În cadrul acestui interviu acordat în exclusivitate publicației Investigatoria, Kalenský ne arată că dezinformarea e tot mai ușor de produs și tot mai greu de detectat, mai ales în contextul inteligenței artificiale. Doar câteva țări, spune acesta, precum Ucraina, țările baltice sau cele nordice, au construit o apărare solidă, bazată pe educație media, coeziune socială și voință politică, iar restul Europei, chiar și unele state dezvoltate ca SUA, suferă de polarizare, lipsă de resurse și ambiguitate morală, întrucât se dezbate mai mult „dacă” e legitim să se apere, decât cum. Rusia (și potențial China) investesc masiv în destabilizare, în timp ce Occidentul subestimează amenințarea.
O altă concluzie dureroasă a discuției este următoarea: Rusia nu trebuie să convingă toți cetățenii — ci doar un segment-cheie (15–30%) — pentru a destabiliza țările vizate. Și de multe ori reușește. Așa cum a reușit în România anului 2024 și așa cum o va mai face în viitor.
Lupta împotriva dezinformării nu este doar despre fapte și fake news, ci despre reziliența societăților democratice în fața agresiunii informaționale, căci nu poate fi un „război informațional”, iar Kalenský ne explică, pe larg, de ce. Specialistul mai punctează și necesitatea acțiunii, atât a guvernelor, cât și a presei tradițională, însă e mai ușor să te prefaci că problema… nu există.
Și, înainte de a expune discuția, aș vrea să îl prezint pe Jakub Kalenský, în prezent director adjunct al Diviziei de Influență Hibridă a The European Centre of Excellence for Countering Hybrid Threats (Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride). Acesta s-a specializat în dezinformarea și în activitățile hibride ale Rusiei începând din 2015, când s-a alăturat noii echipe East StratCom Task Force din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, apoi s-a alăturat Atlantic Council, unde a lucrat în cadrul Grupului de lucru pentru alegerile din Ucraina și în Digital Forensic Research Lab. Înainte de a se specializa în combaterea dezinformării, Jakub a lucrat ca jurnalist în Republica Cehă.
Investigatoria: Având în vedere experiența dumneavoastră, cum a evoluat dezinformarea în Europa în ultimii ani? Există anumite tendințe sau vulnerabilități specifice în anumite țări sau regiuni?
Jakub Kalenský: Campaniile de dezinformare conțin atât elemente foarte stabile, cât și aspecte care se schimbă sau evoluează rapid.
Printre elementele stabile se numără narațiunile: cele pro-ruse, anti-ucrainene, anti-occidentale (anti-NATO, anti-UE), anti-LGBT (sau împotriva altor minorități), antidemocratice și antiliberale sunt prezente în mod constant, încă din 2013–2014, când Rusia și-a intensificat agresiunea informațională zilnică și dezinformarea a început să capete un rol mai important. Această consecvență are sens — succesul acestor narațiuni se bazează pe repetiție (vechiul principiu, adesea atribuit lui Goebbels, conform căruia o minciună repetată de o sută de ori devine adevăr).
Ceea ce evoluează constant sunt metodele de livrare — deși și aici există un element stabil: căutarea unui număr cât mai mare și cât mai divers de surse. Dacă imediat după alegerile din SUA din 2016, discuțiile despre „fake news” se concentrau mai ales pe Facebook și Twitter, acum vedem articole despre cum „disinformers” (cei care dezinformează) ruși manipulează cu succes diverse chatboturi AI pentru a răspândi minciuni. Rolul aplicației Telegram a crescut semnificativ în ultimii ani. De asemenea, am asistat la o creștere a fenomenului de „spălare informațională”, prin care Rusia caută constant noi actori aparent legitimi, la nivel local, care să le transmită mesajele.
Noile instrumente de inteligență artificială fac dezinformarea mult mai ușor de produs în masă, mai ușor de direcționat către grupuri specifice și mai greu de detectat. Ksenia Iliuk scria recent pe rețelele sociale că operațiuni care necesitau anterior echipe întregi și infrastructură solidă pot fi acum realizate de o singură persoană. New York Times scria același lucru anul trecut.
Vulnerabilitățile diferă clar de la o țară sau regiune la alta. Unele state se confruntă cu niveluri scăzute de educație media sau cu un grad ridicat de polarizare și neîncredere în guvern sau în presă. Punctele slabe informaționale sunt diferite: în unele locuri este vorba despre tema rasială, în altele despre migrație, minorități sexuale, tensiuni etnice, religioase, naționaliste sau revendicări istorice… Aproape peste tot regăsim tensiuni între capitală și zonele rurale, între generații, între oameni cu studii superioare sau venituri mari și cei cu educație sau venituri reduse.
Agresorii informaționali ne cunosc adesea punctele slabe mai bine decât le cunoaștem noi înșine și investesc de regulă mai multe resurse pentru a produce daune decât investim noi pentru a le preveni sau repara.
Investigatoria: Cât de pregătite sunt societățile democratice pentru a contracara tacticile și strategiile folosite în prezent pentru a răspândi dezinformare?
Jakub Kalenský: Mi-e teamă că societățile democratice nu sunt foarte bine pregătite. Există, desigur, unele țări care stau mai bine, precum Ucraina și cele trei state baltice, datorită unui nivel foarte ridicat de conștientizare, unei societăți civile extrem de active, unei voințe ferme de acțiune și unei scene politice unite în fața agresorilor externi; sau țările nordice, datorită unui grad ridicat de alfabetizare media, unor niveluri scăzute de polarizare și unei încrederi ridicate în instituții și mass-media.
Însă în multe alte țări, aceste condiții nu sunt la fel de favorabile. Chiar și o țară foarte bogată, precum SUA, pare să fie într-o poziție destul de slabă în fața campaniilor de dezinformare, cel mai probabil din cauza nivelului ridicat de polarizare. Multe țări europene sunt pur și simplu depășite ca buget și resurse în spațiul informațional de Rusia — o situație care probabil se va înrăutăți dacă și China va decide să devină mai agresivă în acest domeniu (iar dacă noi continuăm să arătăm că Rusia poate duce agresiuni informaționale fără consecințe, alți agresori vor observa și vor învăța din asta).
În multe dezbateri, se poate observa un anumit grad de ezitare: dacă putem cu adevărat să contracarăm acțiunile agresorilor informaționali; dacă este legitim să încercăm să le reducem, să le limităm sau să le descurajăm agresiunile; dacă este legitim să-i expunem public, să-i sancționăm acolo unde e cazul, să le tăiem sursele de venit… Consider că această mentalitate este extrem de periculoasă. Dacă o parte consideră că se află într-un război și folosește toate mijloacele disponibile pentru a produce daune, în timp ce cealaltă parte dezbate constant dacă are măcar dreptul să se apere, cine credeți că va câștiga?
Investigatoria: Ce rol ar trebui să joace mass-media tradițională în combaterea dezinformării, mai ales în contextul competiției cu conținutul rapid și neverificat de pe platformele sociale?
Jakub Kalenský: În ceea ce privește combaterea dezinformării, în ultimii ani am folosit modelul „Celor Patru Linii de Apărare” — și cred că presa poate contribui în majoritatea acestor linii. Poate sprijini conștientizarea situațională; poate contribui la informarea și educarea publicului; și, cu siguranță, poate ajuta la repararea slăbiciunilor din ecosistemul informațional, prin reducerea polarizării din rândul audienței.
În ceea ce privește a patra linie — limitarea, sancționarea și descurajarea agresorilor informaționali — cred că rolul principal revine guvernelor. Totuși, presa poate denunța actorii care participă activ la răspândirea campaniilor de dezinformare, poate participa la demascarea publică a acestora și poate cere autorităților să ia măsuri mai ferme.
Înțeleg că unele țări europene consideră în continuare măsurile punitive drept controversate; însă le reamintesc tuturor că ucrainenii — care cunosc cel mai bine mecanismele dezinformării rusești — consideră că sancțiunile sunt absolut necesare și, probabil, chiar cea mai importantă parte din ansamblul măsurilor de combatere a dezinformării.
Investigatoria: Cum poate mass-media tradițională să recâștige încrederea publicului și să-și reafirme relevanța în societăți în care polarizarea și oboseala informațională sunt în creștere?
Jakub Kalenský: O problemă esențială ține de resurse. Adesea pare că presa pro-rusă și influencerii apropiați Kremlinului dispun de mai mulți bani pentru a răspândi minciuni decât avem noi pentru a le combate. De multe ori, ei vizează exact acele zone pe care presa tradițională a fost nevoită să le abandoneze din lipsă de fonduri – precum jurnalismul regional sau corespondenții internaționali. Guvernele democratice ar trebui, probabil, să analizeze cum pot sprijini presa solidă din țările lor; altfel, problema dezinformării riscă să se agraveze.
O altă cale ar fi ca presa să învețe să vorbească pe limba diferitelor grupuri-țintă. Poate exista un potențial în colaborarea cu alți actori din spațiul informațional, cum ar fi societatea civilă, influencerii sau activiștii. Dacă vrem să creștem încrederea, aducerea acestor actori la aceeași masă este o idee valoroasă.
Dar cred cu tărie că un element foarte important ține și de ceea ce numesc Linia a Patra de Apărare – adică să facem munca agresorilor informaționali mai dificilă. Dacă aceștia nu ar avea libertatea de a-și răspândi nestingherit campaniile de dezinformare și de a submina încrederea în sursele solide de informare – inclusiv presa tradițională – situația ar fi diferită. Ca să folosesc o paralelă: când avem un piroman în sat, nu putem vorbi doar despre cum să construim rețele mai bune de apă, să formăm mai mulți pompieri sau să cheltuim pe campanii de informare care să le spună oamenilor „Incendiile sunt dăunătoare pentru economie” — trebuie și să-l arestăm pe piroman. Altfel, problemele persistă sau se agravează. Este esențial să îngreunăm viața actorilor toxici — altfel vor continua să facă rău.
Investigatoria: Cum influențează războiul din Ucraina și conflictul Israel–Iran mediul informațional global? Asistăm la o intensificare a campaniilor de dezinformare în jurul acestor conflicte?
Jakub Kalenský: În ceea ce privește Ucraina, aceasta a fost întotdeauna subiectul numărul unu pentru Rusia. Este, de departe, cea mai vizată entitate în campaniile de dezinformare rusești — se poate observa în baza de date EUvsDisinfo (căutați cuvântul-cheie „Ukraine” aici). Rusia investește constant tot mai mulți bani în propagandă și dezinformare (ceea ce înseamnă, implicit, și mai multă dezinformare despre Ucraina) — dar acest trend exista și înainte de invazia la scară largă. Bugetele rusești pentru armată și propagandă cresc continuu, chiar dacă cele pentru sănătate sau educație sunt reduse. Poate aici se vede și intensificarea campaniilor.
Cât despre impact — nu putem atribui totul doar dezinformării ruse, dar ea joacă cu siguranță un rol în creșterea sprijinului pentru politicieni și mișcări politice anti-ucrainene (și pro-ruse) de ambele părți ale Atlanticului. Pentru mine, acesta este probabil cel mai îngrijorător efect — chiar dacă nu e ușor de cuantificat, deoarece este dificil să separăm factorii interni de cei externi care contribuie la acest fenomen.
În ceea ce privește Iranul, este încă prea devreme pentru a spune dacă putem vorbi despre o nouă tendință de dezinformare rusească în acel context.
Investigatoria: Putem vorbi despre un „război rece informațional”? Dacă da, cine îl câștigă – și cum?
Jakub Kalenský: Nu cred că putem vorbi despre un război, întrucât războaiele implică două părți. Rusia se consideră clar într-un război cu lumea democratică — dar mi-e teamă că lumea democratică preferă în continuare să se prefacă că nu este așa. Ca să-l citez pe Garry Kasparov: „Refuză să accepte adevărul pentru că, dacă l-ar accepta, ar trebui să acționeze – și nimeni nu vrea să acționeze.” Dacă am admite că Rusia este în război cu noi, asta ar implica anumite consecințe — și probabil tocmai pentru a evita aceste consecințe evităm realitatea.
Eu prefer termenul „agresiune informațională”. Nu vorbim despre o situație simetrică în care două părți sunt în conflict; ci despre o situație asimetrică, în care una este agresorul, iar cealaltă este victima acestei agresiuni.
Cine câștigă — depinde de cum definim victoria. Dar, în opinia mea, Rusia nu are nevoie să convingă 90 sau 100% din populația Europei de narațiunile sale. Desigur, și-ar dori asta, dar pentru a destabiliza o țară și a amplifica polarizarea, este suficient să convingă 15, 20, 30% din oameni. Și, după cum ne arată diverse sondaje de opinie (inclusiv unul recent), chiar reușește să convingă acest procent sau mai mult. Așadar, aș spune că, în rândul audiențelor-țintă, Rusia câștigă — și, din păcate, se pare că pe traiectoria actuală, problema se va agrava, nu se va ameliora.
