vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneTurcia 14 Mai. Erdo-gone? Dictatorii pierd alegeri?

Turcia 14 Mai. Erdo-gone? Dictatorii pierd alegeri?

Doar o săptămână până la alegerile din Turcia, pe care unii le privesc ca pe cele mai importante din ultimii o sută de ani.

Recep Tayyip Erdoğan, „sultanul Erdogan”, actualul președinte al Turciei și liderul Partidului Justiției si Dezvoltării (AKP), un partid moderat islamist, este depășit în sondaje cu 6-8% de Kemal Kılıçdaroğlu, „bunicul democrat”, „Gandhi Kemal”, susținut de o coaliție de șase partide condusă de Partidul Republican al Poporului (CHP).

Pentru turci, momentul are o semnificație extraordinară. Acum 100 de ani, în 1923, Mustafa Kemal Ataturk întemeia Republica Turcă – o republică seculară cu o națiune majoritar musulmană.

Ataturk este singurul om de stat care a reușit să modernizeze o națiune cu o tradiție islamică puternică. Ataturk a determinat emanciparea femeilor și sfârșitul Califatului Islamic, spre oroarea islamiștilor radicali. Chiar și în 2001, Osama bin Laden încă îl condamna pentru asta. Turcia modernă este fără îndoială datorată lui Ataturk.

În alegerile acestea, în joc nu este doar democrația turcă. Turcia are un rol cheie in solidaritatea NATO, stabilitatea politică în Europa de Est, dar mai ales in abilitatea Vestului de a contrabalansa Iranul, Rusia si China. In politica internațională, Erdogan a jucat de multe ori la ambele capete, ceea ce istoric nu este o idee bună. E greu să ne închipuim o țară mai importantă strategic în prezent decât Turcia, între Europa, Asia și Orientul Mijlociu, cu baze militare la Marea Neagră și la Marea Mediterană, înarmate până în dinți, inclusiv nuclear. Controlând Bosforul și implicată în toate acțiunile fierbinți din Orientul Mijlociu.

Erdogan a câștigat alegerile democratic în Turcia în 2003, cu o platforma politică care ataca inflația, creștea economia și lupta împotriva corupției. Are încă foarte mulți susținători veritabili. Însă lucrurile au luat o turnură interesantă când foarte mulți bani negri au început să intre în Turcia – una dintre locațiile importante pentru vânzarea petrolului furat de gruparea DAESH din teritoriile ocupate în Siria și Irak.

Puterea corupe, banul e ochiul dracului, si Erdogan cel popular și bine intenționat a devenit Erdogan care atacă instituțiile democratice, pune jurnaliști în închisoare și își intimidează deschis oponenții prin orice mijloace. Un episod faimos din cariera lui va rămâne fără îndoială conversația cu fiul său, în care discută despre mita primită și despre spălări de bani.

Când jurnaliștii au publicat părți din aceasta conversație pe Youtube, Youtube a fost închis în Turcia pentru câteva zile și jurnaliștii au fost arestați. Ca să înțelegem mai bine dimensiunea corupției, sultanul Erdogan, cu un salariu de aproximativ 65 000 Euro/an, are acum o avere estimată la 500 milioane de Euro.

Turcii totuși sunt foarte supărați, și problemele economice și politice i-au scos pe foarte mulți în stradă. In 2022, inflația în Turcia a fost 86%, cea mai mare din ultimii 24 de ani. Cutremurul din Februarie, poate cel mai mare din ultimii 2000 de ani în Turcia, a distrus peste 280 000 de clădiri, cu peste 50 000 de morți. Si în prezent mai sunt încă peste un milion de turci locuind în corturi sau în facilitați temporare. Deși un dezastru natural, mulți îl vad pe Erdogan și guvernul lui ca responsabili, pentru că guvernul nu a aplicat standardele de construcție, și a lăsat firmele de construcții sa ignore regulile de siguranță.

Va învinge democrația anul ăsta, la 100 de ani de la întemeierea Turciei moderne? Eu unul nu cred. Alegerile sunt publice de la început pana la sfârșit, dar… ați auzit vreodată de un dictator să fie votat cinstit? Transferul de putere în cazurile dictatorilor se finalizează foarte greu fără împușcături, revolte și drame, cum bine știu românii, și cred că va fi o săptămână foarte interesantă. Va risca Erdogan sa piardă alegerile și să fie chemat în judecată pentru corupție? Dați-mi voie să mă îndoiesc.

Sorin Rizeanu
Sorin Rizeanu
Doctor în Finanțe Internaționale, profesor la Universitatea din Victoria, Columbia Britanică, investitor activ pe bursa americană și canadiană, consultant și antreprenor, Sorin scrie pentru Investigatoria pe teme de finanțe, economie, business si politică.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare