În esență, am tinde să credem că e vorba doar de teribilismul unui tânăr care a citit concepte periculoase într-o notă excentrică și e entuziasmat să le transmită mai departe.
Ne-a atras atenția, de exemplu, o fotografie a lui Abel din 2021, care stă în fața unui gard de fier și scrie în zona descrierii: ”Un gard de fier, o istorie tristă, dar o inimă întotdeauna verde”.
Subtilitatea în materie de propagandă legionară nu prea e posibilă, așa că sensul celor scrise e evident pentru toți cei care evaluează situația. Și cumva, prin postările lui, s-a făcut atât de cunoscut în mediul nostalgicilor doctrinei periculoase, încât e invitat la podcasturi să vorbească despre legionarism. Lăsăm aici câteva postări relevante, pe care nu le vom mai explica, sensul lor fiind destul de clar.
Lui Abel i s-au făcut multe sesizări de-a lungul anilor, iar contul lui de Facebook cel puțin a tot fost afectat de asta, după cum chiar el spune prin postări, însă una dintre ele vine de la Alin Cojocaru, unul dintre oamenii care monitorizează aceste fenomene pe social media, prin intermediul grupului ”AI de noi”. Alin a remarcat un aspect un pic mai subtil, e adevărat, pe contul de Facebook al lui Abel.
”Din start, citind descrierea profilului său public de Facebook, putem observa un simbol asemănător unui „Y”. Algiz (numit și Elhaz) este numele convențional dat runei „ z” ᛉ din alfabetul runic Futhark antic: „runa vieții” și „runa morții”. O astfel de utilizare a „Totenrunei” a cunoscut o renaștere în timpul erei naziste. Convingerile lui Guido von List și volkismul, iar sistemul său runic a fost ulterior adoptat și modificat de Karl Maria Wiligut, care a fost responsabil pentru adoptările lor în ocultismul nazist. Algiz a ajuns să fie utilizat pe scară largă în cadrul Partidului Nazist și al Germaniei naziste, de exemplu în prescripțiile oficiale pentru diversele uniforme ale Sturmabteilung-ului . În timpul celui de-al Doilea Război Mondial , „runa vieții” și „runa morții” au început să fie folosite în necrologuri și pe pietrele funerare pentru a marca datele de naștere și deces ( ᛉ pentru „născut”, ᛦ pentru „decedat”), înlocuind simbolurile asterisc și cruce (* pentru „născut”, † pentru „decedat”) utilizate în mod convențional în acest context în Germania. Datorită utilizării sale în Germania nazistă, runa Algiz este folosită și ca simbol fascist în zilele noastre, inclusiv în supremația albilor și ecofascism. Așadar fiind parte a alfabetului runic, simbolul poate fi utilizat şi în contexte ce nu sunt circumscrise mişcărilor/ideologiilor de extremă dreapta.” – a remarcat Alin Cojocaru.
Ca idee, pe conturile de socializare ale lui Abel întâlnim promovarea fascismului și legionarismului în forme dintre cele mai variate, menționând cămășile verzi, spunând că a fi rasist, xenofob sau homofob nu sunt jigniri, ci complimente, răspândind propagandă legionară și dezinformare pe social media.
De pildă, pe Youtube susține că s-a făcut un top al inteligenței și primii în acest top ar fi caucazienii, urmați de asiatici. În videoclipul intitulat: ”Suntem echipa morții”, Abel promovează cântece legionare și pe Horia Sima. Mai mult, Alin folosește salutul legionar sub formă de tag codificat (TLC – Trăiască Legiunea și Căpitanul). În clipul ”Fața nevăzută a homosexualității”, Abel susține că ”homosexualitatea nu poate fi explicată printr-o cauză unică, ci reprezintă o combinație de factori psihologici și sociali”, în sensul că relația cu părinții în timpul copilăriei mici te determină să devii homosexual, nu că te naști așa.
Trebuie să remarcăm și relația foarte bună, de crossposting, pe care Abel o are cu Elena Puiu, partenera lui Eugen Sechila.
Amintim că Sechila este conducătorul „Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”. Asociația a fost interzisă în școlile din România, după ce autoritățile au avut probe ale propagandei legionare pe care o practicau Sechila și Puiu printre elevi. Sechila a fost și militar în Legiunea Străină. Sechila a fost inițiatorului „taberelor de supraviețuire pentru tineri” (numite tabere de haiducie). Taberele lui Sechila au fost promovate, în 2022, chiar de către soția lui Călin Georgescu, Cristela.
Și ca să fie totul suficient de clar, Abel s-a postat cu grupul legionar, Nicadori Squad, cu icoana Arhanghelului Mihail pe fundal. Sigur, nu știm dacă e membru, dar e interesantă apropierea și, mai ales, promovarea.
Nu ne oprim, însă, doar la propaganda de tip legionar și la promovarea simbolurilor de natură legionară pe social media, pentru că Abel e și mai interesant prin prisma felului în care susține mișcări politice. Și a ajuns să îl intervieveze cu trei ani în urmă chiar pe George Simion.
Chestiunile discutate în respectivul interviu sunt, culmea, homosexualitatea, educația sexuală în școli și toate teoriile conspirației despre transformarea forțată a băieților în fetițe. Ce pare interesant e că în interviul cu pricina, Simion susține că el n-ar fi fost niciodată deranjat de homosexualitate, dacă nu se organizau paradele gay. O intrebare foarte bună, în acest context, e de ce a decis Simion să participe la un interviu organizat de un băiat care, sigur, e inteligent, dar pronmovează cu sârg o doctrină pe care o înțelege foarte greșit și o evaluează în lipsa consecințelor pe care ea le-a avut.
Nu e deloc suprinzător, în contextul dat, faptul că acum Abel s-a îndreptat către formațiunea politică a lui Claudiu Târziu, ale cărui opinii pro-legionare s-au remarcat mereu în activitatea și declarațiile sale publice. Practic, Abel promovează acum, la fel de entuziast, și Acțiunea Conservatoare (ACT) și declarațiile lui Târziu, pe care pare să îl considere ceva reper politic relevant.
Alin Cojocaru spune că urmărește activitatea lui Abel de mai mulți ani și a sesizat organele competente cu privire la afirmațiile și comportamentul lui în spațiul online care este, repetăm și noi, spațiu public.
”Am sesizat organele competente, am oferit link-uri de pe mai multe rețele sociale unde acesta prin 11 conturi promovează Mișcarea Legionară și Garda de Fier, locuri unde chiar poate fi remunerat de către alți simpatizanți. Răspunsul a fost că acesta prezintă pur istoric evenimentele, ceea ce este o bătaie de joc. Între timp, contul său de Facebook a dispărut iar duhul din lampa fermecată se presupune a fi grupul AI de noi, așa cum o și spune cineva la un moment dat. Așa o fi. Sincer sper să fi fost așa. Surpriza vine însă de la C.N.A. Același videoclip dat jos de mine pe Tik-Tok și indicat în postarea mea inițială, e eliminat de C.N.A în ședința publică din 03.12.2025.
Cu alte cuvinte, cronologic, lucrurile au decurs așa: pe 17 iunie 2025 identific contul și postez pe grup, pe 19 iunie 2025, un membru al grupului nostru, sergent de poliție în Marea Britanie depune sesizarea online, pe 17 iulie reușesc să dau jos de pe Tik-Tok același videoclip ce urmează a fi dat jos de C.N.A dar pe Youtube, iar pe 27 iulie primim răspunsul acesta de la Serviciul Investigații Criminale, Dâmbovița:
„Urmare a petiției dumneavoastră, adresată Poliției Capitalei, redirecționată Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, vă comunicăm faptul că aspectele sesizate au fost verificate, iar materialele postate pe profilul „Abel Dimitriev”, au fost publicate cu scop strict informativ și caracter istoric, fără intenția de a promova, încuraja sau justifica acte de antisemitism, propagandă legionară sau alte manifestații extremiste. Prin urmare, avand în vedere contextul și conținutul postărilor, s-a stabilit că acestea se încadrează în limitele libertății de exprimare, fiind destinate exclusiv documentării și informării publicului cu privire la fapte și evenimente din trecut. Vă asigurăm în continuare de întreaga noastră disponibilitate.”
Consiliul Național al Audiovizualului n-a împărtășit opinia Poliției din Dâmbovița. Dimpotrivă. Acesta a etichetat drept conținut ilegal videoclipul ”Suntem echipa morții”, în cadrul ședinței din 3 decembrie 2025.
Deci același videoclip despre Mișcarea Legionară, publicat pe YouTube de Abel Dimitriev, a fost inclus de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pe lista materialelor pentru care s-a dispus intervenția împotriva conținutului ilegal, în ședința din 3 decembrie 2025, iar cu câteva luni înainte, IPJ Dâmbovița apreciase că materialele publicate de același utilizator aveau un scop informativ și istoric. Poliția comunica faptul că materialele reclamate fuseseră verificate și că, în urma evaluării, se stabilise că acestea aveau „scop strict informativ și caracter istoric”, fără intenția de a promova, încuraja sau justifica antisemitismul, propaganda legionară ori alte manifestări extremiste.
Deși se declară naționalist din acela radical, Abel se duce la Țebea să ”cinsteasă duhul lui Iancu” cu steagul de luptă al rușilor pe el.
Lucru evident, dacă ne uităm la câteva poze cu soldați ruși în Ucraina.
Abel, însă, explică cititorilor care au remarcat asta pe pagina lui: ”Steagul pe care îl port este imaginea lui Hristos de la Edessa. Se numește Mandylionul de la Edessa. Este de tradiție siriacă din secol 5. Iar în cultura bizantină se numește icoana sfintei Mahrame. Este o icoană recunoscibilă în întreg spațiul ortodox. Însemnele de pe steag sunt IC XC, scrise în greacă, limba universală a ortodoxiei, și reprezintă Hristos biruitorul. Rusia este o țară ortodoxă de rit bizantin, iar țarii ruși abia după căderea Constantinopolul au preluat icoana folosind-o în campaniile lor militare. E ca și cum ai zice ca icoanele sunt rusești.”
Sigur, poate avea dreptate, așa cum am remarcat Abel pare a fi un tânăr citit, dar de ce ai folosi fix reprezentarea lui Hristos pe care o folosesc acum rușii pe frontul ucrainean pentru a celebra o figură eroică de la noi?
Dincolo de toate, cazul Abel Dimitriev se înscrie într-o discuție mai largă despre limitele libertății de exprimare, propaganda extremistă și responsabilitatea platformelor digitale, dar e un caz foarte grăitor care vorbește despre reacția anemică a autorităților la aceste devianțe în social media. E adevărat că libertatea de exprimare protejează inclusiv dezbaterea istorică și opiniile controversate, dar asta nu exclude aplicarea restricțiilor prevăzute de lege pentru anumite forme de propagandă, glorificarea regimurilor totalitare sau alte conținuturi interzise.
Poate că cel mai îngrijorător lucru în povestea lui Abel Dimitriev nu este doar conținutul pe care acesta îl publică, nici simbolurile pe care le afișează și nici oamenii alături de care alege să se afișeze. Cel mai îngrijorător este faptul că toate acestea se întâmplă într-un spațiu public în care idei care au alimentat ura, persecuția și moartea revin treptat, împachetate în limbajul naționalismului, al credinței, al tradiției sau al pretinsei recuperări a unei istorii glorioase.
Istoria se repetă, e adevărat, dar niciodată la fel. Ea se poate repeta, de pildă, prin vocile unor tineri care au suficient talent, inteligență și energie pentru a-și construi un public, dar care aleg să folosească aceste resurse pentru a reabilita ideologii pe care societatea democratică ar trebui să le privească în lumina consecințelor lor reale. Libertatea de exprimare este esențială tocmai pentru că ne permite să cercetăm, să punem întrebări și să contestăm inclusiv ideile dominante, însă libertatea nu poate fi transformată într-un paravan care să facă invizibilă diferența dintre studierea unei ideologii și glorificarea ei. Iar atunci când legea stabilește limite clare, instituțiile statului au obligația de a le aplica. În acest caz, contradicția dintre răspunsul Poliției și intervenția ulterioară a CNA ridică o întrebare legitimă și neliniștitoare: cât de mult ne putem baza pe instituțiile care ar trebui să identifice și să combată manifestările extremiste, dacă același material poate fi considerat, într-un moment, simplă informare istorică, iar câteva luni mai târziu, conținut ilegal? Nu este o întrebare la care să putem răspunde prin presupuneri despre intențiile fiecărei persoane implicate. Este însă o întrebare la care autoritățile datorează publicului explicații.
Pentru că memoria victimelor fascismului și legionarismului nu poate rămâne doar o ceremonie anuală, un paragraf în manualele de istorie sau o coroană depusă la un monument. Memoria înseamnă și capacitatea de a recunoaște semnele urii atunci când acestea reapar în prezent și mai înseamnă să înțelegem că în spatele simbolurilor romantizate și al cântecelor prezentate drept simple relicve ale trecutului s-au aflat oameni reali, destine distruse și victime ale unor ideologii care au transformat discriminarea și violența în instrumente politice.
Analiza de față nu este despre condamnarea unui om pentru convingerile sale și nici despre limitarea libertății de a discuta istoria, ci despre responsabilitatea pe care o avem cu toții atunci când ideologii construite pe ură sunt readuse în spațiul public și despre obligația instituțiilor de a face diferența între libertatea de exprimare și faptele pe care legea le interzice. Pentru că memoria nu înseamnă doar să nu uiți victimele de ieri. Înseamnă să nu rămâi indiferent în fața semnelor care ar putea anunța victimele de mâine.
