Se spune că, odată, într-un sat de la marginea unui ținut domnesc, trăia un boier vestit pentru pământurile lui întinse, dar și pentru o curiozitate ieșită din comun. Îi plăcea să coboare din când în când în sat, să vadă cu ochii lui cum trăiesc oamenii simpli, pentru a „înțelege viața de jos”.
Într-o zi de vară, boierul a intrat pe nepusă masă în casa unui muncitor ce lucra pe moșia sa. Omul, sărac dar cinstit, l-a primit cu smerenie și l-a poftit în casă, iar soția sa, vrednică și rușinoasă, s-a grăbit să pună pe masă tot ce avea: o mămăligă aburindă și o bucățică de brânză.
Boierul, flămând după atâta drum, a gustat din mămăligă și a rămas pe gânduri. A întrebat femeia cum a făcut acest preparat, ce a pus în el de a ieșit așa gustos.
„Nimic deosebit, măria ta… doar mălai, apă și… un praf de sare.”
Boierul a dat din cap, a mulțumit și s-a întors la conac cu o revelație: Dacă un praf de sare făcea mămăliga bună, atunci o mămăligă numai din sare, cu doar un praf de mălai, avea să fie cea mai gustoasă din lume.
A poruncit bucătarilor să-i fiarbă o mămăligă doar din sare, apă și un pic de mălai. Aceștia s-au conformat. Apoi au gustat. Și-au scuipat. Și-au strâmbat. Dar n-au zis nimic, căci boierul încă nu gustase.
După prima înghițitură, boierul s-a enervat… „Vreți să mă otrăviți?”
Concluzionând, această poveste nu e despre mămăligă și sare, ci despre candidați și viziuni. Despre oamenii trecutului și noile lor retorici. Despre oamenii viitorului și vechile lor păcate. Este despre idei și măsuri, generalizări și particularități, echilibru și sens. Despre vorbe și reforme. Despre alegerile de duminică și ultimele zile care se scurg până atunci.
