marți, aprilie 22, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiOficial stăm prost, dar neoficial stăm mult mai prost: violența domestică

Oficial stăm prost, dar neoficial stăm mult mai prost: violența domestică

Nu este posibil să fim străini de violența domestică: cu toții cunoaștem măcar o victimă, poate chiar ne-am confruntat cu acte de agresiune, poate că am fost amenințați sau am văzut pe pielea cuiva semne vizibile… măcar o dată am privit o femeie pe stradă și am înțeles din înfățișarea ei că fiecare pas îi este măsurat la milimetru.

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, conform Poliției Române, s-au înregistrat 54.833 de fapte penale în domeniul violenței domestice, dintre care 33.461 pentru lovire sau alte violențe, 6.923 pentru amenințare și 4.848 pentru nerespectarea ordinelor de protecție. Toate aceste cifre sunt cu 3,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului 2023.

Neoficial, nici nu cred că putem număra cazurile de abuz psihic, loviri și alte fapte penale în care victima nu depune plângere sau nici nu își dă seama de situația în care se află. Trăim în continuare cu ideea că iubirea doare și bătaia este ruptă din rai.

Ieri, în Municipiul Alba-Iulia, o femeie a fost lovită în timp ce stătea pe o bancă din fața unui magazin, așteptându-și soțul. Ulterior, agresorul a plecat ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar femeia a ajuns la spital. După ce poliția a intrat pe fir și a publicat o fotografie cu respectivul individ, acesta s-a predat de bunăvoie, susținând că femeia s-a lovit singură în timp ce el o sfătuia să strângă gunoiul din jurul ei.

Doar în ultima lună am găsit la o scurtă căutare alte 12 cazuri de violență domestică în care ea „a călcat strâmb” și el a vrut s-o „corecteze”. Îmi amintesc, din nefericire, cazul Petronelei de pe TikTok care a fost victima violenței domestice pe 14 februarie, așa, cadou de Sf. Valentin. De ce? Irelevant. Comentarii la respectivele imagini? Aproape toți bărbații au întrebat-o cu ce a greșit, alții au spus că „bine i-a făcut, că oricum toate sunt niște panarame și au nevoie să își revină din când în când” și multe alte cuvinte de „bine”.

Își amintește cineva de cazul Danei Roba? Da, respectiva make-up artistă care a fost agresată fizic de către soțul ei cu… un topor. I-a retezat două degete, i-a zdrobit mâna și apoi a lovit-o cu arma în cap. Acum, este bine din punct de vedere fizic, însă vă întrebați ce s-a întâmplat cu soțul? 7 ani de închisoare.

Și ca ele sunt zeci de mii. Acestea sunt doar foarte mediatizate. Aș putea pune pariul că am atins sute de mii, neoficial. Important e că avem un top al acestor fapte în care poți să găsești numărul de violențe, frumos, pe județe. Avem și beneficii fiscale pentru victime și primesc, cel puțin pe hârtie, un voucher de 10.000 de lei din partea statului. Avem orice nu e nevoie și ne lipsește fix ce e nevoie. Încă nu am înțeles că nimeni nu e mai presus, că nu există sexul slab și sexul tare, că un astfel de comportament încalcă drepturi și libertăți și că, indiferent de religia sau convingerile tale spirituale, nu-l poți tortura pe cel de lângă tine.

Este inimaginabil ca, într-o societate care se vrea „educată”, „cu carte”, să avem un astfel de comportament violent. Este absolut incredibil nivelul de ignoranță la care asistăm și modul în care autoritățile nu mișcă un deget pentru a combate acest fenomen îngrozitor. Nu o dată am auzit poveștile femeilor care au mers la secția de poliție pentru a raporta diverse agresiuni și organele statului au râs și eventual au invitat-o să plece acasă.

În nici o cultură civilizată și care îl are pe Dumnezeu în gură toată ziua nu ar trebui să existe așa ceva. Dumnezeu înseamnă iubire, iubirea nu înseamnă violență. Nu putem să trăim într-o societate în care o palmă în cuplu aproape că a devenit normalitate, în care adolescenții vorbesc despre aceste fapte cu o lejeritate absurdă și în care acest comportament este încurajat de ignoranță.

Probabil este moștenirea noastră transgenerațională și nu vom scăpa de ea decât prin pedepse aspre, educație și pedepse și mai aspre.

P.S. Sunt absolut conștient că există și bărbați victime ale violenței domestice, însă majoritatea victimelor care au curajul, puterea și susținerea să vorbească sunt femei.

MIRCEA Ungureanu
MIRCEA Ungureanu
Absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune, secția Cinematografie, și cu un masterat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, secția Publicitate, Mircea Ungureanu și-a desfășurat activitatea, de-a lungul anilor, în zona vizuală a presei. În 2023, a făcut trecerea spre cealaltă perspectivă, lansând ziarul online de artă arthood.ro.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare