Cei care văd culori sunt uciși de cei care văd alb-negru. Sunt aruncați la pământ, loviți de pumnii și picioarele vinovate doar de lipsa educației. Îi poți condamna? Da, la început. Poți forța viziuni? Doar o încercare… Să-i înțelegi? Cum ai putea? Să te lași pe mâna lor?
Nu, nu este o opțiune. Nu poate fi.
Nu putem lua democrația de-a bună și trebuie să înțelegem că nu cade din cer. Continui să spun că nu este perfectă, dar e perfectibilă și necesită un efort continuu, respect și voință. Are nevoie și de o educație politică solidă și de cultură istorică. Este obligatoriu și necesar să cunoaștem istoria. Să ne cunoaștem istoria. Deși, într-adevăr, este compusă din mai multe straturi de tristețe, de greșeli fundamentale și evenimente care ne fac să ezităm atunci când suntem întrebați din ce țară suntem.
Nu ne mândrim nici cu clasa politică pe care o avem, dar, doamnelor și domnilor, nu o putem asocia exclusiv cu democrația. Nu putem milita pentru un partid unic doar pentru că suntem nemulțumiți de cele care ne guvernează. Și, cu siguranță, nu putem accepta, aclama și protesta pentru ideile extremiste specifice epocii interbelice, atât de mulți fiind seduși de ele, doar pentru că respingem figurile establishmentului.
Nu putem da o șansă extremiștilor doar pentru că nu mai vrem actualul sistem. Au primit șanse în trecut și unde ne-a adus? La cenzură, închisori politice și deportări, cumva? La tiranie? La genocid, invazii, furturi, violuri, foamete și opresiune? La suspiciune, lacrimi și tragedii?
La „glume” precum „Dacă am fi avut mai multă mâncare, am fi spus că suntem în vremuri de război” sau „Este interzis locatarilor de la parter să deschidă geamul. Nu vrem să răcească trecătorii.”
Nu este o opțiune. Nu poate fi.
Înțeleg că poate părea exagerat ce spun. Un sistem democratic nu poate cădea pur și simplu, nu-i așa? Nu, dar poate fi furat. Poate fi luat cu forța. Istoria ne-a demonstrat asta în cel mai tragic mod. Și continuăm să negăm. Continuăm să subestimăm. Suntem sătui de știri cu CG, căci nu îl putem lua în serios. Suntem sătui de protestele extremiștilor, căci cine îi bagă în seamă? Cine îi votează? Nu noi, într-adevăr.
Nu cei care văd culori.
Însă, uneori, așa cum au marcat vremurile trecute, cei care văd alb-negru au câștigat.
Și mai înțeleg că acest discurs poate fi interpretat drept „noi versus ei”, însă nu știu cum altfel aș putea să explic riscurile indiferenței.
