Inflație de România: ca-n America sau ca-n India? Ne duce Isărescu în Stagflație?

„În economie, stagflația este o situație în care rata inflației este ridicată, rata de creștere economică încetinește, iar șomajul rămâne constant ridicat. Prezintă o dilemă pentru politica economică, deoarece acțiunile menite să reducă inflația pot exacerba șomajul.” (Wikipedia)

La piață, Mitică se uită la prețuri și înjură sub limbă. Ce drac’ 8% inflația când totul e mai scump cu 20%. Chiria la bloc a crescut cu 100 euro/lună, cam 25%. Apartamentele noi de la 80,000 euro la 120,000 euro. Iar benzina aproape că s-a dublat de acum câțiva ani. Cum calculați voi mă băieți inflația asta, fir’ar mama ei? Nu vă dă cu virgulă?…

Dar costumele nu sunt foarte îngrijorate. Spiculiți și joviali, guvernanții noștri n-au de fapt nici un motiv real de îngrijorare. Vezi tu, inflația e rea pentru bugetul personal, dar excelentă pentru guvern. Păi cum prietene? Păi s-o luam ușor.

În primul rând, dacă cresc prețurile datoria internă către populație e mai ușor de plătit, că banul înseamnă acum mai puțin. Mai important, dacă e inflație înseamnă că și firmele mari românești vând pe bani mai mulți la export, ceea ce se traduce în încasări mai mari la buget. Hmm… Păi și salariile, nu cresc? Hmm.. doar câteodată. Adică exportatorul nu crește salariile dacă face mai mulți bani, le crește doar dacă.. e obligat de piață. Adică dacă nu găsește forță de munca ieftină, ia mai scumpă, ce să facă. Oricum însă, nu putem să ne învinuim costumele pentru inflația asta.. Că na, nu e sub controlul lor. Covid, creșterea masei monetare, războiul lui Putin. Criză globală, dom’le.

În plus, costumele par să facă totuși ce trebuie. Ce face banca centrala americană (FED) facem și noi la banca centrală românească – dacă nici ăia din America nu știu ce trebuie făcut, atunci cine? Cresc ei dobânzile.. creștem și noi. Politica monetara aspră… aspră și noi. Singura problemă, se gândi Mitică în drum spre biroul lui de la ANAF, e că România nu e chiar ca America. E mai mult ca.. India. Păi… America PIB/cap e $63,500. India PIB/cap e $1,900. Și România… $12,000. Suntem mai aproape de indieni. Noi nu trăim că americanii inventând Iphones, trăim că indienii convingând pe unii/alții să facă outsourcing la noi. Deci suntem mai aproape de economia Indiană decât de economia Americană, nu?

Întrebarea e… Isărescu știe treaba asta? E vreo diferență între ce fac băncile centrale din țările astea două? Mandatul băncii centrale este să mențină valoarea monedei și să țină oamenii lucrând – rată mică a șomajului. Americanii au aproape cea mai mica rată a șomajului din istoria lor, doar 3.6%. Nu au mai avut rata șomajului atât de mica din anii 70. Dar în timp ce în SUA sunt două joburi pentru fiecare persoană dornică de muncă, India se pregătește pentru creșterea șomajului, care se apropie repede de 8%, de la 5.2% în 2019. Și ai noștri? Ca și în India… șomajul crește. De la 3.9% în 2018, am crescut la 4.8% în 2020 și suntem azi la 5.7%, pe un trend ascendent abrupt.

India și SUA au în fața aceeași criză – inflația reală enormă, probabil în jur de 15-20%, dacă punem deoparte artificiile de calcul. Dar nu sunt în aceeași barcă. Deși India pare să facă aceeași pași de dans ca și SUA, creșterea dobânzilor și scăderea masei monetare, e foarte probabil ca India să se trezească într-o poziție vulnerabilă. Ahem… România.

1. Cât de robustă e revenirea economică?
2. Care sunt cauzele inflației și ce vor băncile centrale?
3. Cum răspunde economia la creșterea dobânzii și scăderea masei monetare?

Cât de robustă e revenirea economica post-Covid?

În timp ce în SUA PIB-ul e aproape neschimbat, în India și România efectul e mai dramatic. În termeni reali (adică după ce scădem inflația), nu e bine deloc. Suntem chiar la coadă, cu… India.

Care sunt cauzele inflației?

Pre-Covid, SUA se confrunta cu un proces deflaționar, cu dobânzi reale negative la creditele de țară. De asta și tendința FED de a crește masa monetară. În România, însă, inflația ajunsese în jurul a 4% pre-Covid. La fel și în India, tot în jur de 4%. Important, în SUA inflația e cauzată de o recuperare economică rapidă, caracterizată și de o creștere a cererii, a consumului. Guvernul a furnizat ajutor masiv economiei cu stimulente financiare creând astfel o creștere a consumului care a impactat nu doar PIBul ci și nivelul prețului. Americanii numesc asta inflație „demand-pull”.

O altă cauză a inflației vine din problemele lanțului de aprovizionare, și/sau lipsa forței de munca în anumite domenii. Asta a dus la creșterea prețurilor și, deci, a inflației. Spre exemplu, asta s-a întâmplat cu prețul mâncării sau al petrolului. Americanii numesc asta inflație „cost-push”.

În România, ca și în India, inflația a crescut substanțial, dar, spre deosebire de SUA, consumul a picat… Desigur,inflația românească se poate explica prin prisma „cost-push”, respectiv ruperea lanțurilor de aprovizionare. Însă e important să observam că avem inflație dublă fără să avem recuperare economică, cum au avut americanii.

Cum răspunde economia la creșterea dobânzii și scăderea masei monetare?

În SUA, cu cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani, rata de șomaj este cea mai mică din ultimii 40 de ani. Sunt 11 milioane de oferte de muncă și doar 6 milioane de șomeri. Deci FED, banca centrală americană, are ca obiectiv și diminuarea ofertei de muncă pentru a reduce discrepanța cerere-ofertă de pe piața muncii. Pentru că altfel aceasta discrepanță duce la o creștere rapida și nesustenabilă a salariilor, generând o alta formă de inflație.

O politică monetară mai strictă este folositoare când economia se supra-încălzește, ca în SUA. România și India… au o alta problemă. Cu șomajul mai mare înainte de criză, o politica monetară strictă, creșterea dobânzilor, scăderea masei monetare, va diminua oferta de muncă – lovind direct în economie prin creșterea semnificativa a șomajului. Și lovind mai ales în pătura săracă a populației.

Deci încotro? Stagflație în România?

O recesiune americană, dacă vă fi, nu va fi foarte semnificativă pentru omul de rând. Nu vorbim de piețele de capital care au fost într-o bulă în ultimii ani, bulă acum în spargere, ci de economia reală. Vorbim de „Main Street” nu de „Wall Street”. De obicei, problema cea mai mare a unei recesiuni este că oamenii nu găsesc de lucru. Ori pentru SUA, nu e cazul acum. O scădere a ofertei pe piață muncii e de fapt bine venită pentru ei.

La noi e altă mâncare de pește. Stagflația este fenomenul în care o economie suferă de lipsa creșterii economice combinata cu inflație mare. Într-o anumită măsură, putem spune că deja suntem acolo, noi ca și indienii, filipinezii și tailandezii. Costumele noastre… ar trebui să ia și ele aminte… noi nu suntem americani sau nemți și politica economică românească trebuie să reflecte asta.