Doar că nu putem uita ce s-a întâmplat. Nu trebuie să o facem.
Ne îndreptăm spre o nouă campanie electorală, plină de promisiuni și discursuri poleite, care ignoră un detaliu esențial: memoria. Alegem, din nou, „răul cel mai mic” și ne convingem că asta e normalitatea.
Dar nu avem voie să uităm.
Pentru că, dacă uităm, riscăm ca istoria să se repete. Prezența unor figuri precum Antonescu sau Ponta pe lista candidaților este o dovadă clară că politicienii mizează pe uitare. Se bazează pe memoria noastră scurtă, pe oboseala civică, pe refuzul de a mai trage linie între ce a fost și ce ar putea să fie. Ei vorbesc despre prezent și viitor, dar evită și chiar reneagă cu orice preț trecutul.
Numai că trecutul nu poate fi șters. Trecutul este cel mai dur profesor, iar Georgescu, cu tot ce a reprezentat el, a fost o lecție amară, dar necesară. Aveam nevoie să ne confirmăm parcursul european printre strigăte rusești. Aveam nevoie să luptăm pentru democrație în fața extremismului. Și, nu în ultimul rând, țara noastră avea nevoie să fie pusă în fața pericolului totalitar pentru a prețui democrația. Nu e perfectă, dar e singurul sistem care funcționează. Să nu uităm asta în luna mai.
Nu e de-ajuns că nu candidează. Trebuie să-l ținem minte. Să nu-l transformăm într-un simplu nume uitat în arhivele unei campanii ratate. El trebuie să rămână simbolul unui moment în care România a fost pusă față în față cu o oglindă a extremismului, a manipulării și a disprețului față de valorile democratice.
Să nu uităm de Georgescu, pentru că democrația nu moare doar prin cei care o atacă fățiș, ci și prin cei care aleg să uite.
Să nu-l uităm pentru că nu a fost niciodată vorba despre el.
