Un băiat ucrainean de 16 ani a descris cum a fost ținut ostatic de soldații ruși timp de 90 de zile, perioadă în care a auzit urletele celorlalți prizonieri ce erau torturați într-o celulă din apropiere.
Vladislav Buryak, ce fusese luat de lângă familia sa pe 8 aprilie, asta în timp ce încerca să fugă din orașul Melitopol pe la un punct de control, a fost eliberat după o negociere purtată timp de luni de zile între tatăl său, Oleg – un oficial local ucrainean – și soldații ruși, care doreau să-l ofere la schimb pe Vladislav cu un individ ce prezenta interes pentru armata rusă.
Relatarea lui Vladislav despre timpul petrecut în captivitate reprezintă o descriere a interogatoriilor violente care implică bătăi brutale și care confirmă alte rapoarte despre faptul că forțele separatiste ruse și pro-ruse maltratează deținuții.
El este unul dintre cele aproximativ 500 de cazuri de ostatici civili ale căror informații au fost colectate de Centrul pentru Libertăți Civile din Ucraina, această instituție precizând totodată că acest număr reprezintă probabil doar vârful aisbergului.
Într-un interviu acordat pentru The Guardian, Vladislav a descris lungul său calvar prin care a trecut și modul în care a fost răpit dintr-un convoi de vehicule.
„Am plecat din Melitopol spre Zaporizhzhia la 9 dimineața”, a spus acesta în timp ce stătea lângă tatăl său.
„În jurul orei 11 am fost opriți la punctul de control, unde soldații ruși au început să verifice documentele”, a mai relatat Vladislav.
„M-au întrebat dacă am filmat cumva la punctul de control și mi-au cerut să le dau telefonul. Apoi au găsit un videoclip de pe un canal ucrainean de Telegram în care soldații ruși vorbeau despre cum nu au vrut să lupte”, a continuat acesta.
„Asta i-a înfuriat, iar un soldat cu o mitralieră a îndreptat-o spre mine și a spus că trebuie să-l urmăresc și m-a dus la cortul unde ‘filtrau’ oamenii care plecau. Atunci au aflat că sunt fiul unui oficial local, iar astfel eram valoros ca ostatic”, a mai precizat Vladislav.
Vladislav a relatat că a fost dus într-o locație folosită ca închisoare în Vasylivka și ținut mai mult de 40 de zile într-o singură celulă, înainte de a fi transferat la un hotel pentru ultima sa lună de captivitate.
„M-au pus să spăl podeaua camerei pe care o foloseau pentru interogatorii, să curăț camerele ofițerilor și să arunc gunoiul. Celula în care am fost închis era la câțiva metri de unde făceau audierile. Auzeam oamenii strigând, iar când am curățat camera am putut vedea pete de sânge. Pentru că mă puteam plimba atunci când curățam celulele, uneori aveam șansa să văd ce s-a întâmplat cu oamenii și în unele situații puteau să-mi vorbească un minut și ceva când gardienii nu erau atenți”, a zis acesta.
Vladislav a descris de asemenea camera în care au avut loc interogatoriile: „Erau o masă de metal și două scaune. Un scaun era pentru persoana interogată, iar celălalt pentru persoana care lua notițe”.
„Erau pete de sânge și bandaje îmbibate. Am auzit și eu interogatoriul, de cel puțin trei ori pe săptămână: ‘Ai arme? Cine altcineva are arme?’. Cei ce interogau țipau, iar persoanele torturate urlau de-a dreptul”, a relatat acesta.
„Oamenii erau bătuți și torturați cu șocuri electrice. Dacă cineva alegea să nu spună ceva, tortura continua, uneori pentru câteva ore”, a mai spus Vladislav.
„Am văzut câțiva oameni și după ce au fost torturați, iar fețele lor erau învinețite. Mi-a fost foarte teamă că mă vor bate și pe mine, așa că am încercat să mă păstrez lipsit de emoții. Nimeni nu mi-a spus niciodată de ce mă țin captiv, dar am ghicit că era pentru a mă oferi la schimb”, a precizat Vladislav.
În timp ce Vladislav era reținut, tatăl său negocia cu rușii pentru a încerca să obțină eliberarea fiului său.
„M-au sunat pentru prima dată a doua zi după ce Vladislav a fost răpit pe 9 aprilie”, a spus Oleg.
„Mi s-a spus: ‘Îl am pe fiul tău’. Ei au spus: ‘Am nevoie de această persoană la schimb’. Era clar că era un ostatic. Dar am înțeles și că fiul meu era valoros pentru ei, iar astfel probabil nu aveau de gând să-i facă rău”, a mai zis acesta.
„Nu am putut să mă cert cu ei și să spun: este un copil! Nu era loc de discuții. Ei au precizat clar că ar putea fi eliberat dacă acest individ este eliberat până pe 4 iulie. În toate cele 90 de zile, am reușit să vorbesc cu Vladislav doar de șase ori și chiar și atunci știam că rușii ascultau”, a mai relatat Oleg.
Relatarea familiei Buryak confirmă alte rapoarte privind tortura, inclusiv un raport al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa care spunea că a identificat dovezi credibile ale crimelor împotriva umanității comise de forțele rusești în timpul invaziei Ucrainei, inclusiv „semne de tortură și de rele tratamente identificate în cazul cadavrelor civililor uciși, ceea ce arată nerespectarea principiului umanității care ar trebui să ghideze aplicarea dreptului internațional umanitar”.
Raportul a adăugat: „Unele dintre cele mai grave încălcări includ uciderea țintită a civililor, inclusiv a jurnaliștilor, a apărătorilor drepturilor omului sau a primarilor locali; reținerile ilegale, răpirile și disparițiile forțate ale unor astfel de persoane; deportarea în Rusia la scară largă a civililor ucraineni; diverse forme de maltratare, inclusiv tortura, aplicate civililor deținuți și prizonierilor de război; nerespectarea garanțiilor unui proces echitabil; și impunerea pedepsei cu moartea”.
Raportul a documentat, de asemenea, descoperirea unei „serii de camere de tortură separate de pereți din beton” într-o tabără de vară din Bucha, în afara Kievului, inclusiv a unei încăperi despre care spunea că părea a fi folosită pentru execuții, întrucât avea găuri de gloanțe în pereți. Într-o altă cameră, unde experții au spus că există dovezi de tortură, au fost găsiți cinci bărbați morți, cadavrele lor fiind pline de „arsuri, vânătăi și răni”. (sursa: The Guardian)
