vineri, aprilie 26, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInvestigații(II) Poveștile de groază din palmaresul preotului neurochirurg Ștefan Mindea: "M-a zidit...

(II) Poveștile de groază din palmaresul preotului neurochirurg Ștefan Mindea: „M-a zidit ca pe Ana la Văcăreștii Noi”

Ștefan Mindea pare om bun. Vorbește frumos, e carismatic și are telefon cu butoane. Uneori, din considerente numai de el știute, te pune să-ți lași telefonul la un asistent. Apoi îți spune deschis cum vrea să facă bani de pe urma ta. Și cum va dona acei bani sfintei biserici a Bunului Dumnezeu, care le vede și le judecă pe toate, mai presus de ce fac oamenii.

Banii sunt un instrument. Pentru fiecare dintre noi. Dar pentru Mindea banii par a fi instrumentul prin care se apropie de oamenii bisericii și de mediul politic al locului în care a ales să practice o meserie nobilă, dacă ar fi abordată cu atenție și responsabilitate.  Și pentru bani e dispus să facă chiar mai mult decât să vândă membrane biologice resorbabile de 200 de lei cu 4000 de euro, ci chiar să mintă pentru a lua sume uriașe din asigurări de sănătate din străinătate. Și despre asta e povestea lui Marius Mariș. Care locuiește de ani buni în Florida, SUA.

Problemele lui Marius Mariș au început prin 2018, când, aflându-se cu munca la New York, a ajuns la urgențe pentru că nu-și mai simțea partea stângă a corpului.

Timp de o săptămână a fost internat într-un spital din Long Island și, la finalul investigațiilor, s-a concluzionat că e vorba de o compresie. Dar, pentru că sistemul medical din Statele Unite e diferit de cel de la noi, Marius Mariș a fost trimis acasă, pentru a-și rezolva problema în statul în care avea activă asigurarea medicală.

Așa a început totul.  

“M-am întors în Florida, am schimbat asigurarea, pentru ca ulterior să pot face operația necesară. Și, printr-o cunoștință, am aflat că în România există un doctor Mindea, care are un CV impresionant și care chiar părea că știe, pentru că era educat la cel mai înalt nivel posibil. L-am contactat și mi-a zis să vin urgent în România, că trebuie să vedem ce e de făcut. I-am trimis RMN-ul, i-am trimis rezultatele investigațiilor de la New York. Asta se întâmpla în noiembrie. Între timp, eu mă programasem deja să mă operez aici, în State. Dar am mai vrut, având în vedere nivelul lui de educație, să am și punctul lui de vedere. Că aici, în America, să ajungi la un profesor doctor de competența indicată de Mindea în CV e greu.” – a declarat Marius Mariș în exclusivitate pentru noi.

“Fac eu să fie caz de urgență!”

Pe data de 19 noiembrie, Marius Mariș ateriza în România și ajungea la Constanța. A doua zi, la prima oră, a mers la consultație. Lucrurile au decurs în acest punct destul de ciudat, tocmai de aceea, îl vom lăsa pe Marius Mariș să povestească:

“I-am spus că am programat deja o operație în State, dar el a zis că nu, că facem totul la Constanța. Atunci i-am explicat că asigurarea mea medicală din Florida este activă în România numai și doar în caz de urgență. Altfel nu. El a zis așa: “Nu e nicio problemă! Fac eu să fie caz de urgență!”. Ce să-i fi spus? I-am zis că să facă cum și ce știe, doar să mă rezolve. Atunci mi-a spus că avem trei opțiuni de operație: fuziune prin partea din față, de la gât, fuziune prin partea din spate, dar astea două o să dea ca rezultat pierderea elasticității și mobilității pe termen lung în zona gâtului. Dar a zis că mai există o a treia opțiune cu implanturi Mobi C, care se fac prin față și scap definitiv de problemă. Însă toate, din punctul lui de vedere, îmi rezolvau problema. Și am optat, firește, pentru a treia variantă, cea cu Mobi C. M-a întrebat dacă plătesc eu sau dacă scoate banii din asigurare. Atunci am întrebat și eu cât costă. A zis că 20.000 de dolari. I-am zis că eu 20.000 de dolari n-am disponibili, așa că nu rămâne decât să folosim asigurarea.”

A doua zi după această discuție a avut loc operația, care a fost catalogată ca fiind un veritabil succes. Mariș a mai stat în România o săptămână, după care s-a întors în Florida și a așteptat să se facă bine.

În factura de plată emisă de Ștefan Mindea pentru a scoate banii din asigurarea medicală a lui Marius Mariș sunt menționate niște aspecte deloc reale. Și anume, acela că Marius Mariș a stat sub anestezie 5 ore, că a stat în terapie intensivă 10 zile, că a primit 16 zile de terapie hiperbară și că a fost transportat la spital de urgență de către firma lui Mindea. Niciuna dintre aceste informații nu e, de fapt, reală. Însă factura trimisă de Mindea pentru plată a avut valoarea totală de 243.641,64 de dolari. Mult mai mult decât costa procedura, potrivit chiar spuselor lui Mindea, adică 20.000 de dolari. Practic, un preț de aproximativ doisprezece ori mai mare decât costul real al procedurii. Banii au fost astfel luați în mod abuziv din asigurarea medicală a lui Marius Mariș.

În realitate, Mariș susține cu totul altceva:

“Din punctul lui de vedere și din factura care era de plată către asigurări operația a durat 5 ore. În fine. Am ieșit, m-am mișcat, n-a fost nicio problemă mare atunci. Am stat internat trei zile. Una înainte de operație, una în ziua operației și o zi după operație. După 3 zile am plecat. Am mai stat în România o săptămână și apoi am plecat în America. Și am tot așteptat să mă vindec, să-mi dispară amorțeala din piciorul stâng, abdomen și din mâna stângă. Au trecut doi ani de zile și nimic. Eu am omis să vă spun că eu n-am știut, dar am cerut între timp nota de plată pentru asigurare. Știți cât a costat? 240.000 de dolari! Atât a luat el din asigurare. Pentru că a scris că m-a luat cu ambulanța de la hotel, că în loc de 3 zile, cât am fost internat, el a pus pe factură 12 zile, că am stat nu știu câte zile la camera hiperbarică, că mi-a făcut nu știu ce fel de terapie.”

“Domnul Mariș, toți banii din asigurarea dumneavoastră i-am donat la biserică”

 Pentru că nu se mai făcea bine, Marius Mariș a mers la un neurolog din Florida, care fusese profesor la Illinois, la Northwestern. I-a arătat RMN-ul și documentele medicale, iar medicul respectiv i-a zis:  “Cine v-a făcut implanturile astea n-a vrut decât să vă ia banii”.

Nu și-a pierdut, însă, încrederea în Mindea, așa că după un timp, Mariș s-a întors la Constanța, la controlul post-operator. Unde Mindea i-a zis să lase telefonul în afara cabinetului, ca să fie sigur că discuția nu va ieși niciodată la lumină, în cazul în care Mariș ar fi intenționat să înregistreze.

“Cum am intrat în cabinet mi-a zis: Luați telefonul și-l duceți afară! Are el acolo un ajutor, Marius îl cheamă și el a luat telefonul. Și îmi zice: “Domnul Mariș, toți banii din asigurarea dumneavoastră i-am donat la biserică”. Atunci ce să-i mai zic? N-au trecut două luni și domnul doctor a fost hirotonisit de Teodosie.”

Soluția

Sigur, Mariș nu putea accepta faptul că i s-au luat atâția bani din asigurare în mod nejustificat și nici faptul că banii lui au ajuns donația lui Mindea pentru mănăstirea la care urma să fie făcut preot. Dar cel mai grav aspect era acela că el încă nu se recupera, așa cum i s-a promis. Și atunci acel medic din Florida care i-a spus că operația lui Mindea nu fusese decât o procedură menită să producă bani, nu sănătate, și-a dat seama de un aspect important. Că Mindea a fost studentul lui la Northwestern. Vorbim despre neurochirgul  Arash Farahvar.

Am zis să-i arăt documentele de la Mindea. Și în colțul din stânga scrie Profesor Doctor Ștefan Mindea. Doctorul ăsta, când a văzut, a făcut ochii mari și a zis: “Nu pot să cred că studentul meu a făcut așa ceva!” Mindea fusese elevul lui la Northwestern.”

Căutând rezolvare la problema lui, Marius Mariș a ajuns și la Miami, unde a cerut opinia neurochirurgului Michael Yang, director la University of Miami Hospital și fost coleg la Standford al lui Mindea. Și el a confirmat  că trebuie scos tot ce a făcut Mindea acolo, că acolo e compresie și e necesară fuziune. Are scrisori medicale care confirmă toate aceste lucruri.

În cele din urmă, Mariș a ajuns la medicul neurochirurg Peter Mayer, absolvent de Harvard și profesionist recunoscut în Statele Unite, care l-a și operat, a scos implanturile de la Mindea, iar lucrurile au început să se rezolve, deși nu total.

Scrisoarea medicală primită de Marius Mariș de la neurochirurgul Peter Mayer, tradusă din limba engleză

“Mi-am revenit, dar nu total. Pentru că Mindea m-a lăsat pe mine doi ani jumate cu compresia și mie mi-a cam murit sistemul nervos din cauza asta.”, mai spune Mariș.

Înainte de a se opera și de a rezolva problema, Mariș i-a scris din nou lui Mindea.

“I-am zis că nu mi-a murit speranța și încă cred în el și l-am informat că mă duc să mă operez iar să-mi scot acele implanturi. La care el îmi răspunde: “Nu vă recomand să vă operați, că veți ajunge mai rău decât sunteți, dar eu totuși vă port în rugăciunile mele!” Deci eu nu sunt un om cu universități, dar sunt un om normal. Și i-am scris: “Domnule doctor, cum dumneata ai șase copii de crescut, eu am doar o fetiță de 4 ani. Și eu vreau să-mi trăiesc viața și s-o ajut!” Și atunci mi-a zis că să nu-l mai contactez. Am întrebat, însă, un alt neurochirurg ce s-ar fi întâmplat dacă eu rămâneam cu acea compresie la gât. Și mi-a zis că în câțiva ani eram în scaun cu rotile, pentru că murea măduva spinării. Ce ziceți de asta? Omul ăsta a nenorocit alți oameni pentru bani. Și asta e foarte clar. Eu am făcut și demersuri legale în sensul ăsta. La momentul respectiv, aveam afacerea mea personală. Între timp, eu am pierdut afacerea, că n-am mai putut lucra. Deci am avut foarte mult de pierdut din cauza acestui om. Cică a lăsat America să vină să salveze România… Eu vă zic că el a făcut studiile aici, dar poți să fii geniul geniilor, dacă tu ești bolnav ca ființă umană. Că și Menghele poate era priceput, dar faptul că a ucis oameni îl face să fie nu medic, nu om, ci drac. Așa și Mindea. Pe mine m-a sacrificat ca să mă pună la fundația mănăstirii, că și-a luat banii și s-a făcut popă.

Amintim că Ștefan Mindea a fost hirotonit la Mănăstirea Văcăreștii-Noi de ÎPS Teodosie. Această mănăstire, situată în comuna Lumina din Constanța, a fost ctitorită, potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, cu binecuvântarea ierarhului Tomisului, ÎPS Teodosie, de medicul neurochirurg Ștefan Mindea, hirotonit preot, în a doua zi de Rusalii, în anul 2020.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare