Un tren plin vârf, inclusiv pe acoperiș, șerpuind alene prin jungla bengaleză. Scârțieturi de frâne, mirosuri de șine, mirosuri de oameni, mirosuri dulci de curry. Și mai ales cald, foarte cald. Însetat, tânărul Eliade, în drum spre frumoasa bengaleză Maitreyi, cere în tren, în limba română apă. Spre surpriza lui, o bătrână de lângă, indiancă, înțelege și îi întinde un vas. „Da’ dă-mi apă”.
Atât de veche e limba asta a noastră, că numele licorii vieții e apă, la fel că în sanscrită. Nu “aqua” că în limba Romei, nu “voda” ca în limbile slavonice. Meditând la cuvintele astea ciudate, valac și dac – valac-hilya și daksa erau zeități în mitologia vedică – mă las în jos pe râul Vedea, scăzut anul asta în unele locuri până la oul piciorului. Urmez semnalele de fum prin pădurile Teleormanului. Oare, la fel ca pe malul Gangelui, localnicii ard cadavre pe malul râului cu nume sfânt, după textul sacru al Vedelor? Nu, e doar un grup de oameni, și ei legați istoric de India, arzând o mașină pentru a-i scoate metalele. Da’ dă-mi apă…
Fumul negru, dens și toxic se vede de la zeci de kilometri. Pompierii, în alertă vara asta după mii de focuri mistuind parcele agricole, totuși nu vin. În multe comune, focurile „sfinte” ard zi și noapte, mohorâte și cancerigene, dar magia ancestrală a Indiei le ocultează. Nu le văd primarii, care depind de oameni să-i voteze. Nu le vede garda de mediu județeană, iar directorii de la mediu numiți politic în București nici atât. Cuprul bate cancerul. Merg mai departe la pas pe albia râului, bucurându-mă să văd scoici și pasări de baltă. Mă oprește un buldozer agresiv, încărcând ocupat pietriș. Oamenii sunt deranjați de mine, și le simt privirile grele – probabil exploatează ilegal. Stratul subțire de apa freatică geme de pietre pentru unii semi-prețioase. Da’ dă-mi apă!
E cald și copacii fluieră după câini. Pe dealuri lăcrimează culturi de porumb și floare. și fermierii. Prea devreme aurii, anul asta mii de hectare de porumb uscate stau pierdute. Multa floarea soarelui e seacă. Aratul costă, discuitul costă, sămânță costă, munca costă, motorina costă, îngrășămintele costă de rup. Treieratul costă. Transportul costă. Dumnezeu nu vede? Poate vede guvernul? Nu pot fi recoltate că urmează trei controale de la APIA, ca să dea despăgubiri. Fermierii nu zic nimic – e cum ți-a fost norocul. Unii vor fi despăgubiți, unii nu, unii au făcut, unii nu. Cât despre cei mici, care au pus și ei cate un hectar două lucrat de vecinul cu tractor din ’87, ce să mai zicem. Da’ dă-mi apă!
Intru în curtea prietenului meu fermier. La umbra de sub nuc, o sticla de apă rece! Cred că te-ai făcut contabil, îi zic. Teancuri de acte. Pe fiecare parcela, numele celui care a lucrat, ce lucrări a făcut, când a dat, cu ce s-a dat. Dar se verifica vreodată declarațiile astea, munții ăștia de documente? Niciodată, mă asigură el. Mă uit la cimentul gros și sănătos – pai bine mă, tu care iubeai natura atât de mult ai pus 1000 de metri pătrați de ciment în curte la tine? Așa mi-au cerut de la garda de mediu… Păi? Păi utilajele astea grele trebuie să stea pe ciment cică, o mai pica ulei din ele. Și e mai bine să pui 1000 de metri de ciment? Anul trecut mi s-a stricat plugul, că l-am pus pe cimentul asta. Măcar merge treaba? În alți ani fu bine. Ar merge, da’ dă-mi apă!
Da’ despăgubiri de seceta nu primești? Mai au încă să ne dea din 2019, de la culturile de toamnă. Era alocat un miliard de lei. De cinci ori mai mult se dau despăgubiri de secetă decât se investește în sistemul de irigații. Nu fac și ei un plan național, e o chestie strategică până la urmă? Nu trebuie să fie siguri că populația are mâncare, mai ales cu război la graniță? Plan e din 2016, prevedea 1,1 miliarde de euro pentru reabilitarea irigațiilor. Până în 2020, în patru ani, cheltuiseră doar 15%, adică 170 milioane de euro, dintre care ridicol de mult pentru pază. Și de ce nu cerem de la UE? Eh, pe cine să trimiți să negocieze, pe Daea, în engleză? Proiectul de irigații a fost scos din PNRR că românii nu au prezentat nici un studiu de impact asupra surselor naturale de apă. Dar… noi nu reabilitam canalele vechi? N-ar fi produs nici un efect nou, era un proiect verde. Da’ dă-mi apă!
Sisteme de irigații gigant, prin canale deschise sau jgheaburi suspendate de beton, dar și conducte îngropate și sub presiune au fost furate aproape în totalitate de la pompe care trăgeau apa din Dunăre până la dalele de beton care căptușeau canalele. În 2019, o comise parlamentară de anchetă estima la 15-16 miliarde euro pierderea. „Din punct de vedere al importantei, irigațiile sunt egale pentru România cu infrastructura de transport” (Valeriu Tabăra). În schimb, avem paparude cu frunze de lipan și rugăciuni de ploaie. Mă refer la guvernanți. Da’ dă-mi apă!
Asa este. Dar sa nu neglijam nici schimbările climatice. În condițiile unei secete puternice cu ce irigi? Nu e rău să ai sistemul pus la punct. Hai să facem ceva cu poluarea și natura va tine cu noi! Dar nu decât vorbe, fapte .