sâmbătă, noiembrie 9, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneParlamentul a adoptat legea prin care șoferii drogați sau băuți, cu alcoolemie...

Parlamentul a adoptat legea prin care șoferii drogați sau băuți, cu alcoolemie de peste 0,8 g/l, rămân fără carnet 10 ani

Legea, adoptată în unanimitate, merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaților a adoptat marți, decizional, un proiect de lege care permite instanțelor să suspende pentru 10 ani, față de 5 ani până acum, permisul șoferilor care conduc cu alcoolemie mai mare de 0,8 g/l alcool pur în sânge sau drogaţi, chiar dacă nu au provocat un accident.

De asemenea, legea abrogă posibilitatea ca vinovații să scape cu o amendă penală, instanțele având acum doar opțiunea de a acorda o pedeapsă cu închisoarea, de la 1 la 5 ani: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi„, se arată în proiectul de lege.

În cazul în care șoferul este prins băut la volanul unui transport de persoane sau de substanțe periculoase, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pedeapsa este similară pentru instructorii auto, dacă sunt băuți sau drogați în timpul cursurilor, precum și pentru candidații care susțin examenul auto sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sub limita de 0,8 g/l rămâne, ca și până acum, o contravenție și se pedepsește cu amendă și suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile.

Legea, adoptată în unanimitate (au fost patru abțineri), merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis și poate fi consultată integral pe site-ul Camerei Deputaților

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Inițiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaților, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru” (…) Pe 11 decembrie anul trecut, proiectul legislativ care modifică prevederile articolului 66 din Codul Penal a fost votat cu majoritate în Senat. Practic, din momentul promulgării și intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, va primi, pe lângă condamnare și interdicția de a mai conduce un vehicul până la 10 ani (…) După #LegeaAnastasia, a venit, iată, ținându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani„, a scris pe Facebook senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiator al proiectului.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare