miercuri, aprilie 24, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneTanczos Barna transformă urșii în trofee, după o estimare a populației bazată...

Tanczos Barna transformă urșii în trofee, după o estimare a populației bazată pe mostre genetice: 426 de urși urmează să fie uciși în România

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, e tot mai aproape de obiectivul pe care și l-a declarat chiar de la începutul mandatului său. A comandat studii, a pregătit ordonanțe, a dat declarații, s-a certat cu ONG-urile și iată cum, în sfârșit, se apropie de scopul pe care l-a avut în tot acest timp: transformarea ursului brun, o specie strict protejată care nu s-a mai vânat în România ani la rândul, în trofeu pentru vânători.

Se pregătește așadar un nou ordin al ministerului de resort care vizează redeschiderea sezonului de vânătoare la urs, denumit de acum înainte “trofeu”. Celor care nu știu le amintim că un exemplar de urs brun recoltat poate ajunge la valoarea de 30.000 de euro. Așa că e lezne de înțeles de unde vine atâta interes din partea lui Tanczos Barna pentru “rezolvarea conflictului om-urs”.

Mai amintim că încă din 2021, când încă nu începuse mediatizarea frenetică în România a atacurilor urșilor, mai exact pe 8 martie 2021, Ministerul Mediului, condus de UDMR, a scos la licitație caietul de sarcini pentru un studiu care urma să fie util la stabilirea cotelor de derogare pentru specii de urs, râs și pisică sălbatică. Adică se punea încă de atunci problema scoaterii de sub protecție a speciilor menționate mai sus.

Și în mandatul lui Tanczos Barna, speciile din România nu prea au mai fost protejate. Acesta este un fapt.

În plus, Ministerul Mediului a fost unul extrem de important pentru UDMR, de vreme ce județe precum Harghita, Mureș și Covasna sunt relevante pentru bogăția faunei și fondului cinegetic. La fel de bogate sunt și grupurile de interese din zonele respective.

La momentul în care s-a disputat Ministerul Mediului, în cărți nu era doar Tanczos Barna, ci și Attila Korodi, care s-a opus, în perioada în care a fost ministru al Mediului acțiunii de recoltare a exemplarelor de urși fără un studiu bine documentat pe această temă. Potrivit unor surse neoficiale, dar credibile, Barna ar fi câștigat cursa internă după ce a promis membrilor UDMR că va aproba recoltarea urșilor. Și iată, se ține de cuvânt.

Astăzi, ministrul Mediului a anunțat public că, în sfârșit, s-a făcut în România o evaluare a populației de urs brun, specie aflată sub strictă protecție până acum. Această evaluare, făcută pe bază de mostre genetice, ar urma să fie fundamentul unui ordin al ministrului prin care să se poată ucide fără probleme peste 400 de urși. Care vor deveni trofee.

Exact așa sunt numiți urșii în ordinul de ministru care urmează să fie pus în dezbatere publică în perioada următoare.

Tanczos Barna susține că până acum situația a decurs impecabil în privința gestionării situației urșilor din România. El ne spune că peste 80% sunt intervenții de alungare și restul sunt intervenții de relocări.

Și, practic, în doi ani ar fi existat în România doar 25 de extrageri (adică recoltări de urși care reprezentau un pericol pentru populație).

În conferința de presă ce a avut loc astăzi (n.r. – 05 martie 2023), Tanczos Barna a vorbit despre cum se vor putea ucide legal în România peste 400 de urși. Derogările cele mai multe se vor acorda, bineînțeles în județele dragi sufletului udemerist, Harghita și Covasna. Dar să-l lăsăm pe Tanczos Barna să ne explice cum a ajuns la concluzia că în România ar trebui uciși 426 de urși:

Avem la dispoziție un studiu care prezintă situația ursului în România în anul 2023. Studiul vine după ce am început implementarea proiectului finanțat din fonduri europene care se numește Implementarea Planului Național de Acțiune pentru Conservarea Populației de Urs Brun din România. Acest proiect vine în sprijinul Ministerului Mediului, pentru că asigură o monitorizare bazată pe mostre genetice.

În ultima perioadă, patru-cinci ani, au fost înregistrate în județele cu o presiune maximă, cele mai multe alungări și relocări, județele cele mai problematice din acest punct de vedere sunt Brașovul, Harghita , Prahova, Argeș, chiar și Bacău, sunt județe în care s-a acționat foarte mult prin alungare.

Localitatea cu cele mai multe relocări e Băile-Tușnad și cele mai multe extrageri imediate în Harghita și Covasna.

Autoritățile care s-au implicat au fost autorități curajoase și responsabile. M-am întâlnit în ultimii ani cu primari, deputați și senatori și văd că toată țara a înțeles că se poate interveni. Nu trebuie să intervii de fiecare dată cu arma în mână, poți să intervii prin alungare și relocare, dar acolo unde pericolul este iminent recoltarea imediată este soluția.

Statul cheltuie anual milioane de lei pentru plata acesor pagube și tocmai de aceea în formula de calcul  trebuie să avem în vedere și efortul pe care îl face statul, dacă aceste pagube, atacuri nu sunt reduse. INCDS a colectat aceste date din teren și s-a făcut harta zonelor fierbinți în cee ace privește numărul de atacuri și rezultă un proiect de ordin care va fi supus consultării publice.

În proiectul de ordin vom impune celor care pun în executare sau fac extragerea acestor exemplare  de urs ca la fiecare extragere să existe o prelevare de probe. Atât blana , cât și craniul exemplarului trebuie evaluate, propunem ca fiecare evaluare a trofeului să se facă de Garda Forestieră, să eliminăm evaluarea arbitrară și să avem un control permanent asupra acestor activități.

Pentru fiecare craniu evaluat vom impune achitarea unui tarif la structura teritorială a Gărzii Forestiere în funcție de punctajul ursului, astfel încât cele mai mari puncte să genereze un tarif mai mare. Tarifele vor fi între 300 și 700 de euro. Interzicem scoaterea din țară a trofeelor foarte valoroase și doar o copie a trofeului respectiv poate fi scos din țară.„, sunt doar câteva dintre așa-zisele justificări și explicații ale ministrului Mediului, Tanczos Barna, exprimate într-o conferință de presă.

Interesant e faptul că inclusiv în postarea în care își anunță „succesul” de a fi comandat un studiu care să justifice uciderea a 426 de urși, Tanczos Barna amintește că una dintre prioritățile activității UDMR-lui la guvernare este diminuarea conflictelor om-urs. De ce e atât de important pentru UDMR să rezolve chestiunea urșilor, transformânsu-i în trofee? Ei bine, e suficient să ne amintim că un trofeu de urs brun poate ajunge la valoarea unei garsoniere într-un oraș decent din România.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare