INTERVIU – Emilia Șercan despre statul care “spală” plagiatori: “Lucrurile ar fi stat categoric diferit dacă subiectul plagiatelor ar fi fost dezbătut și la televiziuni”

Jurnalista Emilia Șercan care, de opt ani, devoalează plagiate în rândul celor care ocupă poziții importante în statul român înțelege cel mai bine cum funcționează spălarea plagiatelor la nivel înalt. Tot ea are și memoria comportamentului presei din România atunci când a venit vorba de expunerea publică a acestor situații. Absența aproape totală a temei plagiatului pe micile ecrane, dar și felul straniu în care mulți din presă evită acest subiect a pus-o la un moment dat pe gânduri. Apoi a înțeles. Fenomenul spălării plagiatorilor e unul complex, care presupune munca în comun a mai multor factori de influență.

Pentru a merge împreună cu ea pe firul acestui fenomen, al spălării plagiatorilor de către un stat slab, am provocat-o pe Emilia Șercan la o discuție mai amplă. Concluziile ei, dar și lucrurile pe care le-a învățat despre cum funcționează acest sistem le puteți citi în acest interviu acordat în exclusivitate publicației noastre.

INVESTIGATORIA: Aș vrea să explicăm oamenilor care nu au o calificare juridică sau nu se descurcă în hățișul procedurilor legale ce s-a întâmplat, de fapt, în privința pierderii de către Ministerul Educației a procesului prin care Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizării tezei de doctorat?

Emilia Șercan: Păi lucrurile stau în felul următor. Imediat după ce am scris despre teza lui au existat trei persoane care au făcut sesizare la CNADTCU, iar Nicolae Ciucă a depus o plângere în instanță la aproximativ o lună de la înregistrarea respectivelor sesizări. Deci n-a fost o reacție chiar imediată. A durat aproximativ o lună de zile până când a depus acea cerere de suspendare a înregistrării sesizărilor de către UEFISCDI. Ce s-a întâmplat în legătură cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție? Procesul acesta a trecut prin procedura de fond la Curtea de Apel, unde Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză printr-o motivare care a stârnit dezbatere în spațiul public, judecătoarea spunând că este vorba despre un proces care ar putea să afecteze stabilitatea publică, pentru că vorbim de premierul României. După care Ministerul a făcut recurs prin UEFISCDI (unitatea executivă de finanțare), pentru că a fost presiunea publică foarte mare. Practic, la UEFISCDI se înregistrează sesizările pentru a putea fi asigurat anonimatul persoanelor care depun aceste sesizări. Sesizările nu erau trimise direct la CNATDCU, se depun la UEFISCDI, UEFISCDI le trimite la CNATDCU, iar CNATDCU analizează. Practic, Nicolae Ciucă a încercat și a reușit să blocheze înregistrarea sesizărilor de către UEFSCDI. El nu a mai ajuns să fie verificat de CNATDCU pentru că a cerut suspendarea înregistrării acestor sesizări. Iar Ministerul a făcut recurs, dar nu a depus recursul în timp util. Deci a făcut recurs, așa cum ar fi trebuit să procedeze în mod normal, dar în afara termenului legal. Și a pierdut procesul pe procedură, nu pe fond…

INVESTIGATORIA: E ceva comun ca juristul unei institiții de talia Ministerului Educației să nu știe care e termenul în care se depune un recurs?

Emilia Șercan: Nu, evident. Eu nu cred că aici este vorba despre o eroare sau despre o gafă instituțională. Nu cred lucrul acesta. Nu pot să-l cred, din următoarele motive: într-o astfel de instituție nu există o singură persoană care lucrează și care  se ocupă și care urmărește traseul unor astfel de dosare. Doi la mână: a existat o foarte mare discuție în spațiul public referitoare la această plângere a premierului Nicolae Ciucă în instanță și categoric cei de la UEFISCDI ar fi trebuit să fie de zece ori mai atenți în acest caz. Și un al treilea argument e că într-un alt proces extrem de sensibil și el, în care Codruț Olaru, fostul procuror și membru CSM, a dat și el în judecată UEFISCDI-ul pentru suspendarea înregistrării unei sesizări de plagiat. Iar în cazul lui Codruț Olaru, tot UEFISCDI nu a timbrat recursul. Deși în cazul Codruț Olaru, recursul a fost foarte bine scris și lucrat din punct de vedere juridic. Chiar am și spus: cum de a fost făcut atât de bine? Probabil că cineva a fost nemulțumit de cât de bine a fost scris acel recurs și, înțelegând faptul că existau șanse enorme ca recursul să fie acceptat, s-a găsit un tertip bun: nu s-a timbrat. Toate aceste trei argumente mie îmi arată că în cazul Ciucă nu vorbim despre o neglijență, deși persoana care a făcut lucrul acesta ar putea să fie reclamată pentru neglijență în serviciu, dar eu nu cred că vorbim despre o simplă neglijență, ci mai degrabă despre o acțiune foarte bine gândită și foarte bine dusă la îndeplinire pentru a fi scăpat Nicolae Ciucă. El mai are un proces prin care a cerut anularea sesizărilor. Deci, în acest prim proces, a câștigat dreptul de a fi suspendate până la soluționarea  procesului în care a cerut anularea sesizărilor.

INVESTIGATORIA: Eu sunt curioasă dacă tu, jurnalistul care a dezvăluit plagiatul în cazul lui Nicolae Ciucă, crezi, la nivel personal, că el o să-și asume vreodată responsabilitatea acestui plagiat sau că va fi sancționat pentru această problemă a lui?

Emilia Șercan: Nu, nu cred că se va întâmpla lucrul acesta, pentru că inclusiv această manevră juridică care în final îi dă câștig de cauză lui Nicolae Ciucă mie îmi arată că, de fapt, undeva în subteranele statului, decizia ca el să fie candidatul PNL la președinție în 2024 este, practic, luată, iar acum lui i se netezește drumul către candidatură, inclusiv juridic. El va putea veni în campania electorală și să spună: “Da, domnule, e o analiză făcută de o doamnă ziarist, dar acea analiză nu este certificată de nicio instiuție a statului”. De ce nu e certificată prin nicio instituție a statului? Pentru că există acel dosar la Parchetul General de un an de zile în care nu avem o soluție, dosar în care procurorul s-a dus și a ridicat toate documentele originale referitoare la teza de doctorat a domnului Ciucă de la Universitatea Națională de Apărare, iar apoi a ridicat toate copiile referitoare la teza de doctorat a domnului Ciucă de la CNATDCU, astfel încât nu mai există nicio posibilitate ca măcar pe teza domnului Ciucă să-și exprime un punct de vedere Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare. Deci, practic, este scăpat de această frică, cum că ar putea veni universitatea care i-a dat titlul de doctor cu o decizie de plagiat. Așa că el va putea foarte lejer să vină și să spună în campania electorală că nu are nici cea mai mică problemă cu teza de doctorat.

INVESTIGATORIA: Dar în ceea ce-l privește pe Lucian Bode… el va simți vreodată consecințele acestei probleme a lui cu plagiatul?

Emilia Șercan: În privința lui Lucian Bode, lucrurile stau total diferit, pentru că în cazul lui Bode nu mai vorbim despre faptul că a scris o doamnă ziarist că el a plagiat. El are o decizie a Universității care i-a dat titlul de doctor, adică are o decizie cu o legitimitate uriașă, Universitatea Babeș-Bolyai fiind o universitate serioasă, căreia nu poți să-i contești legitimitatea în spațiul academic românesc. Iar lucrurile pentru domnul Bode stau foarte rău, pentru că are această decizie, poate să mai primească o decizie referitoare și la cartea domniei sale, pe care ar putea să i-o dea, de exemplu, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice.

INVESTIGATORIA: Dar și-a retras cartea…

Emilia Șercan: E doar retrasă cartea, nu înseamnă că ea nu există. Ea nu se va mai re-edita, nu se va mai vinde, nu se va mai comercializa, dar asta nu înseamnă că acea carte nu mai există. Deci el poate să mai primească încă o decizie de plagiat, ceea ce ar fi cu adevărat devastator pentru domnia sa. Și de asta spun că în cazul lui lucrurile stau total diferit. Iar faptul că el nu face pasul înapoi și se  bucură în continuare de girul președintelui Iohannis nu face ca el să nu fie o piatră de moară pentru PNL pe termen lung. Aici îmi permit să mă duc cu gândul la un proverb românesc: “Boală lungă, moarte sigură”. Când ei încearcă să tragă tot partidul pe ideea că problema plagiatului nu există e cea mai mare greșeală politică. Ce să zic? Politicienii și partidele nu prea au învățat din greșelile trecute, nu prea se uită înapoi, să vadă ce s-a întâmplat în diverse situații similare și e clar că în cazul Bode și PNL nu se poate spune că e o problemă care nu există. N-ai cum. Dacă ei mizează pe faptul că cea mai mare parte a societății nu este interesată de chestiunea plagiatului, eu vă spun că va exista întotdeauna o parte a societății în care se va regăsi și elita intelectuală, socială, o parte a societății civile, o parte a mediului de afaceri, pentru care lucrurile de genul asta vor conta foarte mult și nu vor putea fi îngropate și ascunse integral.

INVESTIGATORIA: Crezi că faptul că tema plagiatului nu prea apare pe la televiziuni (există doar o mică excepție), influențează neluarea de măsuri și neasumarea de responsabilități din partea acestor politicieni?

Emilia Șercan: Da. Lucrurile ar fi stat categoric diferit dacă subiectul plagiatelor ar fi fost dezbătut și la televiziuni. Atâta timp cât nici televiziunea publică, care are canal de știri, nu abordează acest subiect și știm de ce nu-l abordează, pentru că întotdeauna conducerea televiziunii a fost una influențată politic și a arătat un comportament de protecție politică. Normal că lucrul ăsta contează și îngreunează reacția partidelor atunci când sunt în mijlocul unor scandaluri de genul acesta.

INVESTIGATORIA: Tu, ca jurnalist din România, cum vezi starea presei românești și comportamentul televiziunilor în raport cu subiectele importante? Pentru că e o diferență uriașă între ce se întâmplă în online și ce se întâmplă la TV.

Emilia Șercan: Păi haide să-ți spun cum am resimțit eu lucrurile începând cu 2015, cu primul caz de plagiat pe care l-am expus, cel al lui Gabriel Oprea. Subiectul nu a existat pe televiziuni. Efectiv nu a existat. Cu foarte mici excepții, subiectul nu a existat la televiziune. El a fost discutat doar în online, dar și în online a fost dezbătut doar pe Facebook, pentru că a existat un adevărat blocaj mediatic. Chiar și pe site-urile de presă. Au fost câteva, aș putea să le număr pe degetele de la o mână, care au scris despre plagiatul lui Gabriel Oprea. Și a fost șocant pentru mine să văd că un subiect de o asemenea importanță pentru societate, având în vedere că vorbeam despre premierul interimar al unei țări, era total ignorat de către televiziuni și chiar și de către site-urile de știri. Și atunci a avut un rol extrem de important Facebook-ul, pentru că s-a discutat foarte mult despre subiect, inclusiv despre blocajul mediatic asupra lui. Și vreau să spun că eu am resimțit lucrul acesta în mod constant în acești aproape opt ani de zile de când scriu despre plagiate.

INVESTIGATORIA: Deci a fost o rețetă care s-a aplicat la Oprea, a funcționat acolo și au folosit-o continuu în fiecare caz…

Emilia Șercan: Exact! E o rețetă replicată ulterior în aproape toate cazurile pe care eu le-am abordat și despre care eu am scris. Noi suntem în situația nu bizară, de-a dreptul ridicolă, în care avem plagiatori pe numărul 1 din Ministerul de Interne și pe numărul 2 din Ministerul de Interne: Lucian Bode și Bogdan Despescu. Ei, când am scris despre Bogdan Despescu mi-am dat seama ce putere uriașă de influență a avut domnul Despescu, cred că au fost două sau trei site-uri care au scris. Nici atunci subiectul n-a putut să fie ignorat total. Deși subiectul Bogdan Despescu, care este numărul 2 în Ministerul de Interne, cred că a existat pe trei site-uri și în rest nimeni n-a scris absolut nimic despre el. Și asta arată influența pe care unele persoane o pot avea asupra presei din România și felul în care reușesc să controleze mediul online și să îngroape total subiecte, astfel că dacă tu te duci acum și vorbești cu lumea, mulți o să se uite la tine lung și vor spune: “Cum? Despescu are teza de doctorat plagiată? A apărut asta pe undeva?”

INVESTIGATORIA: De ce protejează statul român plagiatorii? Oare nu există un interes ca țara asta să nu fie condusă chiar integral de impostori? Cum ne explicăm asta? Că tu faci un serviciu statului prin munca ta, de fapt.

Emilia Șercan: Suntem într-un moment extrem de prost din punct de vedere al calității clasei politice în România. Sunt oameni cu o pregătire execrabilă la nivelul leadership-ului. În anii 90, oamenii ăia politici pe care noi îi consideram și care chiar erau cripto-comuniști și aserviți fostului regim aveau o pregătire profesională mult mai bună decât cei de azi. Mulți dintre ei. Acum noi ne uităm și vedem că leadership-ul politic este dezastruos, sunt oameni fără competențe, că mulți dintre cei care au acum funcții de demnitate sau alese sunt oameni pe care mai degrabă îi recomandă capacitatea de negociere, combinațiile, în niciun caz pregătirea profesională sau faptul că au performat în anumite poziții de conducere în companii private sau ale statului. Sunt oameni dispuși la compromis, oameni manevrabili, șantajabili, care au o disciplină de partid, care știu să împartă funcții, poziții, sinecuri către apropiații lor și ai șefilor din partidele cu pricina. Ăsta este modelul în cele două partide mari: PNL și PSD. La acest capitol, cele două partide nu se diferențiază cu absolut nimic.