Update: Conform surselor G4Media, Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El urmează să părăsească Parchetul General București și să se prezinte la secția de poliție pentru a stabili programul de supraveghere.
Parchetul General a anunțat miercuri seară:
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
– comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
– fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere)
– inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
– infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
– inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018”.
Odată ce comunicatul a ieșit în presă, mulțimea de susținători din fața Parchetului a devenit mai agitată și numărul de jandarmi a fost suplimentat pentru a face față oricărui posibil eveniment.