Mă uit zilele astea la chipul tău și simt fiori reci. Răutatea aia care ți se citește în fiecare rid și în fiecare cută a feței e absolut înfiorătoare. Și ochii… Ochi de om abuzat care a învățat să abuzeze ca să poată trăi cu el însuși. Dacă n-ai candida la prezidențiale, mi-ar fi milă de tine. Dar candidezi, Simioane…
Și poate ai impresia că ai jucat-o excelent. Că înainte de primul tur ai stat mai retras de luminile reflectoarelor și ai păstrat electoratul lui Georgescu (că tu n-ai electorat, de fapt) și acum, ca să nu te confrunți cu un contracandidat mult mai înzestrat intelectual decât tine, ai ales să mimezi un turneu european în care să dai impresia că realmente contezi. Păi poate chiar contezi un pic, Simioane, dar nu în sensul în care vrei tu, ci în sensul în care apariția unor simptome de ciumă într-un areal georgrafic îngrijorează și țările vecine, înțelegi tu?
Și, sigur, îți joci cartea agresiv. Ca Mussolini, ca Hitler, ca liderii legionari pe care îi glorifică Sechila în taberele alea cu copii înarmați. Căci frica, nu-i așa, face regulile vieții și supune chiar și mințile cele mai luminate. Nu mai vorbim de plebe. Pai aia o subjugi fără drept de apel printr-o simplă înclinare a capului. Nu-i vina ta că au fost proști, nu? Nu ai de ce să-ți faci procese de conștiință.
Dar, hai să îți zic ceva, Simioane! Știu că ți se pare că lucrurile merg așa cum trebuie, că poporul ți se va supune, că lucrurile se vor aranja pentru tine, așa cum îți doreai și visai pe vremea când erai batjocorit tu și nimeni nu-ți sărea în ajutor.
Știu că ți se pare amuzant cum fiecare prostie pe care o spui e citată și analizată în toate colțurile internetului și pe toate posturile de televiziune. Știu că te miri și tu de cât de important ai ajuns să fii. Și stai noaptea, înainte să adormi, gândindu-te că parcă a fost prea ușor.
”Oare chiar o fi poporul ăsta atât de prost sau sunt eu special și chiar n-am știut?” – te întrebi cu siguranță. O să încerc să te lămuresc: nu esti deloc special, Simioane. Nimic din tine nu justifică vizibilitatea ta de acum. Nu ești nici atractiv, nici deștept, nici carismatic. Nu zic că ești opusul celor de mai înainte. Dar zic că ești mediocru din toate punctele astea de vedere. Și nu e nimic care să doară mai tare decât conștientizarea propriei mediocrități, nu? Dar ai prins un moment bun. Și acum lumea te vede. De asta ți-ai făcut un blazon din a agresa sexual ”scroafe”. De asta te referi la adversarii politici ca la niște ”autisti, săracii”. De asta te duci pe la televiziuni străine să-ți batjocorești țara în fel și chip. Ca un patriot autentic, între noi fie vorba…
Și știu că ți se pare că ești, în sfârșit, pe cai mari. Știu că ai senzația unei împliniri finale. Știu că, în mintea ta, tu acum contezi. În realitate, ai pierdut, Simioane!
Păi tu toată viața ai gravitat în jurul ONG-urilor lui Soros și a intelectualilor din societate. Mereu ai vrut să fii văzut de lumea fină. În realitate, tu disprețuiești oamenii ăia care vin de la sute de kilometri să te vadă și să facă o poză lângă tine. De asta și fugi de ei ca disperatul. Tu nu-i suporți pe ei. Tu ai fi vrut să te placă intelectualii. Ai fi dorit să te laude oamenii cu realizări în viețile proprii. Ai fi vrut să te aprecieze ăia pe care i-ai apreciat tu când îți căutai încă o formă de relevanță.
Numai că ăia te văd limpede și nu te plac, Simioane. Și nu o să te placă nici cu forța, nici cu pușcăria, nici cu canalul. Iar ceilalți, poporul, nu te-au votat pe tine. Și aici ar trebui să fie marea ta tragedie personală. Nici măcar cei pe care tu nu-i suporți, ăia de care te ștergi cu silă când intri în mașină după scurtele băi de mulțime, nu pe tine te vor. Ei pe Georgescu îl caută.
Și tu știi asta, de când te-ai lipit ca parazitul de cauzele lui. În care, între noi fie vorba, n-ai crezut o secundă. Tu ziceai că Georgescu e bolnav cu capul înaintea noastră, îți amintești? Tu l-ai eliminat din joc când voia prima dată să fie premierul AUR, nu noi! Tu l-ai văzut pe Georgescu printre primii. Dar atunci nu erai bolnav tu. Aveai încă ochii limpezi. Nu erai turbat ca acum, alergând prin toată Europa ca să probezi că te place lumea, când, de fapt, peste tot se râde de tine. Vezi că în Politico oamenii ăia scriu că nu ajungi nici la tocul lui Meloni, dar probabil n-ai apucat să citești înainte să te pozezi cu ziarul! Vezi că jurnaliștii ăia francezi conservatori care te-au primit la ei acasă fac și acum mișto de tine, iar pe noi ne-ai făcut de râs ca niciodată până acum. Numai Șoșoacă mai reușea performanțe ca ale tale.
Pe scurt, Simioane, nimeni nu te votează pe tine! Nu te votează nici ăia pe care îi placi tu în secret, ăia pe care ești tu supărat că nu te suportă și de care vrei să te ocupi individual după ce te faci președinte. Nu te votează nici ăia pe care nu-i suporți, că sunt fraieri și cu mâinile muncite, nu ca tine, care n-ai muncit o zi în viața ta. Practic, pe tine, nu te votează nimeni.
Tu primești indirect voturile unuia pe care tu l-ai considerat dement cu mult timp înainte să știe lumea de el. Și asta e tragedia absolută în care te găsești astăzi, Simioane!
Că ai pierdut deja, indiferent ce iese la urne. Că nu contezi, oricât de tare ai încerca să demonstrezi asta, prin forță sau cu vorba bună. Că ești același băiat agresiv care își caută relevanța intrând în orice tip de combinații. Că aceeași disperare de atunci se citește pe chipul tău matur de azi.
De asta, Simioane, nici nu mai arăți ca un bărbat de 38 de ani. În lunile astea peste tine s-a așezat un deceniu și ceva. Și pari schimonosit. Perforat de propria ură. Pierdut în propriul nonsens. Lovit de o relevanță pe care nici tu nu știi de unde s-o apuci. Ești tot mai apăsat de tine însuți, Simioane. Și ai pierdut deja! Numai că nu știi încă…
