Biserica Ortodoxă Română, sau soluția economică pe care nimeni nu o vede, își păstrează „poziția” fermă de cel mai bun producător și distribuitor de ochelari de cal. Să nu fiu înțeles greșit, aici discutăm despre BOR, nu despre conceptul de credință. Această instituție nu doar alege ce să vadă și ce nu, ci chiar mai mult de atât, dictează și altora același lucru.
Ar fi multe de spus despre ziarul Lumina, despre milioanele îngropate în Catedrala Mântuirii Neamului, despre donațiile nedeclarate pe care fețele bisericești le încasează în fiecare zi, despre „biblia în școli”, intervenția bisericii în educație și politică, despre foarte multe.
Dar cum întrebam și în titlu, când „sistemul” își va da seama că este depășit de situație sau că ochelarii de cal omoară aproape zilnic? Mie îmi vine greu să cred în cifrele publice despre violența domestică, despre crimele „din iubire”, despre deficitul bugetar pentru care trebuie să plătim toți, despre tot circul care se face în jurul lui Nicușor Dan, despre cum lumea se întreabă cine a cauzat datoriile din mandatele Ciolacu. Chiar, Marcel mai trăiește?
Uităm. Uităm de azi până mâine. Uităm tot și ne amintim nimic. Și nu, nu este doar vina media pentru ceea ce se întâmplă în mintea noastră. Noi înșine suntem o cauză și un efect al indiferenței sociale cu care ne confruntăm zi de zi. Presa – și sincer să fiu, aș pune cuvântul ăsta între ghilimele – nu face altceva decât să vândă subiectul care se consumă. Presa mainstream promovează în continuare agresori și interlopi, presa deep promovează în continuare învățăturile nearestatului de Georgescu, iar presa mai pe bune încearcă să ofere niște informații mai transparent. Dar într-un ocean de informație ce mai contează încă o picătură?
Atât social și economic, cât și politic, suntem niște mediocri care își aleg bătăliile în funcție de rating, cifre și interes. Să citez dintr-un roman celebru: „Păi ori suntem golani, ori nu mai suntem.” Hai să ieșim în stradă de fiecare dată când se întâmplă ceva, nu doar când este vorba despre o persoană publică. Hai să ieșim în stradă de fiecare dată când se întâmplă ceva, nu doar în ultimul ceas. Doar hai să ieșim în stradă de fiecare dată. Și nu mă refer la un picnic cu megafon în Piața Victoriei și nici la icoane pe drapelul fluturat în Piața Constituției. Avem tehnologia de partea noastră, presa există și în afara țării. Peste autoritățile de la noi există alte autorități. Hai să facem totul auzit, să ne spălăm rufele și în public. Degeaba scriem pe Facebook și fumăm o țigară la Victoriei.
Ne plângem că economia s-a dus de râpă și că suntem vai de noi. Că ne vând țara și că ne fură pe față. Dar cine i-a votat? Cine nu a fost la vot pentru că „votul meu nu contează”? Cine oferă o „mică atenție” și după se plânge colegilor de pahar că trăim într-o țară coruptă? Exact. Hai să nu mai lucrăm la negru. Hai să nu mai lucrăm la gri. Hai să nu mai dăm o atenție care să închidă ochii. În țara lui „lasă că merge și așa” o să strigăm în cor sintagma „aia e” când o să fim întrebați de ce nu am schimbat nimic.
De pe banca din fața porții până în studiourile de televiziune, toți suntem analiști politici, analiști militari, analiști economici, medici, virusologi, cărturari, pe scurt păreriologi avizați. Dar nici unul dintre aceștia nu vine să pornească o schimbare. Dar toți o așteptăm și judecăm fiecare respirație greșită. Unde e gloata de suveraniști care schimbau România? De ce nu o schimbă și în afara sistemului politic? Unde e diaspora care nu mai putea de dorul de țară? De ce nu vine acasă să schimbe ceva? Unde sunt toți cei 20 de candidați la prezidențiale care promiteau că transformă România în Atlantida?
Ne ascundem după scuze inventate pe loc, dăm vina pe alții și ne vedem de pătrățica noastră închiriată la negru și plătită dintr-un salariu la gri. Când vecinul își lovește nevasta dăm televizorul mai tare și dacă se strică treaba în țară, avem un văr „pă” Anglia care ne poate primi oricând. Că oricum țara a fost vândută și nu mai e nimic de făcut.
