vineri, aprilie 12, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăInterviuCând discriminarea te face campion. Povestea lui Raymond Năstase: "Nu luau măsuri…poate...

Când discriminarea te face campion. Povestea lui Raymond Năstase: „Nu luau măsuri…poate și pentru că eram brunet, și… știți cum e cu culoarea asta”

Îmi părea că ascult povestea filmului „Karate Kid”, filmul în care puștiul timid se mută într-un loc nou, suferă mari agresiuni fizice și emoționale din partea colegilor de școală, dar întâlnește un maestru care îl învață tainele artelor marțiale. Puștiul se antrenează din greu și în ciuda greutăților financiare ajunge un luptător care impune respect, un adevărat campion pe care nu mai îndrăznește nimeni să îl agreseze.


Cum am aflat de el

Mi-am luat deseori multă energie pozitivă îmbrățișând elevii cu care aveam activități în Bacău. Printre ei era și Lavinia, o fată romă, inteligentă, muncitoare și talentată pe care am avut bucuria să o descopăr. Visul ei cel mai mare este ca într-o zi să își facă familia mândră prin realizările ei, motiv pentru care depune eforturi zilnice. Este înscrisă la liceu la profilul de cofetar-patiser, dar merge și la evenimente publice și private ca solistă vocală.
Eu am simțit cum s-a deschis față de mine din ce în ce mai mult, iar ea probabil că a simțit că o voi asculta și înțelege. Am înțeles-o pentru că la fel ca ea sunt o fată de etnie romă care a trebuit să depășească multe obstacole și să își șteargă zi de zi eticheta discriminatorie pe care ceilalți i-o pun doar pentru că este romă.

Mi-a vorbit despre familia ei, dar cel mai mult despre fratele ei mai mare și am văzut cum povestind chipul i se luminează. Îmi părea că ascult povestea filmului „Karate Kid”, filmul în care puștiul timid se mută într-un loc nou, suferă mari agresiuni fizice și emoționale din partea colegilor de școală, dar întâlnește un maestru care îl învață tainele artelor marțiale. Puștiul se antrenează din greu și în ciuda greutăților financiare ajunge un luptător care impune respect, un adevărat campion pe care nu mai îndrăznește nimeni să îl agreseze.
Dar m-am trezit repede din reverie dându-mi seama că Lavinia îmi spunea o poveste reală!

Mi-am dorit mult să aflu mai multe, așa că am rugat-o pe Lavinia să mă ajute să îl cunosc pe Raymond, măcar virtual.

Zis și făcut, eu și colega mea Ale am avut o discuție virtuală cu Raymond Năstase, un tânăr rom de 19 ani.

Cu emoție, timiditate și totodată curaj și deschidere a început să ne vorbească despre el. Am simțit că este încântat că noi vrem să îi auzim întreaga poveste, parcă avea ocazia să se elibereze de o povară uriașă povestindu-ne. Noi ne-am simțit primite cu prietenie în intimitatea amintirilor lui și ne-am bucurat să avem ocazia să îi punem întrebări și să îl descoperim pe băiatul timid ale cărui performanțe nu sunt îndeajuns de cunoscute.

A învățat să lupte pentru a se apăra

A început prin a ne zice că este sportiv de performanță la arte marțiale și ne-am dat seama că activitatea de sportiv este un motiv de mândrie pentru el.

Am aflat că mama a avut cel mai important rol fiind cea care l-a încurajat pe Raymond să urmeze acest sport, dar nu din motivele obișnuite pentru care părinții îi îndrumă pe copiii lor către o activitate fizică. Deși cursurile de arte marțiale implicau un sacrificiu financiar imens pentru o familie cu 4 copii, mama lui Raymond nu mai suporta să își vadă băiatul venind de la școală plin de vânătăi, așa că în clasa a șasea a decis să îl înscrie la acest sport pentru ca el să se poată apăra de colegii care îl agresau la școală.

 
Poate vă închipuiți că așa sunt băieții, că așa se joacă ei. Agresiunile la care Raymond era supus nu erau o joacă de copii ci erau mai degrabă de tipul celor care pun integritatea mentală și fizică în pericol. Astfel, Raymond ne spune zâmbind amar cum colegii lui îl amenințau că îi vor da foc cu spirt sau îl vor răni cu cuțite, cum l-au împins încât s-a lovit la cap atât de tare că a stat în spital câteva săptămâni, cum palmele peste ceafă erau folosite drept salut sau cum 7-8 colegi îl țineau, băteau, înjurau, îi spuneau că „e țigan” …și cum nimeni nu intervenea. Pare un tratament cel puțin traumatizant, nu?

Raymond ne-a povestit calm și detașat de parcă nu povestea despre el sau de parcă a uitat și a iertat demult. Psihologul din mine se gândește că Raymond și-a reprimat emoțiile dureroase…le ascunde sub preș pentru că vrea să fie puternic și să nu își supere familia!

Eu nu aș fi putut ierta și uita pe cei care mă agresau fără motiv, care făceau ca școala să devină un loc în care nu vreau să merg, mai ales dacă aș suferi încă de pe urma loviturii la cap și aș fi nevoită să iau medicamente. Pe când Raymond ne povestea simțeam o furie din ce în ce mai mare. Îmi imaginam cum ar fi fost pentru mine să mă duc la școală cu teama că nu știu dacă mă voi mai întoarce cu bine acasă. Nu puteam să înțeleg cum este posibil.

Mi-am luat creme de albire

„Cum adică să te înscrii la lupte ca să te aperi în școală?! Cum adică nimeni nu intervenea???!”  am întrebat noi șocate, iar băiatul ne-a răspuns privind în jos parcă resemnat „nu luau măsuri…poate și pentru că eram brunet, și… știți cum e cu culoarea asta”.

În mintea băiatului, dacă tenul său nu mai era așa de închis, nu ar mai suferit nicio agresiune. Raymond spune că părinții nu le-au zis niciodată lui sau fraților să își ascundă etnia, ci le-au zis doar „să  fie ei înșiși fără să le pese de ce spun ceilalți din jur”. Raymond a încercat să găsească un motiv, o vină pentru care este tratat astfel, iar acel motiv a fost culoarea tenului său.

Într-o zi în care Raymond a simțit că nu mai suportă să nu se poată apăra, a intrat într-o farmacie de unde și-a achiziționat creme și alifii pentru albirea pielii. Ajuns acasă, băiatul a început cu furie să își aplice unguentele pe piele. Unguentele nu au avut rezultatele sperate de băiat, iar acum când își amintește de acel episod spune că „nu ar mai face niciodată o așa prostie”. Prostie sau nu, Raymond a vrut să se schimbe, să își ascundă identitatea doar pentru a nu fi agresat și discriminat.

Știu că nu este primul tânăr care încearcă să își schimbe înfățișarea pentru a putea fi acceptat la grup, însă spre deosebire de majoritatea tinerilor Raymond căuta o cale de a se apăra contra agresiunilor încercând să îți șteargă culoarea…să șteargă o vină care nu era a lui.

De ce Raymond era cel care trebuia să se schimbe pentru a fi mai aproape de standardul vizual plăcut societății? Situația lui Raymond mă face să înțeleg motivele pentru care mulți romi cu ten deschis la culoare decid să nu își asume identitatea.

Colegii  băiatului se purtau așa cu el din ură, intoleranță pentru un băiat de etnie romă din alt sat. Maximum pe care cadrele didactice l-au făcut pentru a opri agresiunile a fost să scadă două puncte la purtare elevilor agresori!… nu au implicat părinții elevilor, nu au cerut explicații, nu au implicat autoritățile nici când Raymond a fost dus la spital! Tânărul și-ar fi dorit să se mute la altă școală, însă având trei frați mai mici și o situație financiară dificilă nu și-a permis mutarea.


A scăpat de agresivitatea fizică…dar

Ne-a spus cu mândrie că după ce a început să meargă la arte marțiale agresorii lui nu mai aveau curajul să îl atace pentru că acum era capabil să se apere. Raymond a devenit încrezător în sine și simțea că se poate apăra de oricine ar vrea să îl rănească.
După clasa a opta băiatul  s-a înscris la un liceu  sportiv pentru a continua să facă sport.

Nu l-a mai agresat nimeni fizic, însă a avut o relaționare dificilă cu doamna profesoară de limba română. Un exemplu de situație pe care Raymond ni l-a dat a fost când, la o lecție unde se discuta tema inocenței copiilor doamna a privit pe rând elevii spunându-le că sunt inocenți, iar când a ajuns la el a spus „la tine nu  pot să-mi dau seama, că tu ești negru…”. Mi s-a părut groaznic cum un cadru didactic se poate adresa astfel unui elev, zdruncinându-i încrederea în sine și încurajând discriminarea. Reacția lui Raymond nu a fost una furioasă, nu a fost nerespectuos, ci a ales să râdă pretinzând că este amuzat, deși în sufletul lui se simțea rănit.

Ulterior, doamna profesoară i-a acordat note mici nemotivat, l-a amenințat că „nu îl bagă în Bac” pentru că „o va face de rușine” și că va discuta și cu alți profesori să îl lase corigent. Raymond nu a povestit părinților despre comportamentul profesoarei care și-a pus în aplicare amenințarea și l-a lăsat corigent pe semestrul doi a clasei a douăsprezecea.  S-a simțit neputincios și din nou s-a învinovățit, de această dată pentru că nu a spus părinților despre situația de la școală. Nu s-a putut înscrie în prima sesiune a examenului de bacalaureat, dar s-a înscris la sesiunea din toamnă după ce a luat, învățând din greu, 9 la examenul de corigență. 

A promovat doar la examenul de istorie, în prezent pregătindu-se pentru examenele de geografie și limba română. Din nefericire, timpul pe care Raymond îl poate acorda învățatului este limitat, el muncind „cu ziua” pentru a avea un venit în plus în familie.

Sportul – refugiu și motiv de mândrie

În privința sportului, Raymond nu s-a antrenat doar pentru auto-apărare, ci sportul i-a plăcut atât de mult încât să facă performanță. De cum a început să meargă la cursurile de arte marțiale a reușit să impresioneze cu abilitățile sale.

Sensei-ul meu, s-a mirat că eram începător și știam să fac lucrurile alea și mă dădea exemplu, că eu sunt începător și ceilalți care aveau centuri mai mari  nu puteau face șpagatul ca mine”.  Acela a fost primul moment când Raymond s-a simțit apreciat într-un grup pentru abilitățile lui.


Băiatul a fost interesat întotdeauna de sport și lupte, amintindu-și cu plăcere de cum în copilărie urmărea filme de acțiune cu tatăl lui și cum visa ca într-o zi să devină campion.  Neavând mijloace financiare pentru pregătiri fizice individuale, Raymond se antrena acasă alergând cu tatăl lui sau urmărind filmulețe pe internet.

Când l-am întrebat de rezultatele lui la arte marțiale, am văzut cum fața lui s-a luminat de zâmbet și ne-a întrebat entuziasmat: „Pot să vă arăt?!!!”. Ne-a arătat o cupă mare și ne-a spus că din întreaga colecție de medalii și cupe cele mai dragi îi sunt cele de  locul I  la campionatul european ce a avut loc în București în 2018 la proba de kumite și locul I la aceeași probă la campionatul Mondial din 2019 desfășurat în Londra. Raymond are multe motive pentru care să fie mândru de el, iar succesul sportiv este doar unul dintre ele.

Dacă îți dorești ceva cu adevărat și îți place foarte mult, poți să reușești orice!

În spatele oricărui copil există o poveste cu obstacole mai mici sau mai mari. Raymond a găsit resurse interne care l-au ajutat să treacă peste fiecare obstacol în parte, devenind un campion încrezător, puternic și cu visuri mari. Pe viitor visează să devină polițist și să aibă propria lui sală sportivă unde să antreneze și motiveze copiii iubitori de sport dar fără posibilități financiare.


Din altruism își pune visurile pe pauză Raymond este cel mai mare dintre frați și se simte responsabil pentru familie, facând tot posibilul să fie un sprijin pentru părinții și frații lui. El dă dovadă de altruism în fiecare zi, muncește cu ziua de luni până sâmbătă alegând să își pună visurile pe pauză. Din cauza lipsurilor materiale, tânărul este nevoit să renunțe la antrenamente deoarece nu își permite costurile implicate. Drumul zilnic până la Bacău este de 10 lei dus și alți 10 lei întors. Ar fi de ajutor și niște meditații la limba română și geografie. Abonamentul la clubul sportiv este de aproximativ 150 de lei care se adaugă costurile pentru echipamente și înscrierea în competiții. Aceste costuri poate nu par prea mult, dar pentru Raymond pot face o diferență uriașă între un vis îndeplinit sau lăsat deoparte. Fiecare dintre noi putem contribui la îndeplinirea viselor lui Raymond renunțând la ceva ce poate fi la fel de mic ca o cafea dintre cele multe pe care le bem săptămânal. Dacă și tu dorești să pui o cărămidă la viitorul lui Raymond, contactează-ne la [email protected]

VIOLETA NEAGU
VIOLETA NEAGU
Absolventă și pasionată de psihologie, femeie de etnie romă, asistentă de proiect într-un ONG centrat pe comunitatea romă, îi place să caute răspunsuri profunde la întrebarea “Ce ne mână să fim cum suntem?”
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Articolul mi s-a părut emoționant și plin de sensibilitate. Este impresionantă povestea Laviniei și a lui Raymond și modul în care și-au depășit obstacolele pentru a-și urmări visurile. Este important să recunoaștem faptul că etichetarea discriminatorie a oamenilor în funcție de originea lor este o problemă reală în societatea noastră și că trebuie să luptăm împotriva ei. Îmi place modul în care autoarea a reușit să construiască un pod de înțelegere și de comunicare între culturi diferite, evidențiind astfel frumusețea diversității umane și posibilitatea de a ne cunoaște și a ne respecta reciproc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare