sâmbătă, aprilie 26, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneKlaus Iohannis: Demisionez din funcția de președinte al României

Klaus Iohannis: Demisionez din funcția de președinte al României

Klaus Iohannis a anunțat, luni, că demisionează din funcție. Acum, șeful Senatului, respectiv Ilie Bolojan, va ocupa scaunul de la Cotroceni, interimar, până la alegerea noului președinte, în luna mai.

Iohannis a mai spus că procedura de demitere reprezintă un demers inutil, iar România va intra în criză. Așadar, alege să demisioneze.

„Suspendarea președintelui este un demers inutil, pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție, după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată n-am încălcat Constituția și este un demers păgubos. De aici, toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.

Peste puține zile, în Parlament se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele, după ce a început procedura de alegere a unui nou președinte.

Nu va înțelege nimeni ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum. Vom fi de râsul lumii, mai pe românește. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcție. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis Iohannis.

Știre în curs de actualizare.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare