Abia pe 25 februarie 2025 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat acest dosar și l-a așezat lângă imaginea candidatului extremist la prezidențiale, Călin Georgescu.
Timp de doi ani, cazul unor persoane care propuneau ”organizarea unor grupuri de 10-20 oameni (gărzi patriotice) care, la un moment dat să ocupe instituțiile statului” a stat prin sertarele parchetului craiovean, fără ca cineva să considere că poate nu e chiar bine că niște oameni cu evidente probleme de discernământ se organizau în ”gărzi” să destructureze statul român. Și nici că oamenii ăștia aveau discuții directe cu un anume Călin Georgescu, care își făcea, la vremea aia, în 2023, campanie prin biserici și mănăstiri.
Dosarul preluat de la Craiova de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție e tulburător. În el s-a lucrat tot de anul acesta, din februarie, deși datele erau cunoscute de procurori cu doi ani mai devreme. În prim plan îl avem pe Marian Motocu, un personaj destul de ”celebru” pe rețelele de socializare, pentru că, de mai mulți ani vorbește deschis și public despre credințele lui într-o politică a asasinatului și într-o cultură a antisemitismului.
Acasă la acesta, anchetatorii au găsit agende și device-uri electronice în care s-au găsit date ce indicat apartenența lui Motocu la o veritabilă organizație cu caracter legionar, cu ramificații la nivel național. Potrivit dosarului consultat de noi, rezultă că din videoclipurile găsite la percheziție existau afirmații legate de necesitatea desființării partidelor politice, confiscarea averilor politicienilor și judecătorilor, după uciderea prealabilă a acestora.
Evreii, romii și maghiarii erau considerați inferiori și deci buni de eliminat, în timp ce orice influență externă era numai bună de respins. Argumentele identificate țineau de un trecut glorios al neamului, care justifica orice măsură împotriva ”inferiorilor” și ”persecutorilor”.
De la Motocu s-a mers mai departe și s-a deschis un nou dosar, pentru că anchetatorii au considerat că existau și alte persoane care gândeau la fel și încurajau același tip de comportamente, ceea ce a ridicat suspiciunea existenței unei organizații de tip legionar. Suspiciunile s-au confirmat rapid. Astfel a apărut dosarul 2226/221/P/2023. Din telefonul lui Motocu au fost astfel extrase fișiere cu conversații pe care acesta le-ar fi avut în mod direct cu Călin Georgescu. Într-una dintre convorbiri, Motocu îi spune lui Georgescu că s-a întâlnit la Craiova cu unul dintre oamenii lui, mai exact George Mocanu. Mocanu este, potrivit dosarului, parlamentar din Republica Moldova.
”Călin Georgescu îi recomandă lui Marian Motocu să stea aproape de George Mocanu”, după cum se arată în dosar. Mai mult, acesta îi spune lui Motocu că ”așa cum i-a transmis acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive”, însă ”este o șansă pe care o jucăm acum… de câștigat câștig sigur”.
Motocu l-a ascultat cuminte pe Georgescu și s-a întâlnit cu Mocanu și la Craiova, și în Republica Moldova.
Ba mai mult, poartă convorbiri cel puțin halucinante cu Petru Budeanu, acționar la Codrii Moldovei SRL, propunând organizarea de gărzi patriotice, formate din 10-20 de oameni care să ocupe instituțiile statului.
”Dacă dumneavoastră aveți oameni, nu idei, vorbiți cu ei! Ați vorbit cu domnul general Mateescu? De ce nu vorbiți cu Hornet? Nu există împreună, ci Mișcarea 41 și dumneavostră. Noi suntem naționaliști. Eu sunt președintele unei mișcări care are oameni în 37 de județe. Dacă doriți să veniți în față cu un plan, trebuie să veniți la una dintre acțiunile noastre și să vă prezentați planul.”
Între Motocu și Călin Georgescu s-au transmis nu mai puțin de 150 de mesaje telefonice.
Abia pe 25 februarie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție preia acest dosar, în contextul în care Călin Georgescu părea să revină ca un liant în discuțiile șefului organizației legionare cu nucleu la Craiova și celelalte persoane. Sigur, în privința lui Georgescu existau destule date care erau cumva vizibile fără ochelari de specialist că personajul încălca legea în mod repetat, fără nicio rezervă.
Declarațiile prin care promova cultul legionar și preluări ad litteram ale unor cursuri ale liderilor legionari erau numai vârful icebergului. Acum procurorii au identificat în clar infracțiunile de care Georgescu se face vinovat în mod evident pe linia implicării în susținerea și promovarea cultului legionar.
Deși Georgescu face asta de dinainte de a candida. În public. E filmat și înregistrat. La fel cum e înregistrat cum pune la cale cu un neo-legionar din Craiova modul de organizare a unei grupări cu ramificații în 37 de județe ale țării.
Singurul lucru absolut îngrijorător legat de acest dosar este, însă, altul. Toate lucrurile astea se știau din 2023. Cu suficient timp înainte ca un personaj absolut periculos să fi candidat la prezidențiale. De ce n-au contat pentru nimeni toate aceste informații la timpul potrivit? De ce a fost nevoie să se ajungă atât de departe? Sunt numai câteva întrebările care ar trebui realmente să conteze astăzi, dincolo de spectacolul ridicărilor din trafic și circului lacrimogen susținut de Cristela în fața Parchetului General.