luni, aprilie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneEconomistul Cosmin Marinescu: "Este imperativ să investim, în mod consecvent și principial,...

Economistul Cosmin Marinescu: „Este imperativ să investim, în mod consecvent și principial, în instruirea financiară a fiecărui cetățean”

Despre educația financiară se discută foarte mult în ultimii ani, deși măsuri foarte clare în acest sens s-au luat până acum în mod sporadic și insuficient. Cu toate acestea, subiectul revine, mai nou, în mediul public prin intermediul unor voci specializate, iar experții susțin acum tot mai des că educația financiară e modalitatea cea mai eficientă de a investi în sănătatea și bunăstarea unei țări.

O face și economistul și profesorul Cosmin Marinescu, care a participat pe 11 aprilie, cu prilejul Zilei Educației Financiare, la Forumul Educației Financiare organizat de Banca Națională a României. În cadrul evenimentului, acesta a vorbit atât despre eforturile care s-au făcut până acum în România în direcția intensificării educației financiare, cât și despre obiectivele pe termen lung pe care o astfel de educație le poate avea asupra nivelului de bunăstare al comunităților.

Situația de la care pornim e destul de tristă, de fapt: statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară. O îmbunătățire a acestui procent poate face, însă, diferența pe viitor în privința situației financiare a oamenilor.

„În lumea interconectată și societatea digitalizată de astăzi, cunoștințele financiare au devenit instrumente esențiale, care fac adesea diferența dintre succes și eșec, atât la nivel personal, cât și în planul obiectivelor naționale de dezvoltare. Fără o minimă înțelegere a finanțelor și a economiei de piață, oamenii devin vulnerabili, dependenți economic și social, manipulați pe calea insidioasă a extremismului, populismului sau promisiunilor fără acoperire financiară. În sens fundamental, educația financiară este cea mai sigură investiție din portofoliul de capital uman al unei națiuni.

Educația financiară înseamnă cetățeni informați, orientați către obiective realiste și alegeri responsabile, înseamnă antreprenoriat solid și competitiv, bună guvernare și politici economice sănătoase, axate pe sustenabilitate bugetară și disciplină financiară. Toate acestea sunt ingrediente esențiale ale succesului economic al unei națiuni.

Tocmai de aceea este imperativ să investim, în mod consecvent și principial, în instruirea financiară a fiecărui cetățean, în calitate de contribuabil și utilizator de produse și servicii financiare, prin programe sectoriale și naționale care să nu mai lase loc de interpretări, amânări sau suprapuneri de responsabilitate.

Un prim pas în această direcție s-a făcut prin introducerea educației financiare în școală, ca disciplină obligatorie, însă curricula trebuie în continuare optimizată, prin creșterea importanței disciplinelor pragmatice, în acord cu evoluțiile din economie și societate.

Promovarea educației financiare ca prioritate națională deschide calea unei abordări multisectoriale, în cadrul unui parteneriat dinamic, extins dincolo de aria sectorului financiar-bancar și a comunității academice, ceea ce va contribui la rezultate mai consistente și mai bine ancorate la nivelul beneficiarilor de instruire financiară.”, a scris economistul pe blogul său.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare