sâmbătă, noiembrie 9, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneJudecătorul Cristi Danileț, desemnat Personalitatea Anului 2021 de către GDS

Judecătorul Cristi Danileț, desemnat Personalitatea Anului 2021 de către GDS

Grupul pentru Dialog Social l-a desemnat pe judecătorul Cristi Dănileț „Personalitatea Anului 2021”, pentru faptul că a fost o voce esențială în spațiul public pentru statul de drept și pentru independența justiției în România.

În anii anteriori, premiul GDS a mai fost acordat mai multor personalități relevante din mediul public românesc, precum Doina Cornea, Andrei Pleșu, Mihai Șora, Monica Macovei, Cristian Pârvulescu, Daniel Morar, Vladimir Tismăneanu, Codruța Kovesi, Dan Tăpălagă, Emilia Șercan, Augustin Lazăr sau Maia Sandu.

Potrivit GDS, judecătorul Cristi Danileț merită această distincție pentru că s-a implicat atât în lupta pentru independența justiției în România, cât și pentru înțelegerea și cunoașterea noțiunilor juridice în rândul tinerilor, făcând astfel un serviciu esențial României europene.

Am văzut cu toții cum arată un judecător liber – care a devenit sinonim cu însăși cauza care ne scotea pe toți în stradă. Aceasta, și nu alta, e explicația popularității imediate a judecătorului Danileț: grație lui, toți cei din stradă am știut că există judecători care țin să rămână liberi. Asta era esențial pentru cei care voiam ca România să rămână un stat de drept, așadar un stat cu un destin european. România putea rămâne europeană câtă vreme avea magistrați precum Cristi Danileț. Astăzi, judecătorul Danileț continuă să nu fie pe placul unui establishment politico-juridic.”, arată Grupul pentru Dialog Social.

ONG-ul a remarcat faptul că judecătorul Cristi Danileț mers personal în zeci de școli, a discutat cu mii de eleve și de elevi, i-a făcut să înțeleagă ce este educația juridică. Rezultatul concret al acestui turneu a fost, așa cum știm, un manual de educație juridică, distribuit gratuit, însoțit de video-lecții de educație juridică puse la dispoziția elevilor.

De altfel, Cristi Danileț a scris despre vestea pe care a primit-o cu mult entuziasm și recunoștință pe pagina sa de socializare.

Acum trei zile m-a sunat domnul Andrei Cornea, președintele primului ONG alcătuit după revoluție, care a reunit de-a lungul anilor personalități de cultură în fața cărora nu poți decât să te apleci pentru a le arăta respectul: Grupul pentru Dialog Social. Pentru 2021, a fost votat numele meu. E o onoare deosebită care mi se face. și pentru care nu sunt deloc nici pregătit, nici obișnuit. Eu sunt un om de principiu și am pus principiile înaintea confortului personal tot timpul, cu orice risc. Dar, până la urmă, e o recunoaștere publică a activităților mele civice – pentru apărarea independenței justiției și pentru promovarea educației juridice în rândul elevilor – și cred că aceasta este contribuția mea onestă, de-a lungul unei cariere de 23 de ani, la îmbunătățirea imaginii justiției.

 

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare