miercuri, aprilie 17, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInvestigații(I)Poveștile de groază din palmaresul preotului-neurochirurg Ștefan Mindea. Femeia care iubea florile

(I)Poveștile de groază din palmaresul preotului-neurochirurg Ștefan Mindea. Femeia care iubea florile

Maricica Pavăl a plecat dintre noi la vârsta de 61 de ani, după o intervenție “de succes” a lui Ștefan Mindea. Era mama a patru copii, bunică și soție. Toți au rămas în urma ei cu un dor imens și cu o grămadă de resentimente. Pentru că mai avea puțin și ieșea la pensie, iar ea își dorea mult să prindă ziua aceea. N-a fost să fie. Maricica Pavăl era o fire glumeață, vie și iubea cu pasiune florile. O încânta frumosul din natură și din ceilalți și știa să aibă încredere în oameni.

Cât a putut și-a îngrijit nepoții și i-a făcut pe toți cei din jurul ei să se simtă mereu parte a unei mari familii, în care grija și responsabilitatea erau cuvinte și principii-cheie. Spunea mereu lucrurilor pe nume, nu știa să mintă și avea un fel de grijă în raport cu tot ce se întâmpla în jurul ei. A plecat cu zâmbetul pe buze la vârsta de 61 de ani, bucuroasă că a scăpat de niște chinuri care puteau fi, totuși, evitate. Dacă cineva din echipa lui Mindea ar fi făcut efortul s-o privească așa: cu umanitate.

Fiica ei, Cristina, încă se trezește câteodată punând mâna pe telefon ca s-o sune. Apoi își amintește că nu mai e. De un an și zece luni.

Prima operație

Maricica Pavăl nu ne mai poate povesti cum a decurs experiența ei cu faimosul doctor Mindea, dar fiica ei e încă aici și vocea ei va fi, pentru noi, un instrument prin care acestei femei i se face post-mortem un pic de dreptate.

“Mama mea a aflat că are o tumoră în zona capului. Era la țară și a căzut pe plită. A suferit niște arsuri și așa a ajuns la spital în Suceava unde i s-a făcut un CT și s-a descoperit o tumoră destul de mare în zona frontală. Am dus-o la Iași, acolo a stat câteva zile și ne-a zis că trebuie tratate prioritar arsurile, așa că ne-am întors la Suceava. Și cumva am înțeles că ei nu pot să se ocupe de tumora aceea. Mi s-a spus, însă, că este operabilă și că e urgent să se intervină în acest sens. Atunci am început să ne interesăm și să căutăm pe internet un medic bun.

Așa a aflat familia Maricicăi Pavăl de Ștefan Mindea.

Ștefan Mindea, captură de pe site-ul său oficial

“Îmi amintesc că ne-au impresionat mult studiile și a contat foarte mult și faptul că era preot. Poate sună ciudat, dar ne-am gândit că e omul care o va ajuta. A contat și experiența lui profesională, faptul că spunea că are o aparatură modernă, tehnici minim-invazive, totul m-a impresionat. Era creată imaginea atunci, inclusiv în presă, a unui om excepțional, omul lui Dumnezeu care face bine.”, își amintește Cristina.

Ca atare, au luat legătura cu cabinetul lui Mindea, au explicat problema și au încărcat pe site RMN-ul. În plus, li s-a cerut să trimită și o copie a CD-ului la Constanța. A venit programarea la Mindea, iar consultul inițial a avut loc la clinica Pozimed Regina Maria.

“Domnul doctor a deschis laptopul, ne-a arătat pe RMN exact cum arată tumora, ce se va face, a zis că va scoate o mare parte din ea și că restul e o chestiune pentru care se va face chimioterapie. Motivul pentru care tumora nu putea și nu trebuia să fie scoasă integral era, chiar conform spuselor lui Mindea, acela că scoaterea unei tumori de o asemenea dimensiune ar fi lezat regiunile alăturate și ar fi afectat-o puternic pe mama pe viitor. Ne-a spus de o membrană pe care am și plătit-o către o firmă. Abia citind articolul dumneavoastră ne-am dat seama că, de fapt, nici în fișa de externare a mamei nu scrie că acolo a fost implantată o membrană. Dar atunci nu ne interesa asta, nici nu ne-am pus probleme de genul ăsta, că aveam maximă încredere în el. Fiind și preot, are și un stil aparte de a vorbi. Și nu a existat în acea perioadă vreun moment în care să avem suspiciuni. Și nici noi nu avem cunoștințe medicale.”

A fost, totuși, un element care a pus-o pe Cristina pe gânduri încă de la început. Faimosul neurochirurg Ștefan Mindea avea telefon cu butoane. Așa cum avea și mama ei, dar mama ei nu era nici bogată, nici faimoasă și nici nu avea atâta imagine de gestionat public cum ar fi trebuit să aibă un mare neurochirurg. Sigur, deși aspectul i-a atras atenția Cristinei, s-a gândit că poate există o explicație perfect rezonabilă pentru asta și s-a concentrat pe starea de sănătate a mamei ei. Discuțiile despre bani n-au întârziat să apară.

“Am plecat de la Constanța, ne-a zis să facem și alte analize pe care i le-am trimis, ni s-au dat indicații de ajustare a medicației și am fost programați la operație la spitalul Heka. 26.000 de lei ne-a costat kit-ul acela cu membrana, 15.000 de lei pentru doctor, toate plătite înainte de operație. În ziua operației am mai plătit 10.100 de lei la Heka, la recepție. A doua zi am fost chemată de dimineață să plătesc 630 de lei pentru biopsie. Se scosese tumora, mi s-au arătat poze și mi-au spus că e trimisă la București la biopsie.”

În seara zilei operației, Cristina a aflat chiar de la Ștefan Mindea că mamei ei i s-a scos întreaga tumoră, lucru foarte ciudat, în condițiile în care însuși Mindea spusese că nu e prudent să fie extirpată toată formațiunea aceea, pentru că asta predispune pacienta la niște riscuri ulterioare.

“Eu m-am blocat, când a zis că a scos toată tumora. Pentru că știam că nu trebuie scoasă toată. De la el știam. Nu mai înțelegeam. Atunci, el a sesizat că eu nu am nicio reacție și mi-a zis: “Doamnă, a fost un succes!” Atunci am zis că mă bucur și am întrebat de starea mamei. A zis că ochii sunt foarte umflați și că va fi greu să-i deschidă câteva zile. Și atunci eu am întrebat  dacă i-a fost afectată vederea. Și, dacă va mai vedea după acele zile. Atunci a părut deranjat de întrebarea mea și mi-a spus că a stat șapte ore în operație și că este obosit. Și m-am gândit că probabil are dreptate. Știam că e bine, că nu mai e cazul de chimioterapie. Noi când am dus-o pe mama, nu mai vedea cu ochiul stâng și obosea la mers și observasem că, atunci când urca în mașină, își ridica un picior cu mâna. Dar mergea, se schimba, mânca, le făcea singură pe toate.”

A doua operație

Deși Mindea declarase că operația fusese un succes și că tumora fusese extirpată în condiții cât se poate de sigure, în cursul serii următoare, Cristina era chemată la Spitalul Heka din Constanța ca să-și dea acordul pentru intrarea în operație a mamei ei. Motivul ar fi fost acela că făcuse un AVC. Fiica Maricicăi Pavăl nu mai înțelegea nimic. Așa că a decis să nu mai plece din spital până nu discută personal cu Mindea, pentru că avea nevoie, firește, de niște explicații. Cât a așteptat, spune că mai mulți asistenți de-ai lui Mindea au venit la ea și au încercat s-o determine să plece. Dar a refuzat. La finalul celei de-a doua operații, Mindea a venit să discute cu Cristina și soțul ei.

“A venit și domnul doctor și ne-a dus într-un cabinet pe mine și pe soțul meu. Eu am încercat să aflu de la el ce fel de AVC a fost acela, de ce s-a întâmplat asta. Nu a dorit să mă lămurească. În primă fază vorbea foarte frumos, în stilul lui. Doar că atunci când am început să pun întrebări, a început să se comporte ca și cum eu nu mai eram acolo și vorbea doar cu soțul meu. Și atunci am preferat să tac, că mama era încă în grija lui.”, își mai amintește Cristina.

“Efectiv o strângea de sfârcuri și a încetat în momentul în care am izbucnit în plans”

Un moment cel puțin straniu s-a întâmplat atunci când Cristina a fost să-și vadă mama la Terapie Intensivă.

“Am fost lăsată să intru la ea, la terapie intensivă, unde era și medicul anestezist. Și acela cred că a fost cel mai greu moment din toată experiența asta. Pentru că a vrut să-mi arate că mama nu mai are reacții la stimuli. Și eu nici acum nu înțeleg, nu știu dacă asta e metoda lor, n-am înțeles… Anestezista a vrut să-mi arate că nu reacționează nici la stimuli dureroși. Și efectiv o strângea de sfârcuri și a încetat în momentul în care am izbucnit în plâns și am rugat-o să se oprească. Și am înțeles că nu reacționează la stimuli. Nu mi s-a zis de tratamente atunci…”

Și din acest punct încolo, Cristina nu-și amintește decât un joc psihologic.

“A doua zi am fost iar la mama, pentru că ei m-au chemat, că se simte mai bine. Era foarte ciudat totul: azi era rău, mâine era bine. Parcă se juca cineva cu psihicul nostru. A doua zi, când am intrat la ea, am vorbit cu ea. Vorbea, doar că mi-a spus ceva de genul: “Ce mi-au făcut ca să crezi tu că sunt bine?” N-am înțeles exact. Apoi am început să ne gândim că poate îi dau medicamente care s-o ajute să-și revină cât de cât. Erau niște demonstrații. Am fost iar la doctor și ni sa spus ce urmează. Că va fi o recuperare mai lungă și că ne recomandă două centre, dar că dumnealui crede că ar fi mai bine s-o ducem acasă, pentru că în familie s-ar recupera mai bine. Atunci noi am întrebat de costuri, gândindu-ne că a mai fost o operație, iar domnul doctor ne-a zis că din partea lui nu e niciun cost, dar managerul spitalului Heka e cel care ne va genera costuri. Banii pentru toată povestea asta au fost strânși cu greu. Mama are mai mulți frați și noi suntem patru frați, așa că toți am contribuit. Și atunci noi de asta am întrebat cât ar mai costa suplimentar.

Discuția a decurs fără semne de întrebare. Era vorba că mama va fi bine, că noi o vom duce acasă și va face recuperare. Am plecat de la spital și la două ore după a primit soțul telefon de la unul dintre asistenții lui Mindea în care i s-a spus că dacă mama va muri în Constanța, vor fi niște costuri și poate venim s-o luăm. Am întrebat dacă starea ei s-a înrăutățit, de se punea problema așa acum. Ni s-a zis că e destul de grav și să ne gândim. Și atunci, gândindu-mă că drumul e foarte lung și că mama nu era genul care să țină să moară acasă, am decis că, decât să o chinuim cu drumul, măcar să stea liniștită pe un pat de spital. Și am anunțat că vrem ca mama să rămână în spital. După care totul s-a schimbat iar. Mama a început din nou să se simtă bine. Dar deja nu mai credeam în asta… Eu am rămas cu copiii în Constanța, iar soțul s-a întors la muncă. I-a comunicat doctorului că el pleacă.

A doua zi m-a chemat doctorul Mindea să vorbesc cu el. Și foarte frumos m-a condus afară și, ajunsă afară, se oferea să mă ducă cu mașina până la locul unde eram cazată. I-am zis că nu e cazul. A insistat. Apoi a zis că ne duce la o mănăstire să stăm, ca să nu mai plătim cazare. Mi s-a părut ciudat și nepotrivit. Mi s-a părut iar o încercare de manipulare, de a arăta că e om bun. Apoi mi-a spus că mama e bine și că nu i se dau decât vitamine, așa că nu mai are rost să stea în spital. Soțul s-a întors și ne-am dus s-o luăm pe mama. Doar că trebuiau făcute actele de externare la recepție. Când am ajuns la recepție mi s-a înmânat o factură cu peste 20.000 de lei de plată. Am întrebat ce reprezintă. Pentru că ea primea doar vitamine. Mi s-a zis că a primit oxigen, trei pungi de sânge pentru transfuzii și o listă întreagă de medicamente.

Și le-am spus că eu n-am știut că ea a primit sânge. Între timp, a apărut o domnișoară cu niște foi în mână să semnez și, când am întrebat ce sunt alea, mi-au zis să semnez că mama a primit trei pungi de sânge. Nu am semnat. A venit doamna manager, ne-a dus într-un cabinet, pentru că eu deja ridicasem tonul, și a venit cineva cu trei pungi goale de sânge să-mi arate că pe alea le-a primit mama. Doamna manager a vorbit foarte frumos. Ne-a întrebat cât a costat, că nu e normal să ne ia atâția bani și dădea cumva vina pe Mindea.  Și el pe ea. Și i-am zis că eu bani ăia nu-i am. Pentru că a doua intervenție s-a făcut din cauza lui Mindea, că dacă o făcea bine pe prima, nu mai era cazul de a doua. Și ea s-a arătat cumva înțelegătoare. Am ajuns la recepție și mi se dă o hârtie pe care s-o semnez. Doar că ei nu s-au așteptat ca eu să și citesc. Scria acolo că am achitat 4500 lei și dedesubt, scris mic, era prevăzut că-mi iau angajamentul ca în termen de nu știu câte zile să plătesc restul de bani. Și am refuzat să semnez. Atunci a zis că mă dă în judecată. I-am zis s-o facă și că, dacă vor bani, să-i ia de la mama. Să aștepte să se facă bine, că doar de aia am dus-o la ei, nu s-o iau pe targa în ambulanță, și să plătească ea. Noi am plecat înaintea ambulanței, ca să ne găsească mama acasă. Și atunci noi nu am văzut biletul de externare, pentru că acesta fusese înmânat șoferului de pe ambulanță.

Abia acasă am văzut că acolo scria că mama a plecat din spital cu reflexe, că se mișca, că vorbea, că starea ei era bună, că s-a recomandat un centru de recuperare, dar familia a dorit s-o ia acasă. Apoi, când managerul, când Mindea, trimiteau mesaje să întrebe cum se mai simte mama. Și mi s-a părut ciudat. Că trebuie să fie mai mult de atât, pentru că nu am mai auzit ca după externarea unui pacient, doctorul și managerul spitalului să se intereseze de pacient. Și atunci am început să ne întrebăm dacă mama mai are os frontal, pentru că zona se simțea foarte moale și inflamată.”, ne-a mărturisit Cristina.

Escare și Clostridium

Deși li s-a cerut 20.000 de lei pentru ceea ce s-a întâmplat după prima operație a Maricicăi Pavăl, familiei ei nu i-a venit să creadă când, dusă la un centru de recuperare din Suceava, pacientei i s-au descoperit sub plasturi escare în urma internării la Heka. Escarele sunt leziuni care apar la nivelul pielii din cauza unei îngrijiri deficitare. Pentru 20.000 de lei familia s-ar fi așteptat ca Maricica Pavăl să fi fost totuși spălată și curățată în timpul spitalizării la spitalul privat Heka. Mai mult, la Suceava, personalul de la centrul de recuperare i-au prelevat pacientei probe de sânge și astfel au aflat că aceasta a luat de la Heka și Clostridium, o bacterie nosocomială care are capacitatea de a forma spori și e foarte rezistentă. Sigur că atunci familia a contactat pe managerul de la Heka pentru a-i împărtăși aceste informații.

Într-o discuție telefonică cu managerul spitalului, pe tema recuperării banilor neplătiți atunci, aceasta mi-a cerut toate dovezile pe care le am că mama a plecat de la ei cu escare și Clostridium. Eu am tot păsuit-o și chiar i-am zis că voi încerca să fac asta în 30 de zile.”

Într-un mod aproape coincidențial, la două zile după această discuție cu managerul de la Heka, medicii de a centrul de recuperare de la Suceava i-au spus Cristinei că analizele mamei ei au fost refăcute și că nu are Clostridium și că escarele constatate inițial nu erau, de fapt, escare.

 “Concluzia e că managerul de la Heka a contactat pe cei de la Suceava și s-au înțeles. Atunci mi-am dat seama că lucrurile se vor ascunde și că totul a fost bătaie de joc. Mama a plecat dintre noi o lună mai târziu, în mai 2022. Nouă ni s-a vândut o iluzie: că mama se va face bine. Pentru care am plătit mult.“, concluzionează Cristina.

Am contactat-o pe Alina Apostol, managerul de la Heka despre care vorbește Cristina, pentru a o întreba dacă a intervenit la medicii din Suceava pentru a modifica concluziile și analizele obținute după consultarea femeii. Aceasta ne-a spus că acest lucru ar fi imposibil, pentru că ea nu a știut niciodată la ce centru de recuperare a fost internată Maricica Pavăl. Despre toate celelalte aspecte, Apostol nu a dorit să se pronunțe, spunând că nu intră în responsabilitatea ei.

După ce mama ei a murit, Cristina i-a trimis lui Ștefan Mindea o poză de la capela unde a fost dusă mama ei.

Și acest mesaj pe data de 21 mai:

“Să vă pregătiți la atacuri foarte puternice din partea lui și din partea bisericii din Constanța pentru că l-ați demascat”

După publicarea anchetei inițiale legate de afacerile lui Ștefan Mindea, nu ne-au contactat numai foarte mulți foști pacienți de-ai acestuia, ci și medici neurochirurgi. Sigur, toți vorbesc despre situația asta sub protecția anonimatului, pentru că medicii nu vor să se atace public unii pe alții. Și par să se și teamă puțin de consecințe, căci altfel nu ne-ar fi avertizat pe noi.

Astfel, un medic neurochirurg ne-a mărturisit că în comunitatea medicilor neurochirurgi se cunosc toate aceste aspecte despre activitatea lui Mindea de mulți ani. Și că există cumva o convingere unanimă că lui Mindea nu se poate întâmpla nimic.

Trebuie să vă spun ceva încă de la început: Mindea este stat în stat la Constanța, pentru că biserica și politicienii din Constanța îl fac să fie intangibil. Se poate merge în instanță, dar dacă se judecă chestiunea la Constanța, el va ieși alb ca laptele. Eu pot să vă spun că în chirurgia coloanei vertebrale, România este Cenușăreasă. De asta cei mai mulți bolnavi pleacă în afară. În Turcia și în alte țări vestice. Problema mare cu acești bolnavi care acum se plâng la dumneavoastră e că în România nu există o lege a malpraxisului. Ce există în România e o poveste. Deci nu se poate face nimic. Alta este responsabilitatea medicului în Occident, unde bolnavii pot avea câștig de cauză în cazuri de malpraxis.

În România anchetele se fac la nivel medico-legal sau la Colegiul Medicilor și n-o să iasă nimeni vinovat. Revenind la Mindea, eu am aflat că probleme și complicațiile pe care Mindea le generează se duc la Spitalul județean din Constanța, la spitalul de stat. Și neurochirurgii de la Constanța îl cunosc foarte bine, dar nu pot face nimic. Eu nu vreau să vă descurajez, dar vă spun că așa stau lucrurile. Și să vă pregătiți la atacuri foarte puternice din partea lui și din partea bisericii din Constanța pentru că l-ați demascat. Diploma lui are echivalență numai în sistem privat. Și ce are el e o aură pe care și-a construit-o. Și povestea cu membranele alea ieftine pe care le vinde cu mii de euro e o escrocherie, clar, dar în România prinde. El nu s-a întors în România din dragoste de țară, asta încerc să vă spun.”

Am contactat și medici de la Spitalul Județean din Constanța, care, tot sub protecția anonimatului, ne-au spus că tot ce am scris în cadrul primei anchete e adevărat și că de multe ori la ei ajung cazurile ratate ale lui Mindea. Dar, din nou, sursele noastre insinuează că, dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, Mindea e intangibil.

L-am sunat noi, în cele din urmă, pe neurochirurgul Ștefan Florian, președinte al Societății Române de Neurochirurgie, ca să-l întrebăm dacă e la curent cu faptele colegului său de la Constanța și dacă nu ar putea avea o poziție publică în raport cu acest subiect, având în vedere implicațiile lui. L-am întrebat și despre studiile lui Mindea.

“Echivalarea studiilor se face în cadrul unei comisii. Din câte țin eu minte, el și-a echivalat studiile în urmă cu mai mult timp. Cred că are peste 10 ani și, din punct de vedere formal, lucrurile par în regulă. Nu țin minte să fi fost vreo problemă legată de asta. Sigur, contestații au apărut pe parcurs, dar eu despre colegi, în calitate de președinte al Societății Române de Neurochirurgie nu vorbesc.

Nu vreau să înțelegeți că refuz să vorbesc, dar vă dați seama în ce poziție sunt, ca președinte al Societății Române de Neurochirugie, de președinte al Comisiei de Neurochirurgie. Trebuie să văd ce plângeri există la Comisia de specialitate, să analizez obiectiv toate datele și atunci și Comisia poate să-și spună o părere.

Dar plângeri sunt foarte multe, în general. Și întemeiate, și neîntemeiate. Dacă este cazul să facem ceva, vom face. Dar povestea asta a ajuns la noi din presă de săptămâna trecută, când am primit articolul dumneavoastră de la un coleg.

Sigur, noi trebuie să ne adunăm, tot board-ul, și dacă Ministerul Sănătății solicită comisiei o opinie, atunci sigur că dăm un răspuns. Dar instituția autosesizării e mai puțin practicată în povești de acest fel.

Eu n-am altă poziție decât aceea că vreau ca lucrurile să se desfășoare oficial. Dacă noi ne pronunțăm din punct de vedere profesional trebuie să existe și un cadru profesional. Așa că Comisia de Specialitate a Ministerului Sănătății, la solicitarea Ministerului Sănătății, se poate pronunța. Și dacă ministerul va face asta, vom răspunde prompt. La sesizarea mass-media nu mă pot pronunța. Cert e că singurul lucru pe care eu îl cer colegilor mei e onestitatea, profesionalismul și prezentarea onestă a lucrurilor atât colegilor, cât și pacienților.”

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare