sâmbătă, aprilie 19, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri Interne24 august - Ziua prizonierilor de război români. Camera Deputaţilor a adoptat...

24 august – Ziua prizonierilor de război români. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind instituirea Zilei prizonierilor de război români în data de 24 august. 

Proiectul completează nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război și a fost inițiat de 63 de deputați și un senator de la PSD. S-au înregistrat 235 voturi „pentru” şi o abţinere. 

În expunerea de motive, se arată:

„În prezent în legislația din România nu este prevăzută o zi prin care să fie comemorată memoria prizonierilor români din Al Doilea Război Mondial așa cum sunt deja instituite Zile naționale, europene și internaționale de comemorare a diferitelor victime ale unor regimuri autoritare și totalitare, deportați, internați în lagăre, deținuți politici, victime Holocaust, instituite prin legi la nivel național, european sau internațional.

Inițiativa legislativă prevede instituirea în ziua de 24 august a Zilei Prizonierilor de Război Români, pentru sacrificiile făcute de prizonierii de război români din cel de-al Doilea Război Mondial, nevoiți să suporte ororile și tratamentul inuman din lagărele de muncă forțată și pentru devotamentul acestora față de România, neacceptând să trădeze patria, în semn de recunoștință și în memoria lor”.

De asemenea, inițiatorii proiectului spun că alegerea acestei zile nu este întâmplătoare:

„Astfel, la 23 august 1944 anunțarea ieșirii României din alianța cu puterile Axei și încetarea războiului cu Națiunile Unite, a determinat armata sovietică să ia în masă prizonieri pe ostașii români aflați pe linia frontului, care nu au opus nicio rezistență. Având în vedere că și în legislația recent adoptată de Parlamentul României, în speță Legea nr. 232/05.11.2020 care modifică Decretul Lege nr. 118/30.03.1990, în sensul acordării unor drepturi inclusiv urmașilor de prizonieri, se consideră că un reper acest moment pentru stabilirea mai clară a perioadei de prizonierat în URSS, în principal pentru cei care au fost luați prizonieri de către armata sovietică între 24 august și 12 septembrie 1944, până la încheierea Armistițiului. Astfel se propune actuala propunere legislativă pentru comemorarea Prizonierilor Români din Al Doilea Război Mondial.

În urma documentărilor realizate asupra numărului de persoane persecutate din motive politice de dictatura instaurată de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite ca prizonieri, numit într-o comună din județul Botoșani, respectiv Lunca, au fost identificați până în prezent peste 50 de prizonieri din Al Doilea Război Mondial, originari din satele comunei, iar la nivel de țară au fost identificate de către peste 100.000 de persoane, având la vedere Nota Confidențială întocmită în data de 23 august 1946 de către Militară a Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului, unde se menționa că între 23 august – 1 septembrie 1944, sovieticii au dezarmat și au luat în prizonierat 97.732 de militari români. Alte estimări relevante au concluzionat că este vorba de peste 130.000 de prizonieri”.

Astfel, Guvernul, autoritățile publice locale și celelalte instituții ale statului pot organiza programe și manifestări cultural-educative, precum și ceremonii oficiale și/sau militare dedicate prizonierilor de război români.

La solicitarea autorităților publice locale, Ministerul Apărării Naționale, prin garnizoanele militare, participă la programele și manifestările cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și la ceremoniile oficiale organizate în unitățile administrativ-teritoriale.

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare