miercuri, iulie 2, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCălin Georgescu a fost trimis în judecată

Călin Georgescu a fost trimis în judecată

Parchetul General anunță, miercuri, trimiterea în judecată a fostului candidat la președinție Călin Georgescu pentru comiterea infracțiunilor de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată.

Dosarul trimis în judecată pe 2 iulie, care va fi judecat de Judecătoria Sectorului 1, vizează doar infracțiunea de propagandă legionară.

Redăm comunicatul integral transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

  • mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
  • necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
  • glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
  • ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
  • cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.”

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare