În analiza lui Ciolacu, Dragnea face referire atât la propria sa contribuție în construirea personajului politic Marcel Ciolacu, cât și la înțelegerea pe care acesta ar avea-o cu George Simion, pentru a-i asigura lui Simion un loc în turul al doilea al prezidențialelor. Cunoscător al mașinăriei electorale pesediste, Dragnea vorbește despre garantarea de către PSD a unui număr de câteva zeci de voturi pe secție către reprezentatul AUR.
În primul rând, Dragnea arată că marea parte a carierei politice a lui Ciolacu a fost opera lui personală, pentru că l-ar fi susținut pe Ciolacu în obținerea funcțiilor politice care l-au propulsat în fruntea PSD.
„Să începem cu Marcel Ciolacu, pentru că este un om pe care eu îl cunosc foarte bine, îl cunosc de foarte mulți ani și pot spune, fără niciun fel de ezitare, că, în mare parte, cariera lui politică a fost susținută foarte serios de mine. A început cu susținerea pentru a ocupa funcția de președinte al organizației județene Buzău acum mulți ani, după care ajunge deputat în Parlamentul României. Acolo, pentru a fi ales drept lider al grupului PSD din camera Deputaților, funcție de influență, apoi vicepremier în guvernul Tudose și ulterior pe cea de vicepreședinte al Camerei Deputaților. L-am ținut pe lângă mine destul de aproape pe Marcel Ciolacu, de altfel, ca și pe alții din generația lui, din dorința de a-i ajuta să înțeleagă cum se poate face politică într-un mod onest și sincer. Și că nu e bine să facă politică cu ipocrizie, cu fățărnicie, cu compromisuri după compromisuri și cu prefăcătorie. Și trebuie să recunosc că până acum cinci sau șase luni, începusem să cred că Marcel Ciolacu poate deveni un om de stat responsabil, serios și unul în care poți avea încredere. Din păcate, ce s-a întâmplat în ultimele luni mă face să spun că domnul Marcel Ciolacu rămâne același om viclean, ipocrit, fățarnic și lipsit complet de sinceritate și asumarea responsabilității.” – a spus Dragnea pe Tik-Tok.
În acest context, el face referire la înțelegerea dintre Ciolacu și Simion, înțelegere care l-ar duce pe Simion în turul al doilea al prezidențialelor, ceea ce ar garanta, în viziunea PSD, câștigarea fotoliului prezidențial pentru prima dată de către acest partid după foarte mulți ani, pe rețeta Iliescu-Vadim.
„Sunt multe motivele care mă fac să spun ce am spus mai devreme. Primul e presiunea pe care a exercitat-o în mod dictatorial asupra Curții Constituționale, pentru ca această instanță să-i interzică doamnei Diana Șoșoacă să candideze pentru funcția de președinte al României. Scopul fiind ca voturile pe care le-ar fi obținut această doamnă să meargă într-o oarecare măsură către domnul George Simion, pentru ca domnul George Simion să ajungă în turul doi. Al doilea motiv e înțelegerea imorală dintre Marcel Ciolacu și George Simion pentru ca membrii PSD să-i dea acestuia, în fiecare dintre cele 18.000 de secții de vot din România, câte 10, 15 sau 20 de voturi, tot pentru ca turul doi să fie între Ciolacu și Simion și domnul Ciolacu să câștige, ca fiind răul cel mai mic.” – a completat Dragnea.
Absolut de acord,un biped absolut gata de tradare,minciuna,dezinformare,ipocrizie,pur tiganeasca de RO,Buzau…. Acum in campanie emite fel de fel de dezinformari toate menite sa-i scoata din cursa pe unii,apoi daca acest impotent,impostor submediocru va fi stampilat de populime….ROMANIA VA SA FIE DEFINITV KAPUT…