miercuri, iunie 4, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneMinisterul Educației a dispus evaluarea institutelor de cercetare din sistemul național

Ministerul Educației a dispus evaluarea institutelor de cercetare din sistemul național

Daniel David anunță, marți, că a solicitat Autorității Naționale pentru Cercetare din subordinea Ministerul Educației și Cercetării să demareze procesul de evaluare a tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din sistemul național.

Am început o evaluare ce va duce apoi la reorganizarea arhitecturii și mecanismelor fundamentale ale sistemului național de CDI, arhitectură sănătoasă în care vom putea apoi implementa mecanisme specifice sănătoase (unele propuse deja în Raportul QS)”, a transmis ministrul, potrivit unui comunicat de presă

Decizia vine la o zi după ce deputatul USR Claudiu Năsui a publicat o listă cu 178 de agenții din cercetarea de stat, acuzând că „multe institute se intercalează ca domeniu de activitate”, iar „scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii”.

„113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară. Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat. De o parte ați mai auzit pentru că sunt cele cu care mă judec de câțiva ani pentru a afla salarizarea lor. Nu de alta, dar sunt plătiți din banii luați de la dumneavoastră. (…)

Dacă treceți prin listă veți observa că multe institute se intercalează ca domeniu de activitate. Asta se întâmplă pentru că de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii. Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc. Ei tot cercetează de 35 de ani. Ce cercetează? Care e rezultatul? (…)

România are un număr imens de agenții. În fiecare an se mai înființează altele noi. Dar nu dispar niciodată. De ce? Pentru că sunt făcute doar pentru a salariza politicieni, foști politicieni și tot felul oameni conectați la politicieni”, a scris Năsui, luni, pe Facebook. 

Ca răspuns, Daniel David a transmis că, „cu ocazia noului start politic”, sunt ”în spațiul public discuții importante legate de sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI). Le urmăresc în măsura în care îmi permite timpul și, chiar dacă pe alocuri unele detalii nu sunt chiar exacte, discuția este importantă și arată interesul specialiștilor și societății față de CDI.

Lista prezentată de Claudiu Năsui:

1. Institutul de Cercetare a Calității Vieții

2. Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

3. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

4. Institutul de Drept Public și Științe Administrative al României

5. Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale

6. Institutul de Sociologie

7. Institutul de Etnografie și Folclor

8. Institutul Limbii Romane

9. Institutul de Cercetări  Eco-Muzeale

10. Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare

11. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști

12. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor

13. Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahar și Substanțelor Dulci

14. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole

15. Casa Oamenilor de Știință

16. Centrul de Cercetări Financiare și Monetare Al Academiei Romane

17. Institutul de Speologie

18. Institutul de Studii Sud-Est Europene

19. Institut pentru Prognoză Economică

20. Centrul de Informare și Documentare Economică

21. Institutul de Economie Agrară

22. Institutul de Economie Mondială

23. Institutul de Economie Națională

24. Institutul Național de Cercetări Economice

25. Centrul de Economia Industriei și Serviciilor

26. Centrul de Economie Montană

27. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie

28. Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurala

29. Institutul de Cercetări Socio-Umane

30. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor

31. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor

32. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatica Pescuit și Acvacultura

33. Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată

34. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare in Sudura si Încercări de Materiale

35. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

36. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii

37. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutica

38. Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Ecologie Industriala

39. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Tehnica

40. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnica

41. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie

42. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare in Turism

43. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica

44. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală

45. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare

46. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă

47. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației

48. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare in Domeniul Patologiei si Științelor Biomedicale

49. Institutul Geologic al României

50. Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale

51. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

52. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială

53. Institutul de Științe Spațiale

54. Institutul Astronomic

55. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină

56. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice

57. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare

58. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare

59. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică

60. Institutul de Cercetări Biologice

61. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism si Dezvoltare Teritorială Durabilă

62. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare În Silvicultura

63. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie

64. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice

65. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie

66. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara

67. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor

68. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului

69. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”

70. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protecția Mediului

71. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica și Tehnica Măsurării

72. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina

73. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii si Industriei Alimentare

74. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensata

75. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar

76. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica

77. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase si Rare

78. Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvica

79. Centrul European de Studii în Probleme Etnice

80. Centrul de Cercetare Documentare și Promovare Constantin Brâncuși

81. Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială

82. Institutul Bucovina

83. Institutul de Antropologie

84. Institutul de Arheologie

85. Institutul de Biochimie

86. Institutul de Biologie

87. Institutul de Chimie

88. Institutul de Chimie Fizică

89. Institutul de Chimie Macromoleculară

90. Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară

91. Institutul de Biologie și Patologie Celulara

92. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură

93. Institutul de Cercetări Juridice

94. Institutul de Filozofie și Psihologie al Academiei Române

95. Institutul de Fizică Atomică

96. Institutul de Geodinamică

97. Institutul de Geografie

98. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romanesc

99. Institutul de Istoria Artei

100. Institutul de Istorie a Religiilor

101. Institutul de Istorie

102. Institutul de Istorie și Teorie Literară

103. Institutul de Lingvistică

104. Institutul de Matematică

105. Institutul de Mecanica Solidelor

106. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură și Floricultură

107. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație

108. Institutul de Cercetare-Dezvoltare și Inovare Politehnică

109. Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică

110. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetica și Resurse Montane

111. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură

112. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură

113. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Horticolă

114. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură

115. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa

116. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Geoagiu

117. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

118. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Brăila

119. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Oradea

120. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Podu Iloaiei

121. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Secuieni

122. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Simnic – Craiova

123. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Suceava

124. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Teleorman

125. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Tulcea

126. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Turda

127. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Valu Lui Traian

128. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Tg Secuiesc

129. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad

130. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu

131. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bubalinelor Sercaia

132. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Caransebeș

133. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți

134. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni Bacău

135. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura

136. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Bacău

137. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet

138. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanta

139. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași

140. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Blaj

141. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Bujoru

142. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Iași

143. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Minis

144. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura și Vinificație Murfatlar

145. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricola Mărculești

146. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Lovrin

147. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului Mircea Motoc

148. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor

149. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri

150. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura

151. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura 

152. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani

153. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești

154. Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa

155. Stațiunea de Dezvoltare Pomicola

156. Stațiunea de Dezvoltare Pomicola Dolj

157. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui

158. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Timișoara

159. Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole

160. Institutul de Virusologie

161. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură

162. Institutul Național de Cercetare pentru Sport

163. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară

164. Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

165. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului Din Romania

166. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

167. Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale

168. Institutul pentru Tehnologii Avansate

169. Institutul de Cercetare și Inginerie Tehnologica pentru Irigații și Drenaje

170. Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

171. Unitatea Militară 02512M  Centrul de Cercetare și Inovare pentru Forțele Navale

172. Centrul de Cercetări Biologice Jibou

173. Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biostimulatori Bios

174. Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare

175. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

176. Institutul Român pentru Drepturile Omului

177. Editura Academiei Române

178. Revista Academică

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare