marți, martie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiDar dacă era copilul tău?

Dar dacă era copilul tău?

România este una dintre puținele țări europene în care abuzul sexual împotriva unui minor e tratat cu o anumită lejeritate. Și nu vorbim aici despre o parte a publicului sau chiar a presei care are tendința de a măsura fustele victimelor, ci chiar despre instanțe. Sute de agresori au primit sentințe ușoare sau au fost eliberați pur și simplu, pentru că niște judecători au considerat că și la 10 ani un copil știe să decidă dacă vrea sau nu să întrețină raporturi sexuale cu un adult.

Cazul Diaconescu ridică, iată, din nou această problemă în spațiul public, de vreme ce discutăm despre două minore care aveau la momentul comiterii infracțiunii 15 ani și 2 luni, iar o parte importantă a privitorilor spectacolului mediatic face adesea abstracție de ideea discernământului. Presa însăși numește adesea minorele implicate în poveste drept „prostituate”, deși situația lor reală e aceea de „victime”.

La vârsta de 15 ani nu se poate discuta despre prostituție, în sensul de lucrător sexual, pentru că la 15 ani nu ai DISCERNĂMÂNT. E simplu! Și totuși la noi e foarte complicat să explici asta, fără să apară corul de voci care susțin că și copiii pot fi blamați pentru faptul că ajung prada unor abuzatori adulți.


„Ce căuta la hotel cu ăla?”, „De ce s-a dus?”, „De ce a acceptat să primească bani?”, „De ce nu a spus părinților?”, „Dacă a tăcut, înseamnă că i-a plăcut „.

Vă sunt cunoscute aceste judecăți publice, nu-i așa?

Până și judecătoarea Lia Savonea de la Curtea de Apel București a emis o sentință prin care condamna la câteva luni de închisoare cu suspendare un bărbat matur care își abuzase nepoata, încadrând fapta drept „act sexual cu un minor”, pentru că fetița în vârstă de 13 ani nu s-a plâns părinților de cele întâmplate.

Și, din nou, la nivelul societății, o multitudine de oameni adulți tratează minorul și îl judecă prin filtrul propriului discernământ, deși COPILUL NU ARE DISCERNĂMÂNT.

Îmi amintesc că în urmă cu ceva timp am intervievat o copilă de 14 ani care ajunsese, prin intermediul unui băiat de care se îndrăgostise, într-o rețea de trafic de persoane. Vorbind cu ea despre lucrurile pe care le făcea, m-am surprins eu însămi judecând. Pentru că acea copilă povestea cum întreținea relații sexuale cu mai mulți bărbați într-o singură repriză cu lejeritatea cu care alți copii povestesc despre cum au câștigat ultimul nivel la un joc video. Pentru că, în mintea mea, dialogul ar fi trebuit să fie presărat cu lacrimi, regrete, dureri conștientizate. Dar nu! Copila povestea senin niște lucruri pe care eu nici nu mi le puteam imagina. Din fericire, superficialitatea mea n-a învins în povestea aceea. Pentru că în aceeași zi am discutat subiectul cu un psiholog. Atunci am aflat despre felul în care victimele abuzurilor își normalizează situația în mintea lor, ca să poată trăi cu asta. Tot atunci am aflat că, cu cât ești mai tânăr, cu atât vei normaliza trauma mai eficient. Pentru că individul e mult mai adaptabil când e copil. Și dacă trăiești în abuz, înveți că abuzul e normal. Așa e România plină de copii care cred că e normal să iei bătaie de la părinți, că e normal să te abuzeze verbal sau fizic cei aflați în poziții de autoritate, că e în regulă să fii umilit pentru că tu n-ai lucrurile pe care ceilalți le au.

Înțelegând acest aspect, mi-a fost dintr-o dată foarte clar că abuzul minorului e, în sine, o abominație, indiferent cât de lejer își trăiește copilul acela trauma sau indiferent de felul în care o manifestă sau o explică. De atunci știu că nu există prostituate minore, ci doar victime ale unor adulți certați cu legea sau ale unor rețele de trafic de persoane.

Probabil judecata aceasta simplistă asupra abuzului minorilor a făcut ca țara noastră să se situeze pe primul loc în Europa în domeniul traficului de ființe umane atâția ani la rând. Pentru că, în realitate, pe copiii ăștia nu-i apară nimeni decât în cazuri excepționale. În rest, ei sunt judecați de minți adulte și adesea bolnave.

„Dar dacă era vorba de copilul tău?” – asta e întrebarea pe baza căreia ar trebui să se abordeze subiectul acesta foarte sensibil. Dacă fetița aia de 13 ani molestată de unchiul ei ar fi fost copilul judecătoarei Lia Savonea, oare sentința ei era alta? Dacă fetele minore pe care le-a plătit Dan Diaconescu erau fiicele voastre, ale celor care le numiți cu atâta lejeritate „prostituate”, oare n-ați fi spus că ele sunt, de fapt, victimele unor adulți iresponsabili, cu grave probleme psihice?

Și dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt afirmative, atunci cine judecă, de fapt, strâmb?

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare