La fiecare eșec electoral, politicianul ratat apare în fața oamenilor și le spune: „Gata! Acum, că am pierdut, sunt și eu fericit. Mă pot ocupa de viața personală, mă apuc de scris, de citit, încep să mă axez pe lucrurile care contează cu adevărat în viață!” Și publicul aplaudă cu bucurie proletară salvarea bietului politician din hățișurile complicate ale vieții publice, înțelegând în subsidiar că e greu să fii în politică, e stresant, n-ai timp de familie, de viață, nu-ți poți respecta nici măcar convingerile personale. Culmea e că nimeni nu întreabă cine i-o fi pus politicianului acela pistolul la tâmplă, în ziua în care și-a făcut adeziunea la partid?
Ultimii ani ne-au pus în fața unor alegeri de tot felul: europarlamentare, prezidențiale, locale și generale. Zeci de mii de români s-au implicat activ în aceste alegeri, nu în sensul că ar fi votat efectiv, ci chiar în sensul în care au candidat. De unde tragem concluzia că românilor le place politica și nu sunt deranjați în mare măsură de compromisurile la care acest domeniu te obligă să recurgi.
De altfel, sunt încă destui care spun, din credință, că politica bine făcută poate salva lumea. Desigur, noi, ca țară, n-am ajuns încă până acolo. Momentan, politica de la noi salvează doar destinele individuale ale celor care câștigă alegerile.
Lucrurile nu mai sunt atât de simple pentru cei care le pierd. Ei încep să simtă că asupra lor plutește amenințarea unui destin tragic și încep să vadă lucruri despre politică pe care înainte nu le spuneau nimănui, ba chiar mai și făceau racolări printre simpatizanții partidului, povestindu-le cât de bine și frumos e să fii implicat în viața publică.
Așa că încep să povestească în stânga și în dreapta că nu e chiar așa de rău să fii un ratat al politicii, pentru că de acum au timp pentru ceea ce contează. Desigur, uită să precizeze și cine i-a luat cu arcanul și i-a forțat, cu pistolul la tâmplă probabil, să-și semneze acordul de candidatură și adeziunea la partid.
Uită să precizeze și câți bani au scos din campanie, prin firmele prietenilor, la fel cum uită să mai povestească despre favorurile sociale care li s-au acordat în toată perioada în care chipul lor trona pe câte un banner uriaș pe la intersecții.
Dar acum e bine. Câțiva ani de zile, mii de români care au candidat și au pierdut au timp să citească, să scrie, să învețe să le facă pe ambele (dacă e cazul), să se ocupe „de ceea ce contează cu adevărat”, acceptându-și condiția tragică. Și România va deveni un pic mai bună și mai erudită.
Iar apoi va apărea iar cineva cu un arcan sau un pistol și-i va forța pe bieții politicieni comici să-și plătească cotizația la partid și să caute surse de finanțare pentru a-și depune din nou candidatura.
