Guvernul pregătește o nouă serie de măsuri fiscale care vizează industria jocurilor de noroc, cu scopul de a crește veniturile la bugetul de stat. Potrivit unor surse politice citate de Agerpres, statul ar urma să încaseze suplimentar între 1,3 și 1,5 miliarde de lei în urma modificărilor fiscale, pe lângă cele aproximativ 5 miliarde de lei colectate anul trecut din taxele specifice acestui sector.
Aceste noi măsuri îi vizează atât pe jucători, cât și pe operatori.
Una dintre cele mai importante modificări vizează impozitarea câștigurilor obținute din jocurile de noroc. Conform proiectului de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, pentru sumele de până la 10.000 de lei, impozitul va crește de la 3% la 10%. Ulterior, în urma unor consultări, această cotă a fost redusă la 4%, dar structura de impozitare rămâne semnificativ mai dură:
• Până la 10.000 lei – impozit de 10%
• Între 10.000 și 66.750 lei – impozit de 1.000 lei + 20% pentru ceea ce depășește 10.000 lei
• Peste 66.750 lei – impozit de 12.350 lei + 40% pentru ceea ce depășește 66.750 lei
Comparativ, în prezent, aceste praguri sunt taxate cu 3%, 300 lei + 20% și 11.650 lei + 40%.
În paralel, autoritățile propun majorarea semnificativă a taxelor impuse organizatorilor de jocuri de noroc:
• Taxa de autorizare pentru jocurile online: de la 21% la 27%
• Taxa pentru pariurile în retail: de la 21% la 23%
• Taxa pentru aparatele slot-machine: de la 5.300 euro/aparat la 5.800 euro/aparat
• Taxa de viciu: de la 500 euro/aparat la 1.000 euro/aparat
• Taxă nouă pentru jocurile loteristice: 6,5% din încasări
Aceste modificări sunt justificate de autorități prin necesitatea de a combate piața neagră a jocurilor de noroc, apărută în urma interzicerii acestora în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori.
Surse din Ministerul Finanțelor și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susțin că pachetul legislativ vine la pachet cu măsuri „fără precedent” de monitorizare, control și aplicare a legii, într-o încercare de a limita migrarea jucătorilor către platforme nelicențiate.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că noile măsuri au rolul de a transmite un „semnal clar” privind nocivitatea jocurilor de noroc:
„Creștem taxele de autorizare și toate celelalte taxe conexe pe jocuri de noroc într-un cuantum foarte important.La autorizare ele cresc cu un cuantum aproape 30%, dar creşterile sunt pe linie atât pentru gestionarii jocurilor, cât şi pentru jucători. Jucătorilor care au câştiguri până în 10.000 de lei li se va reţine de la 3% la 10%. Vrem să dăm un semnal foarte important în privința taxării acestui domeniu, despre care știm cât de nociv poate fi.”
Situația este prezentată și mai clar într-o notă de fundamentare a proiectului de lege publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.
„În cazul veniturilor obţinute din jocuri de noroc se propune menţinerea modalităţii de determinare a impozitului pe venit prin aplicarea unui barem de impunere cu tranşe de venit asupra fiecărui venit brut cu cote de impunere cuprinse între 10% şi 40 %.
Astfel, baremul de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc se modifică după cum urmează: până la 10.000 lei inclusiv – impozit de 10%; peste 10.000 lei – 66.750 lei inclusiv – impozit de 1.000 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000; peste 66.750 lei- impozit de 12.350 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750.
În cazul veniturilor obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri cu valoare mai mare decât plafonul neimpozabil de 66.750 lei, se propune ca impozitul datorat să se determine prin utilizarea baremului aplicabil în cazul veniturilor din jocuri de noroc, asupra fiecărui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obţinut să se scadă suma de 12.350 lei”.