A urmat ploaia din Grecia care a stins cumplitele incendii de păduri, dar care a distrus și vieți. În Grecia, ieșită din comun a fost cantitatea de precipitațiile căzută, la fel ca în Slovenia. 750 litri pe metru pătrat au fost înregistrate la Zagora în Grecia și 414,1 litri pe metru pătrat o săptămână mai târziu la Al-Bayda în Libia, țară unde numărul oamenilor morți în urma inundației se îndreaptă către 20.000 de oameni.
În România stăm bine deocamdată. În afară că se diminuează resursele de apă din sol și că am avut 35°C pe 21 octombrie, totul este OK (potrivit scepticilor – aceia care cred că omul nu influențează clima). Dar toate acestea sunt noi recorduri absolute și indică tranziția către o nouă ordine climatică.
Nimeni nu știe când și cum se va ”așeza” noua climă dar este cert că va fi crunt, pe rând, pentru fiecare.
Pe fondul încălzirii globale, începând de acum ne aflăm în fața unei amenințări suplimentare, adică fenomenul El-Nino care pornește din Oceanul Pacific supraîncălzit și care impactează vremea pe întreaga Planetă. Mai multă căldură înseamnă mai multă evaporație. Mai multă evaporație înseamnă mai multă dramă în atmosferă care în cazul nostru poate veni atât de pe Oceanul Atlantic cât și de pe Marea Mediterană. Ori anul acesta mai avem un record care trebuie să ne îngrijoreze. Apa Oceanului Atlantic din zona Floridei unde își are originea curentul golfului a depășit pentru prima dată 38°C.
Știm că un El Nino intens aduce de obicei ger năprasnic și uscat în nordul europei și foarte multă umezeală pe sudul Europei pe timp de iarnă. Dar nu știm ce aduce un El Nino de pe un Pacific mai fierbinte ca niciodată în anul cel mai fierbinte din istorie. Știm că România este la mijlocul drumului între Ecuator și Polul Nord, deci este foarte probabil să am dreptate atunci când spun că va fi o iarnă deosebit de rece în Moldova și nordul Transilvaniei și cu multe capricii în sud.
Este foarte probabil să avem perioade cu 20 – 25 de grade în plină iarnă în sud, inclusiv la București întrerupte de viscole cu troiene de mulți metri adâncime care ar putea îngropa localități întregi.
Vara 2024 va fi cel mai probabil inuman de caldă și totodată ar putea aduce furtuni brutale și precipitații care vor umfla atât Dunărea, cât și râurile interioare ale României, punând în mare pericol infrastructura și viețile oamenilor. Sper ca în 12 luni de acum, Guvernul și Parlamentul să asculte cu mai multă atenție ce este de făcut.
Există încă soluții pe termen scurt, mediu și lung dar le las pentru un pic mai încolo. Acum este important să realizăm că avem o problemă, că schimbările climatice nu recunosc granițele statelor și că nu vor ierta niciunul. Practic nu mai avem unde să ne mai ascundem, deci ideea de a migra nu are logică. Ne putem ascunde însă în spatele propriilor acțiuni dacă începem să le facem. România este țara europeană cu cei mai mulți sceptici când vine vorba de schimbări climatice. Deși 99,9% din studiile științifice concluzionează că acestea se întâmplă din cauza omului, în țara noastră au prins teorii aplicabile doar înainte să existe oamenii, anume că are și Planeta cicluri. Are Planeta cicluri dar în niciunul nu a existat o specie care să se detașeze de natură, să o domine și să ardă în câteva secole combustibili fosili formați și stocați vreme de sute de milioane de ani. Suntem inegalabili la dat cu părerea la ce nu ne pricepem dar pe ultimul loc la acțiune climatică. Doar 29% dintre români au făcut ceva pe plan individual pentru a combate schimbările climatice, față de 82% dintre luxemburghezi, 81% dintre finlandezi și suedezi sau 76% dintre spanioli, germani și danezi.
În fapt, nicicând în ultimii 800.000 de ani nu a fost mai mult CO2 în atmosferă și nici mai cald. Au existat 8 variații majore de CO2 în tot acest timp. Bulele de aer blocate în ghețarii din Antarctica și din Groenlanda sunt adevărate capsule ale timpului și stau mărturie pentru această teorie. Depozitele de roci de pe fundul mărilor o confirmă. Adică este mai cald decât a fost chiar și în perioadele cele mai fierbinți dintre cele patru ere glaciare. Astăzi avem 424 părți per milion (ppm) de CO2 în atmosferă. Capsulele timpului arată că nicicând această concentrație nu a mai depășit 300 ppm și nu a scăzut sub 170 ppm. Deci Planeta are cicluri care durează aproximativ 100.000 de ani, iar ciclul actual a dus valoarea de CO2 și temperatura Planetei la valori ridicate fără precedent. Consenul științific este că acestea sunt cauzate de arderea combustibililor fosili formați în 300 de milioane de ani și arși de om în doar două sute de ani.
Deocamdată, scepticii sunt mai zgomotoși și mai credibili decât cei 99,9% dintre oamenii de știință. Cred că cei mai mulți sceptici nu sunt nici proști și nici naivi. Cred că pur și simplu adevărul doare prea tare și preferă viața în negare cu glas tare. O altă teorie a scepticilor este că emisiile de CO2 sunt cauzate de erupțiile vulcanilor. Dar această pură conspirație nu este cu nimic mai mult decât mirosul pe care popa îl simte de la un singur pârț de bebeluș tras în cea mai mare catedrală din lume (când bebelușul este la intrare și popa la altar). În aritmetica de a II-a, emisiile medii anuale de CO2 pe ultimii 300 de ani provenite de la vulcani s-au păstrat la 0.6 gigatone pe an, iar cele provenite de la activitățile umane sunt de aproape 40 gigatone pe an .
O altă teorie cheie a scepticilor are legătură plantele (inclusiv copacii) și algele oceanelor despre care spun că au nevoie de CO2 și absorb toate emisiile oamenilor. Este adevărat că acestea au capacitatea să absoarbă emisii și își fac treaba cât pot de bine, însă fac fața la doar jumătate din cei 36,6 miliarde tone CO2 pe care oamenii le produc anual . Problema se va înteți însă căci odată cu încălzirea oceanelor și uscatului, tot mai multe alge și alte ființe marine vor muri, iar continentele se vor aridiza. Mai multe ființe moarte înseamnă mai multă descompunere și mai multe emisii. Mai puține alge și copaci înseamnă mai puțin oxigen și mai mult CO2. Deci putem discuta inevitabil de o reacție în lanț și efecte multiplicatoare ale emisiilor de CO2 generate de om.
Mi-ar plăcea să pot spune că vom prinde zile mai bune dar nu pot minți pentru că nu ar ajuta pe nimeni, iar cifrele indică un curs de înrăutățire a situației. Speranța și rugăciunile nu au ancoră în realitate. Iar realitatea este că dioxidul de carbon, unul dintre gazele cu efect de seră care fac Pământul să fiarbă rămâne în atmosferă 300-1000 de ani odată eliberat prin arderi.
În ciuda eforturilor globale de a scădea aportul de CO2 în atmosferă, acesta crește în continuare cu 2 ppm în fiecare an. Creșterea va continua pentru că țintele guvernelor lumii nu sunt reale. Consumăm resursele pe care Planeta ni le poate da într-un an în doar 7 luni. Suntem pe datorie față de Planetă încă din anul 1971, iar ”agenții” de recuperarea datoriilor vor fi nemiloși. Nimic nu merge încă fără combustibili fosili din a căror ardere rezultă și CO2. Tot ceea ce se produce implică arderea de kerosen, gaz, motorină, benzină, cărbune. Chiar și mâncarea se face utilizând tot combustibili fosili: fabricarea și utilizarea utilajelor agricole, pompele de apă pentru irigații, fungicidele, ierbicidele, insecticidele, recoltarea, transportul la silozuri, uscarea, distribuția, procesarea, dar mai ales fertilizatorii.
Este aproape incredibil că în ciuda evoluției explozive a tehnologiei nu suntem încă capabili să trecem la o sursă de energie care să fie sigură și nepoluantă. Este un adevărat paradox este că tehnologia nu a avansat suficient astfel încât să încetăm să mai ardem combustibili fosili înainte de a depăși pragul de 2°C dincolo de care se crede că Planeta va deveni în mare parte nelocuibilă și se va scufunda în haos. Iar soluțiile nu sunt nici simple, nici imposibile pentru nicio țară a Planetei. Important este să conștientizăm situația disperată în care ne găsim și să încetăm să visăm și să ne războim cu arme și neștiință pentru supremație și lăcomie.
Să luăm de exemplu visul de a zbura electric. Deocamdată nu este posibil, iar pentru fiecare kilometru de zbor se arde kerosen care emite o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea pe care o poate abosrbi un arbore într-un întreg an. Dar ce ne facem că toate zborurile însumate dintr-un an depășesc 6 trilioane de kilometri, iar Planeta nu are decât 3 trilioane de copaci. Și ca să ne dăm seama cât CO2 pune omenirea în atmosferă este bine de știut că aviația contribuie cu doar 2% din total în fiecare an. Până la 100% mai trebuie să luăm în calcul restul formelor de transport, producția de hrană, de clădiri, de electricitate, de căldură etc.
Revenind la visul de a zbura electric este bine de știut că motoarele actuale ale avioanelor ard kerosen al cărui energie chimică este transformată în energie termică și apoi kinetică. Densitatea de energie a kerosenului este de 12.000 Wh/kg (watt-oră per kilogram). Chiar dacă densitatea de energie a bateriilor de astăzi s-a triplat în ultimele trei decenii, cei mai buni acumulatori Li-Ion nu pot stoca mai mult de 300 Wh/kg, adică de 40 de ori mai mică pentru a ridica un avion de pasageri sau cargo de la sol și să treacă un ocean. Chiar dacă densitatea de energie a bateriilor va continua să se tripleze în următorii 30 de ani, aceasta tot va fi prea mică pentru a zbura. Deci știrile Sci Tech despre zboruri electrice cu pasageri și marfă sunt de fapt vești de ficțiune care ne dau o speranță mincinoasă. Ritmul actual al progresului abia dacă ne va aduce peste 2-3 decenii să parcurgem cu o singură încărcare a bateriei mașinilor electrice aceeași distanță pe care o parcurgem astăzi cu un plin la o mașină diesel.
Stocarea energiei electrice este de fapt cea mai mare problemă actuală. Chiar dacă s-ar produce suficientă energie solară și eoliană pe timp de zi, stocarea acesteia pentru utilizare pe timp de noapte nu este posibilă pentru orașele mari. Este posibilă deocamdată doar pentru gospodării individuale și comunități mici. Am ales și eu un astfel de stil de producție de energie. Mi-am instalat o putere de 13,5 Kwh din surse de la Soare și vânt + un acumulator de 12 Kw pentru a trece noaptea și penele de curent de la rețea. Nu m-am deconectat de la rețea pentru a putea vinde surplusul de energie curată pentru care primesc în cont cel puțin 2000 de euro în fiecare an. Și mai am un motiv pentru care nu m-am deconectat de la rețea. Pompa de căldură pe care mi-am instalat-o pentru încălzirea casei și apei are nevoie de 10 Kw la pornire, iar acumulatorul poate da maxim 5Kw instantaneu.
Am totuși încredere în fertilitatea creativității umane pentru a putea trece noaptea și pentru a evita penele de curent chiar și în metropole. Una dintre tehnologiile de tranziție care mi-au atras atenția este hidroenergia cu acumulare prin pompare (PHS). Instalația folosește curent electric doar pentru a pompa apă dintr-un bazin către un altul situat mai sus, iar prin cădere se produce o cantitate mai mare de energie ceea ce face instalația eficientă pe timp de noapte când nu este soare și/sau vânt.
Încurajatoare mi se pare și inovația industriei auto pentru a ne deplasa cu altceva decât cu electricitate (adesea produsă tot din arderea combustibililor fosili), benzină, motorină sau gaz. Mă refer la mașinile care folosesc pilele de combustie cu hidrogen pentru alimentarea propulsiei electrice, generând doar apa ca produs rezidual al acestui proces. Pe scurt, este vorba de o reacție chimică care pornește de la interacțiunea hidrogenilui cu oxigenul din aer într-o pilă de combustie. Pila are un anod, un catod și o membrană electrolitică. Anodul este alimentat cu hidrogen, atomii săi fiind separați în protoni și electroni cu ajutorul unui catalizator. Protonii trec prin membrana electrolitică catre catod, iar electronii urmeaza calea unui circuit pentru a genera electricitate. Catodul este locul unde oxigenul se combină cu electronii și protonii de hidrogen pentru a forma apa. Mașina scoate 182 de cai putere și rulează 650 de kilometri cu un plin de hidrogen. Procesul este foarte eficient, peste 80% din energia hidrogenului fiind convertită în electricitate, adică triplu față de performanța unui motor termic care convertește doar aproximativ 25% din combustibilii fosili în energie utilă, restul fiind irosit și poluând.
Iată deci în sfârșit o sursă de energie pe care o producem aici pe Pământ dintr-o reacție chimică care nu poluează nici când se produce și nici când se arde. Rezultă doar apă. Dar nici măcar această sursă nu este infinită. Este bine de știut că în sistemul nostru solar nicio Planetă nu produce propria energie. Doar Soarele o face prin fuziune nucleară. Pe Planete putem doar să consumăm și să ardem ce avem până la epuizare, indiferent că este cărbune, petrol sau gaz. Nici fisiunea nucleară a uraniului nu o putem practica la nesfârșit pentru a produce electricitate. Nu doar pentru că este riscantă (atât combustibilii cât și deșeurile), dar și pentru că uraniul se va termina și el în următorul secol dacă planurile de expansiune actuale ale industriei se vor păstra. La fel și cărbunele, iar gazul și petrolul se vor termina înainte de sfârșitul acestui secol. Avem un miez fierbine în Pământul nostru dar nu îl putem exploata pentru a ne încălzi și nici transforma în electricitate. Putem însă utiliza imaginația noastră infinit de fertilă pentru a inventa reacții chimice din elementele de pe Pământ pentru a genera energie pentru multe secole de acum înainte. Dar nu mai avem timp. Dilema este că de vom arde combustibilii fosili până la epuizare Planeta va deveni nelocuibilă, iar extincția pe care am declanșat-o va fi mai brutală decât cea care a dus la dispariția dinozaurilor. Provocarea este că tehnologia avansează prea lent pentru a evita epuizarea acestor combustibili.
Soluțiile, fără nicio pretenție că sunt doar acestea includ: să îmbrăcăm la loc Planeta cu un miliard de hectare cu copaci, să reducem programul de lucru la doar 4 zile pe săptămână, să implementăm orașe de 15 minute (adică să ajungi oriunde ai treabă în maxim 15 minute pe jos sau cu bicicleta), să producem energie 100% din surse regenerabile, să reciclăm tot, să reparăm ce se strică, să cultivăm totul doar BIO și să eliminăm complet risipa alimentară. Este posibil să atingem acest obiectiv fără suferința economiei și cetățenilor așa cum dramatizează scepticii. De exemplu, 50% din alimentele produse ajung la gunoi, iar în agricultura BIO recoltele sunt cu doar cu 15% mai sărace decât în agricultura convențională. Iar agricultura BIO nu poluează apa, aerul, solul și nici nu distruge biodiversitatea așa cum o face agricultura convențională care în mod straniu este în continuare puternic subvenționată.
Mă îndrept către încheierea acestui dens articol într-un mod cât se poate de solar. În sistemul nostru solar nicio Planetă nu produce propria energie. Doar Soarele o face prin fuziune nucleară. Pe Planete putem doar să consumăm și să ardem ce avem până la epuizare, indiferent că este cărbune, petrol, gaz sau că spargem atomul de uraniu în două prin fisiune nucleară.
Soarele emană energia a 4,5 trilioane de bombe atomice în fiecare secundă. O fracțiune din aceasta ajunge pe Pământ. O fracțiune care însumează mai multă energie într-o singură oră decât consumă întreaga omenire într-un întreg an. Această oportunitate uitată sau ignorată trebuie să fie o invitație pentru toate guvernele și oamenii de știință din lume. În loc să facă războaie pentru resurse limitate și să exploreze Planeta B, acestea ar trebui să facă front comun pentru salvarea civilizației folosind Soarele. În caz contrat, logica îmi spune că ne vom întoarce de unde am plecat înainte de dezvoltarea tehnologică, dar cu Planeta în colaps.
Presupun că sintagma ”Planeta B” se trage de la Proxima B, o planetă unde nu putem ajunge oricât am visa. Chiar dacă este în cel mai apropiat sistem solar din galaxia noastră, Alpha Centauri, distanța până la ea este de 4,37 ani. Asta dacă am putea călători cu viteza luminii, cea mai mare viteză din Univers și care totuși este prea lentă pentru a-l străbate. Viteza maximă cu care omul poate zbura spre Alpha Centauri ne-ar aduce acolo peste 6300 de ani dacă am pleca astăzi, dar certitudinea că Proxima B sau altă planetă de acolo pot susține viața s-a cam evaporat în ultimii ani. Următoarea galaxie, Andromeda, este la 2,5 milioane de ani lumină de noi.
În concluzie, trebuie să încetăm să visăm și să ne rugăm pentru a ne salva Planeta și să facem toți chestii care se pot face, de la președinții de state până la ultimul cetățean. Când vine vorba de România, aceleași soluții globale pot și trebuie aplicate. În plus trebuie să înțelegem că va trebui să începem să ne ajutăm și singuri că la ce va urma cred că nu este bine să ne bazăm doar pe ajutorul armatei și al pompierilor. Iar pentru a păstra România locuibilă, statul ar trebui să nu se mai gândească ci să până la sfârșitul anului următoarele decizii cu efect imediat și durabil pentru atenuarea violenței evenimentelor meteo:
- ZERO defrișare – adică niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai fie pierdut cu scopul de a da terenului o altă utilitate
- Protejarea a strictă a cel puțin 10% din teritoriul național terestru și 10% din teritoriul marin
- Interzicerea exploatărilor forestiere în toate bazinele hidrografice care protejează așezările și infrastructura
- Strămutarea tuturor locuințelor realizate legal sau ilegal în albiile râurilor
- Renaturarea a cel puțin 1000 km de cursuri de râuri
- Practicarea exclusiv a silviculturii apropiate de natură (tăieri selective) în restul pădurilor țării așa cum a decis și Slovenia
- Plantarea în regim de urgență de păduri noi de-a lungul tuturor cursurilor de apă în zona de câmpie unde aridizarea începe să se instaleze
- Plantarea de arbori de-a lungul infrastructurii rutiere
- Împădurirea de urgență a împrejurimii tuturor orașelor
- Înverzirea orașelor pentru a le păstra locuibile. Să se planteze tot ce se poate cu arbori și arbuști și chiar cu soiurile de cânepă care sunt legale întrucât această plantă produce de 25 de ori mai mult oxigen, absoarbe mai mult carbon și filtrează mai mulți poluanți decât orice pădure
- Subvenții duble la agricultura BIO față de agricultura convențională
- Program național de eliminare a rispiei alimentare și a energiei
Pentru moment atât mai am de adăugat. Factura națională va fi mult mai mare dacă nu vom aplica imediat tot ce am enumerat mai sus. Abia după aceea putem discuta de intervențiile pe termen mediu și lung precum strategia energetică a țării sau orașele descentralizate de 15 minute, ambele fiind teme mult mai ample și de durată.
