Și stau și mă gândesc că a spune asta e similar cu a spune că nu dai doi bani pe propria ta viață. Pentru că, fie că-ți convine, fie că nu, viața ta, oricine ai fi tu, e strâns legată de ce fac politicienii pe care tu îi alegi să-ți reprezinte interesele. Pentru că da, nu alegem politicieni numai de dragul de a le oferi un job unor necunoscuți pentru cel puțin patru ani, ci alegem politicieni pentru că avem nevoie de cineva care să lupte pentru noi și în numele nostru.
Politica e în toate. E în groapa în care-ți lovești mașina în fiecare dimineață. E în costul batonului de ciocolată de care te mai bucuri din când în când după o zi stresantă. E în felul în care arată scara blocului în care locuiești sau drumul din fața casei tale. E în locurile de parcare pe care nu le găsești niciodată. E în prețul ultimei cărți citite. E pe rețele de social-media unde te loghezi ca să te gândești și la altceva. E în starea de sănătate a familiei tale. În prețul medicamentelor bunicii tale. E în educația copilului tău. Sau în educația ta. E în nivelul de pregătire al profesoarei nou angajate sau al omului de la serviciul de relații cu clienții. Nu e nimic din ce ți se întâmplă în fiecare zi care să nu aibă legătură strânsă cu politica.
A nu-ți exercita dreptul de a alege politicienii care să te reprezinte e, în esență, felul în care tu spui lumii că nu te interesează cum trăiești. Sigur, o să vii si o să spui că, până la urmă, toți sunt la fel și că politica e o mizerie. Dar, dacă chiar așa stau lucrurile, ai și tu partea ta de vină. Căci, dacă ai fi votat sau dacă te-ai fi implicat cetățenește, cu seriozitate, poate ajungea în politică cineva care semăna mai mult cu tine decât cu ceilalți. Și aveai deja o opțiune.
Am mai spus-o și o repet ori de câte ori va fi nevoie: politicienii nu apar din eter. Nu sunt darurile lui Dumnezeu pentru lume. Politicienii sunt emanația poporului. Politicienii aleși sunt oglinda felului în care arată o anumită parte a societății. Căci alegem ceea ce recunoaștem. Alegem ceea ce seamănă cu noi. Alegem oamenii cu care rezonăm, la nivel de idei sau, pur și simplu, prin modul nostru comun de a fi. Ca atare, atunci când zici că toți sunt la fel, zici și despre tine ceva…
În democrație, cetățeanul nu are doar drepturi. Ba dimpotrivă. Are îndeosebi responsabilități. Una dintre ele e aceea de a lupta în fiecare zi pentru păstrarea drepturilor democratice și de a striga atunci când le vede călcate în picioare. O alta e aceea de a te implica cetățenește atunci când statul democratic are nevoie de tine. Și asta se întâmplă mai ales la alegeri, când prezența ta la urne nu e un serviciu pe care îl faci celorlalți, ci e o condiție obligatorie pentru tine de a trăi în democrație.
Dar cea mai importantă dintre responsabilități e aceea de te opune mereu gândului cu rădăcini într-un trecut de tristă amintire că nu te interesează politica. Pentru că, dacă nu te interesează politica, n-ar trebui să te deranjeze prea tare nici dacă pierzi democrația.
Pentru că, oricum, în societățile totalitare nici nu contează ce te interesează pe tine.
Cât timp îți pasă de democrație, vei trăi în democrație. Când nu mai simți nici măcar imboldul de a te ridica și de a merge la urne, nu la proteste civice sau manifestații pentru drepturi, știi că bați un cui din ăla mare în sicriul democrației. Și nu mai ai niciun motiv să te plângi când alții îți vor călca drepturile în picioare.
