sâmbătă, mai 3, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiTotuși, sistemul e disperat...

Totuși, sistemul e disperat…

Elena Lasconi a jucat foarte straniu în piesa kompromatului la adresa lui Nicușor Dan. În sensul că a acționat diferit față de momentul în care i-a făcut exact aceeași figură lui Mircea Geoană, în campania din 2024. Însă atunci, Lasconi a ieșit public, a profitat de moment ca să beneficieze de expunere, a explicat oricui a vrut răspunsuri. Și, chiar dacă n-a lămurit deloc povestea aia, măcar atunci a făcut un minim de efort ca să nu pară o unealtă a cuiva, ci mai degrabă un om mânat de responsabilitate cetățeanească.

Acum, însă, mânată de disperarea de a-l lovi pe Nicușor Dan cât mai puternic, a acceptat provocarea sistemului, a publicat niște imagini de tot râsul pe rețelele de socializare și apoi și-a închis telefonul. Vor oameni din toată presa să dea de urmele Elenei Lasconi, dar asta nu se mai poate acum, pentru că Lasconi refuză să mai comunice. Asta în ciuda faptului că a promis că mai există și o filmare trimisă ei de acel „paparazzi cu 15 ani de experiență”, filmare pe care urma să o publice.

Nu ne miră cu nimic disperarea Elenei Lasconi. Pe tot parcusul acestei campanii electorale, ea a acționat din ură și din invidie. Nicușor Dan i-a devenit inamic de moarte și nu s-a dat în lături de la absolut nimic. Nici măcar de a publica, în calitatea ei de fostă jurnalistă, niște fotografii datate, chipurile, în iarna lui 2024, însă de calitatea unora făcute în iarna lui 2006 cu ultimul model de Nokia. Dar nu mai e vorba despre fotografiile acelea acum. Ci despre disperare. Însă nu doar a lui Lasconi.

Căci și sistemul pare destul de disperat. Și nu de ieri, de azi, de când cu pozele alea de toată jena. Nu!

De când și-a anunțat intrarea în competiție, Nicușor Dan a fost lovit din toate direcțiile. Jurnaliști de bună credință s-au aruncat asupra lui mai ceva decât s-au aruncat vreodată asupra lui Ponta sau Antonescu sau Simion. Influenceri de toată isprava au aruncat documente care nu se confirmau sau care se interpretau în alți parametri decât cei ai disperării manifeste, ca să determine opinia publică să aleagă varianta mai ”sigură”, mai ”sistemică”, a lui Crin Antonescu. Specialiști în criptomonede au făcut documentare de câteva părți despre ticăloșia presupusă a lui Nicușor Dan, cu acte de la rechinii imobiliari. Și în toate dezbaterile, singura persoană vizat de toți contracandidații a fost invariabil Nicușor Dan.

I s-au adresat cele mai multe întrebări, i s-au dat cele mai mari provocări, i s-au pus toate poalele și acuzele din romane polițiste în cap și tot n-a avut efect.

Așa că s-a apelat la un kompromat. Pregătit în laboratoarele sistemului și pus în brațele Elenei Lasconi, care, disperată cum e, l-a prins cu toată puterea. Și s-a făcut de râs definitiv. Căci va fi ținută minte drept femeia-kompromat.

Cert e că disperarea sistemului e uriașă. Și asta se simte în fiecare oră, în fiecare minut, în fiecare clipă de așteptare până vom ști ce-a ieșit de data asta în alegeri. Dar unele lucruri nu se vor uita.

Ca acest episod semnat de PNL-PSD și gândit pentru a nu mai repeta surprizele de data trecută. Foarte inspirați useliștii, însă, în alegerea doamnei de la Câmpulung drept pion principal al acestui război! Acum înțelegeți de ce stătea Lasconi toată ziua la Gâdea în studio? Că minutele alea chiar costă…

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare