M-am trezit azi cu gândul că poate ideea de unire o să conteze mai mult decât niște ură sau iubire personificată în diverse figuri politice. Eu chiar am crezut că, oricât de hipnotizat ar fi, oricât de manipulat ar fi, poporul ăsta al meu are sufletul bun.
Când am fost în Belgia, îmi spunea cineva că est europenii sunt ca nucile. Au exteriorul dur, neprietenos, dar în interior sunt buni și plini de savoare. Pe când americanii ar fi ca piersicile: dulci și moi la exterior, în aparență, dar tari și fără gust în interior. Mi-a rămas ideea asta în minte de atunci, pentru că am cunoscut și americani, și est-europeni. Realmente, metaforele acelea păreau să aibă sens. De asta pentru mine sufletul românesc nu poate fi decât bun.
De asta nu cred că ce s-a întâmplat anul ăsta pe 24 ianuarie ne caracterizează ca popor. Nu cred. Refuz asta! Cred, în schimb, că niște oameni supuși de la pandemie încoace unui bombardament al propagandei, derulat 24 de ore din 24, pot fi acum hipnotizați de un individ gol de substanță. Cred că suveraniștii (și nu mă refer la membrii partidelor și la susținătorii lor), ci la liderii suveraniști educați în zone de influență rusească, au confiscat cu bună știință simbolurile naționale, folosind tehnici inteligente și profitând de decența românilor educați, despre care știau sigur că sunt mai puțini decât ceilalți. Și mai cred că jocul e în plină desfășurare și nu s-a oprit după anularea alegerilor nici măcar pentru o zi.
Așa că nu e deloc surprinzătoare hipnoza sub care unii au căzut. Și din care nu mai vor să se ridice, pentru că nu au la ce să se întoarcă mai bun.
Căci ce se întâmplă în afara ”problemei suveraniste”? Avem un premier care mângâie căței pe Tik-Tok, avem un candidat al partidelor de la guvernare venit din trecutul uselist și mai avem o fostă candidată la prezidențiale care preia toată retorica suveranistă și-o legitimează inclusiv în fața progresiștilor. Așa că de ce te-ai trezi din hipnoza? Nici taxele nu scad dacă ieși din hipnoză, nu?
Sigur, faptul că înțeleg de unde vine fenomenul nu înseamnă că sunt de acord cu el. Nu înseamnă că nu văd răul din cealaltă parte, dar nici că nu înțeleg pericolul teribil care ne așteaptă după colț. Căci vor veni vremuri în care aceste luni de coșmar ni se vor părea apă de ploaie. Cu informație, dacă vreți. Sau doar inodoră, dacă sunteți cu știința mai degrabă.
Vor veni vremuri în care legăturile pe care acum le formăm unii cu alții ne vor putea salva sau distruge. Și atunci va conta foarte mult ce amintiri avem unii cu alții astăzi.
Iar astăzi am distrus o zi simbolică. O zi în care trebuia să ne celebrăm unii pe alții. În care nu era cazul să strigăm pentru sau împotriva unor politicieni.
În care nu era momentul să înjurăm jurnaliști.
Și în care nu era nevoie să huiduim imnul național.
Dar toate astea s-au întâmplat. Ne vor rămâne în suflet. Multora dintre noi, ca niște răni. Altora ca niște fapte de mare curaj. Cert e că amintirile astea rămân cu noi. Huiduirea imnului, al Tatălui Nostru, agresarea jurnaliștilor, îmbrâncirea jandarmilor într-o zi simbolică pentru unitatea noastră.
A fost, e adevărat, memorabil. Dar să nu mai facem niciodată asta!