Pereții nu sunt albi în totalitate, porțiuni de galben solar se văd atât pe holuri, cât și în băi și încăperi, iar fiecare salon are un balcon larg, cu ferestre ample, lăsând să intre în încăpere verdele copacilor din curtea spitalului. Locul în sine nu arată ca o secție de spital românesc, ba chiar are un aer puternic de spital european. Realizarea e, fără îndoială, impresionantă. Și nu e prima dată când Dăruiește Viață reușește să ne impresioneze profund.
O mână de oameni care fac treaba statului în fiecare zi și care nu se plâng niciodată că le lipsește ceva, care arată în mod transparent cum cheltuie fiecare bănuț, nu poate decât să impresioneze. Și totuși acum se pune problema ca Guvernul României să scoată facilitatea fiscală prin care companiile pot dona ONG-urilor 20% din impozitul pe profit și să modifice declarația 177. Asta ar pune capăt acestor realizări impresionante, pe care nu le-am primit niciodată de la statul căruia îi virăm lunar taxele și impozitele.
Despre această posibilitate sumbră pentru ONG-uri, dar și despre proiectul renovării secției de oncologie de la Spitalul Elias am ținut să discutăm cu cele două fondatoare ale Dăruiește Viață: Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu. Le-am dus în unul dintre saloanele în care vor sta în curând beneficiarii proiectului finalizat astăzi și le-am rugat să le povestească cum e să ajungi să faci treaba statului într-o țară care și-a pierdut reperele.
Carmen Uscatu: “Nu cred că ne naștem cu un pașaport de sănătate, ci cu două pașapoarte: unul de sănătate și unul de boală”
INVESTIGATORIA: Carmen, cum te simți când vezi finalizat acest proiect al vostru, al celor de la “Dăruiește Viață” aici, la Spitalul Elias?
Carmen Uscatu: Mă simt eliberată, pentru că e un proiect început tare demult, pentru că e un proiect în care am dus muncă de convingere ca să îl putem face, muncă de convingere inclusiv în a păstra banii, pentru că banii de la sponsori sunt veniți de mai mult timp și, din păcate, din mai multe motive, nu am reușit să îl facem la momentul la care primisem acei bani. A venit pandemia, a fost greu cu relocarea unei părți din secția de pediatrie, peste care noi ne-am extins cu această secție de oncologie. Au fost niște provocări, așa că mă simt eliberată și mă simt încrezătoare deja că putem continua aici, pentru că exact cum a spus și domnul manager în conferința de presă, am găsit aici un spațiu care ar putea fi folosit în continuare. E un loc în care trimitem toți pacienții care ne cer informații, care ne cer sprijinul, pentru că e un loc în care noi vedem că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, în ceea ce privește abordarea unui pacient oncologic. Există aceste echipe interdisciplinare, există această monitorizare continuă, există multă empatie aici și toate acestea se fac cu un efort imens. Pentru că medicii nu se luptă numai cu boala, care este una foarte grea, dar se luptă cu modul în care se pot finanța ca să își continue activitatea în același fel.
INVESTIGATORIA: Pentru pacient ce înseamnă acest proiect al vostru? Dincolo de partea de lucru interdisciplinar și de abordare holistică a problemei cancerului, pentru că mă uit în jur și văd și un mediu foarte prietenos: te simți în salon ca acasă.
Carmen Uscatu: Eu am o imagine mereu în minte: când am venit prima oară aici pe secția de Oncologie, niște pacienți stăteau pe un hol, înșirați, pe niște scaune de lemn, cu perfuziile atârnate și făceau chimioterapie de zi. Și nu am această imagine doar în minte, ci și pe telefon. N-o să distribui, pentru că e de un prea mare impact…
INVESTIGATORIA: Dar te-a marcat…
Carmen Uscatu: Dar m-a marcat… Însă acum acești pacienți au loc, din păcate nu într-un spațiu atât de generos cum ne-am fi dorit, dar au loc pe niște canapele galbene de chimioterapie, care se pot extinde, pot sta întinși, într-un spațiu frumos amenajat. Eu cred că pentru pacient contează enorm lucrul acesta. Pentru că atunci când vii într-un spital public, experiența te dezumanizează. Modul cum ești tratat te face să te simți inferior. Faptul că ai o boală nu te face cu nimic inferior semenului tău care a avut norocul să nu aibă această boală. E o chestiune de șansă și cred că, la un moment dat, oricine ajunge să aibă o boală. Nu cred că ne naștem cu un pașaport de sănătate, ci cu două pașapoarte: unul de sănătate și unul de boală. Și e bine ca atunci când ajungi într-un spital să ai parte de condiții omenești, poate uneori chiar mai bune decât acasă la tine. Pentru că treci printr-o situație extrem de dificilă și ai nevoie ca toate lucrurile din jurul tău să te ajute să îți fie mai bine. Și aceste spații cred că sunt ceva necesar. Și aceste culori folosite de arhitecta noastră fac diferența. Că sunt niște culori speciale, nu e un alb de spital pe pereți. Și acest mobilier drăgut cred că îi ajută pe pacienți să se simtă oameni.
INVESTIGATORIA: Eu te-am mai întrebat pe tine altădată, că am mai făcut interviuri și în trecut, care e sentimentul pe care îl are un om atunci când face treaba statului?
Carmen Uscatu: Cred că depinde din ce perspectivă te uiți la aceste lucruri. Că, dacă te uiți din perspectiva că faci treaba statului, o să te umpli de furie, mai ales când statul vine și-ți taie finanțarea pentru ceva ce e vital pentru România. Dar, dacă te uiți din perspectiva celui care ajunge să beneficieze de aceste proiecte, din perspectiva pacientului sau a medicului, ai sens… Și ceea ce faci îți dă acest sens mare. E șansa noastră că putem face aceste lucruri pentru cei de lângă noi. E o șansă și e un sens pe care îl ai în viață.
INVESTIGATORIA: Ați vorbit în conferința de presă și despre intenția guvernului de a tăia una dintre facilitățile fiscale care permiteau ONG-urilor să facă lucruri de felul acesta. În condițiile astea, voi cum vedeți viitorul?
Carmen Uscatu: Ca să te uiți la viitor, trebuie să te uiți la trecut. E inevitabil. La noi, Dăruiește Viață există pentru că există această facilitate fiscală (20% din impozitul pe profit) și mă refer la toate proiectele pe care noi le-am derulat până acum: 22 de camere sterile în toată țara pentru transplantul de celule stem, laboratoare de diagnosticare în profunzime a cancerului, astfel de renovări în secții de oncologie și nu în cele din urmă Spitalul de la Marie Curie. Așa am început: cu 100% finanțare din această facilitate fiscală. Apoi ne-am diversificat finanțarea, pentru că tot timpul ne-a fost frică de faptul că s-ar putea ca la un moment dat politicienii să decidă să întrerupă această facilitate și atunci am ajuns la acest procent de 50%. Peste 52% din finanțarea de anul trecut a Asociației Dăruiește Viață este din banii companiilor. Așa că viitorul e sumbru, pentru că una e să primești această veste și să știi că peste 5 ani se va întâmpla un lucru rău și alta e să îl primești și să ți se spună că de mâine nu mai ai această facilitate fiscală. Sunt proiecte începute și pe care noi le-am gândit ca fiind pentru următorii zece ani, cum se întâmplă acum la Spitalul Marie Curie. Noi am construit o clădire, planul este ca în următorii 5 ani să mai construim o clădire, iar în următorii 10 ani să putem să renovăm și clădirea veche și să o transformăm în spații de cazare pentru părinții și copiii care se tratează acolo și în spații de training și spații de cercetare pentru medici. Gândiți-vă că acest proiect s-ar putea, pur și simplu, opri, nemaiavând 50% din banii pe care i-am avut până acum.
Oana Gheorghiu: “În permanență ne simțim cu sabia deasupra capului”
INVESTIGATORIA: Oana, discutând despre măsurile pe care guvernul vrea să le împotriva ONG-urilor, voi v-ați întrebat vreodată de ce s-a ajuns la ideea de a lua ONG-urilor cam singura facilitate care le permite să facă niște lucruri uriașe, pe care nici măcar statul nu le face în România?
Oana Gheorghiu: Pot doar să-mi imaginez de ce, pentru că nu am niște informații clare. Suntem sub lupa autorităților de mai mulți ani. Nu este ceva nou, ne amintim de epoca Dragnea, chiar și de epoca dinainte de Dragnea și, de atunci încoace, în permanență ne simțim cu sabia deasupra capului. Ce guvern mai vine și ce idei mai are ca să oprească ONG-urile din ceea ce fac? Probabil că suntem o oglindă a neputinței lor și probabil că asta deranjează. Iată, noi suntem în măsură să arătăm ce facem cu banii din sponsorizări. Construim un spital, renovăm secții de oncologie, dotăm spitale, în pandemie am fost primii care am intervenit și am ajuns în 40 de județe cu echipamente, noi putem să arătăm ce facem. Și am vrea să poată și statul român să arate ce face cu banii din taxe și impozite în afară de a face goluri în buget. Nu am văzut niciun proiect început în sănătate, nu vedem absolut nimic concret, vedem, cum zicea Carmen mai devreme, planul pe hârtie și vedem și cei 740 de milioane de euro pe care, iată, guvernul României decide să-i taie și să renunțe la șase proiecte care să însemne ceva pentru sănătate. Care erau bani primiți gratuit. În timpul în care pregătește modificări fiscale, guvernul ne explică cum o să facă aceste proiecte din bani împrumutați. Să ne lămurim: avem gaură în buget și ne trebuie bani suplimentari de la oameni și de la companii? Păi atunci de ce ne-am propune să mai luăm bani împrumut, pentru care plătim dobândă? Avem un guvern care are rupturi de logică sau, pur și simplu, nu-și dorește să folosească banii Uniunii Europene.
INVESTIGATORIA: Voi aveți o expertiză în spate, aveți deja o istorie a construirii de spitale, a reabilitării lor, a dotării lor. S-a întâmplat vreodată până acum să fiți contactate pentru a intra în parteneriate cu statul sau măcar pentru a vi se cere expertiza într-un domeniu în care clar vă pricepeți foarte bine?
Oana Gheorghiu: Nu a venit nicio ofertă de parteneriat cu statul român. Din contra, noi ne-am dus cu ofertă la statul român și am propus un proiect-pilot prin care să testăm un alt fel de a face management.
INVESTIGATORIA: Și ce-a întâmplat cu el?
Oana Gheorghiu: Nimic… De anul trecut am început discuțiile, anul acesta, în martie, le-am pus pe masă primul draft al acestui proiect. Ne-au solicitat mai multe variante de pregătire a unor acte normative. Ba că e ordin de ministru, ba că e lege, ba că e OUG. Am venit cu toate aceste variante, au lucrat avocații și experții noștri la tot ce ne-a cerut guvernul. Din partea guvernului am primit doar promisiuni verbale, nimic concret și, de câteva luni, s-a întrerupt total comunicarea, pentru că nu ne mai răspund pe acest subiect. Mi se pare important de precizat faptul că facem același fel de management de spitale de 34 de ani deja și sperăm să obținem alt rezultat. Mi se pare definiția prostiei în care persistăm…
INVESTIGATORIA: Nu știu, e incredibil ce vi se întâmplă și nu știu cum reușiți să vă abțineți. Aș fi vrut să vă aud strigând mai tare pe povestea asta, a refuzului statului român de a beneficia de expertiza unor oameni pregătiți. De ce nu vorbiți mai mult despre asta?
Oana Gheorghiu: Am sperat foarte mult că va fi un parteneriat și am zis că trebuie să ne aliniem la ritmul statului, să ne adaptăm. Să zicem că ritmul nostru e un pic mai diferit de ce înseamnă ritmul la stat. Și de aceea am zis că trebuie să le acordăm credit și să avem răbdare. Și chiar să deschidem această poartă a dialogului. Și ne educăm, pentru că da, noi suntem niște persoane vocale și încercăm să facem asta. Din păcate, însă, ni se confirmă ceea ce noi intuiam: cu Guvernul României nu poți să ai un dialog de la egal la egal, ci trebuie să pui presiune. Din păcate, ăsta e adevărul!
