Mii de participanți, de la elevi de liceu la iubitori de cultură de toate vârstele, au fost prezenți la Conferințele Creativității din cadrul Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană. Seria de conferințe a adus în prim-plan unele dintre cele mai actuale teme ale societății contemporane, explorate de personalități marcante ale vieții culturale și academice din România.
Secțiunea Educație din cadrul RCW, susținută de Banca Transilvania și Jidvei, a debutat cu conferința „Democrația Ideilor”, susținută de Ioan Stanomir – eseist, profesor de Drept Constituțional și analist politic – și Radu Vancu – poet, eseist și profesor universitar. Cei doi invitați au purtat un dialog dinamic despre rolul ideilor în menținerea spațiului democratic, într-un context politic și social tot mai polarizat.

Un alt moment de referință a fost conferința „Cultura dialogului”, cu intervenții ale teologului Vasile Bănescu, profesorilor Nicu Gavriluță și Alexandru Călinescu, și jurnalistului Cătălin Hopulele, redactor-șef Ziarul de Iași. Pornind de la ideea centrală a dialogului ca formă de construcție socială, conferința a generat o dezbatere consistentă despre valorile care susțin o societate democratică și echilibrată cultural.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a umplut sala cu public avid de literatură, în cadrul conferinței „Despre literatură”, încheiată cu ropote de aplauze și o audiență în picioare. De asemenea, în ultima zi a conferințelor, publicul a avut ocazia să participe la un eveniment în premieră susținut de Horia-Roman Patapievici, prezent pentru al doilea an consecutiv la RCW. Conferința sa, „Muzica și sentimentul dionisiac al vieții. O interpretare a lumii moderne” a oferit o experiență interactivă rară, combinând un dialog viu cu publicul și momente de audiție muzicală atent selecționată.
Nu în ultimul rând, liceenii de la Colegiul Național Iași au participat la un evenimente literare deosebite, alături de Radu Vancu, dar și de scriitoarea Ioana Nicolaie. Întâlnirea cu Ioana Nicolaie, intitulată „Literatura ca Lume”, a cuprins un dialog despre literatură, imaginație și puterea cuvintelor, coordonat de prof. Lavinia Ungureanu. Conferințele Creativității au fost doar începutul. Romanian Creative Week continuă cu o serie de spectacole impresionante din zona dansului, teatrului și filmului, reafirmând potențialul Iașului de a deveni un pol cultural de referință în Europa de Est.
RCW continuă cu evenimente inedite
Festivalul de dans din cadrul Romanian Creative Week, HazarDance, a debutat cu multă energie prin HazarBattle, o competiție vibrantă susținută de glo, Printco și Promotop, care a adus în prim-plan pulsul scenei de street dance din România.
Competiția a inclus două battle-uri dinamice, deschise tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență, iar atmosfera electrică a fost completată de un public entuziast și o comunitate efervescentă, formată din dansatori, coregrafi și susținători ai culturii urbane.
„HazarBattle e mai mult decât o competiție. Este un spațiu de exprimare autentică, un loc în care dansatorii se definesc, se provoacă și își afirmă vocea prin mișcare, atitudine și energie pură. A crescut numărul participanților față de edițiile anterioare, iar nivelul a fost vizibil mai ridicat. Am avut dansatori din toată țara – Focșani, București, Cluj – dar și din Republica Moldova. Mulți dintre ei au venit pregătiți cu costume speciale, iar atmosfera a fost fantastică. Deși am fost nevoiți să relocăm evenimentul din cauza ploii, spațiul în care s-a desfășurat a devenit unul intim, vibrant, încărcat de emoție și forță”, a declarat Ștefan Lupu, curatorul festivalului de dans din cadrul RCW.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune Q&A, unde publicul a putut discuta direct cu echipa din spatele HazarDance și dansatorii participanți, într-un schimb sincer de idei, emoții și inspirație.
HazarDance continuă la RCW cu spectacole internaționale și performance-uri experimentale:
18 mai 2025, ora 20:00 – Dansul Bestiilor, la Sala Mare, Teatrul Național Iași. Biletele poti fi achiziționate de AICI.
Artiștii: Jesús Carmona (dans) și Manu Masaedo (muzică).
19 mai 2025, ora 20:00 – HazarDance Showcase, la Sala Cub, Teatrul Național Iași. Biletele poti fi achiziționate de AICI.
Artiști: Georgeta Corca și Silviu Mititelu, Andrade Popovici împreună cu Daniela Ene și Olga Zainchkovska, Alice Veliche și Radu Alexandru, Quasar Dance.
20 mai 2025, ora 20:00 – Astradal, la Sala Uzina cu Teatru, Teatrul Național Iași. Biletele poti fi achiziționate de AICI.
Artiști: Levi Szasz, Bianca Geantă, Dennis Ilie, Costin Stăncioi, Ada Anghel, Tamara Găgeatu.
21 mai 2025, ora 20:00 – Zborul, la Sala Cub, Teatrul Național Iași. Biletele poti fi achiziționate de AICI.
Artiști: Tedi Popescu, Ioana Flora, Oana Marinescu, Adrian Strâmtu, Andrada Oltean, Gia Enache, Alexandru Manea.
22 mai 2025, ora 20:00 – Fabula Rasa, la Sala Mare, Teatrul Național Iași. Biletele poti fi achiziționate de AICI.
Artiști: Evelyn Blue, Mateusz Bossy, Kacper Bożek, Momoko Den, Julia Halka, Julia Hnatów, Patryk Jarczok, Jerzy Kaźmierczak, Zbigniew Kocięba, Mateusz Krzysiak, Aleksandra Kuś, Dominik Kupka, Daniel Michna, Sandra Szatan.
Festivalul de film continuă să provoace publicul ieșean
Secțiunea Notes on (Real) Love din cadrul ACT — arthouse cinema & theatre , susținută de Pepsi, glo, Banca Transilvania, Printco și Promotop aduce în prim-plan o serie de filme-cult care explorează, din perspective diverse, natura profundă a relațiilor dintre oameni și modul în care acestea ne modelează. Pentru o săptămână, între 18 și 25 mai, spectatorii vor putea viziona: Jane B. par Agnès V. (biografie, r. Agnès Varda); Thelma and Louise (dramă, r. Ridley Scott); The Thin Red Line (dramă, r. Terrence Malick); Magnolia (dramă, r. Paul Thomas Anderson); Sheer Madness (dramă, r. Margarethe von Trotta); Before Sunrise (dramă, r. Richard Linklater); The Unbearable Lightness of Being (dramă, romantic, r. Philip Kaufman).
Până pe 25 mai, în cadrul Romanian Creative Week, este deschisă și Pelicula Art cinema — un spațiu intim și exclusivist cu doar 14 locuri, gândit ca un cinema VIP pentru publicul care caută o experiență de vizionare concentrată, profundă și aproape confesivă. Găzduit la Baia Turcească și susținut de glo și Promotop, nano-cinema-ul este un laborator emoțional în care filmele se trăiesc în liniște, într-un cadru care pune accent pe introspecție și apropiere.
Proiecțiile din cadrul acestei secțiuni: Diamant Brut (r. Agathe Riedinger), Anatomy of a Fall (r. Justine Triet), Four Daughters (r. Kaouther Ben Hania) și TWST / Things We Said Today (r. Andrei Ujică). De asemenea, colectivul Filmwerkplaats (FWP), un laborator de film condus de artiști, dedicat practicii analog DIY, experimentelor și dezbaterilor în jurul practicilor filmice, propune o secție de scurtmetraje ancorate într-o dragoste profundă pentru mediul analog și puterea sa expresivă și subliniază forța creatoare și independența care rezulta din apartenența la un colectiv.
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, mai mult de 100 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative.
Parteneri instituționali ai RCW 2025: Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Centrul Internațional de Artă Contemporană, Ordinul Arhitecților din România – Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Aeroportul Iași, FontIS.
Parteneri: UniCredit Bank, Iulius, Pepsi, Audi, glo, Raiffeisen Bank, Lancôme, Banca Transilvania, Vodafone, Philips, Stella Artois, Zano, Pioneer Grup, Mionetto, Greentek Lighting, Jidvei, Godmother, Omni Mind, Murali, Siniat, Wink, Printco, Promotop, Centric, Grand Hotel Traian.
Parteneri media: Pro TV, Protv.ro, Digi 24, HotNews.ro, Newsweek România, Ziarul de Iași, Europa FM, Agerpres, Virgin Radio, Radio HIT, Investigatoria.ro, MediaQuality.ro, ArtHood.ro.