vineri, iunie 21, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneClotilde Armand: "S-au schimbat din pix sute de voturi"

Clotilde Armand: „S-au schimbat din pix sute de voturi”

Într-un nou episod tensionat pe scena politică din București, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a lansat în aceste ultime zile acuzații grave de fraudă electorală, vizând direct modul în care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a gestionat alegerile locale și europarlamentare recente. Armand a anunțat că va depune o plângere penală împotriva președintelui AEP, Toni Greblă, pe care îl acuză de organizare defectuoasă și instigare la fals.

Clotilde Armand a declarat că există dovezi clare că procesele-verbale din mai multe secții de votare cu probleme sunt închise rapid, fără o renumărare corectă a voturilor.

Această comasare produsă de PNL PSD a dus la un volum crescut de muncă în secțiile de votare. Pe fondul oboselii, au loc multe nereguli și falsuri și au permis fraude electorale. Procesul electoral a fost suspendat în 22 de județe din cauza oboselii și a caniculei, iar sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi au fost păzite peste noapte de jandarmi. Acest haos generalizat a fost patronat de Toni Greblă”, a subliniat Armand.

Primarul a subliniat că s-au furat sute de voturi prin modificarea proceselor-verbale. Ea a prezentat un exemplu concret din secția de votare nr. 47, unde diferențele dintre procesele-verbale semnate de reprezentantul USR și cele postate pe site-ul AEP sunt evidente.

În timp ce în procesul-verbal oficial se menționează doar 3 voturi pentru USR, cel semnat de reprezentantul partidului arată 181 de voturi.

Aceste anomalii pot conta foarte mult, pentru că Armand și contracandidatul ei, Cristian Tuță, îi despart câteva sute de voturi.

Ea a cerut demisia lui Toni Greblă, afirmând că acesta trebuie să-și asume responsabilitatea pentru haosul electoral și pentru că „nu a fost în stare să organizeze aceste alegeri”.

Aceasta situație de criză subliniază tensiunile profunde din cadrul administrației locale și pune sub semnul întrebării integritatea procesului electoral, stârnind dezbateri aprinse în spațiul public cu privire la necesitatea unor reforme urgente pentru a asigura corectitudinea alegerilor în România.

Mai multe partide și candidați au făcut în ultimele ore reclamații legate de posibile fraude electorale în alegerile locale de pe 9 iunie.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare