vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneUniversitatea București se mobilizează pentru a asigura locuri de cazare destinate refugiaților...

Universitatea București se mobilizează pentru a asigura locuri de cazare destinate refugiaților ucraineni

Rectorul Universității București, Marian Preda, a anunțat marți, 1 martie, că instituția de învățământ pe care o conduce se mobilizează pentru a asigura un număr considerabil de locuri de cazare destinate ucrainenilor care fug din calea invaziei rusești.

De asemenea, Marian Preda a informat în legătură cu modalitatea prin care cetățenii pot să susțină financiar eforturile Universității București de sprijinire a persoanelor refugiate.

Redăm comunicatul rectorului Marian Preda:

,,Aproximativ 300 de locuri sunt alocate in căminele și casa de oaspeți Academica a Universității din București pentru refugiați. Am reamenajat pentru cazare 2 etaje din căminul B aflat la finalul procesului de renovare prin remontarea mobilierului vechi ce trebuia înlocuit. Condițiile sunt decente peste tot și uneori sunt chiar foarte bune.

Azi erau aproape toate cele 300 de locuri ocupate de studenți din Egipt, Tunisia, Nigeria, India aflați în tranzit spre țările lor.

La căminul Fundeni, unde erau anunțate ca disponibile 17 locuri, în loc de 17 studenți indieni șoferul autobuzului i-a lăsat de dimineață pe toți cei 47 de studenți (din diverse țări) pe care îi avea în autobuz. Au fost primiți cu toții în cămin. Spre lauda lor, studenții români din căminul Fundeni s-au mutat câte 3 în camere de 2 și au disponibilizat camere pentru toți studenții străini neanunțați. Bravo, dragii mei, sunt mândru de voi!

În valul 2, după plecarea studenților în tranzit, vom primi refugiați ucraineni, cetățeni obișnuiți, familii cu copii care vor ocupa pe rând toate cele 300 de locuri.

Colegul nostru Bogdan Oprea, cadru didactic la FJSC, este voluntar în Vama Sighet și ne-a trimis deja spre București primul autocar cu familii ucrainene. După o escală la Aeroportul Otopeni pentru cei care doresc să zboare spre alte state Europene, spre seară autobuzul va aduce în Grozăvești primele zeci de cetățeni ucraineni care vor fi cazați în căminele Universității pentru mai mult timp. Estimez că în 4-5 zile toate cele 300 de locuri disponibilizate vor fi ocupate de refugiați ucraineni.

Donațiile în natură de la firme și persoane individuale sunt numeroase, impresionante. Colegii mei îi roagă pe donatori să evite deocamdată donațiile în haine sau alimente perisabile.

Cei care doresc să susțină financiar eforturile noastre de sprijinire a persoanelor refugiate o pot face prin donații în contul Fundației Virtute et Sapientia a Universității din București, în următorul cont:

Fundația Virtute et Sapientia a Universității din București

IBAN: RO57BRDE410SV69608784100

Vă rugăm să specificați la Detalii de plată, „Ucraina”.”.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare