Este dificil să recunoaștem că este vina noastră. Căci milioanele de vizualizări ale manelelor de pe YouTube și milioanele de buletine de vot ștampilate în favoarea extremismului de dreapta reprezintă o oglindă a societății românești în forma în care este astăzi. Ne plângem cu toții de această „incultură”, de mesaje fără mesaj în melodii cu tentă orientală, de ceea ce promovează noul val de artiști. Ne mai plângem, de asemenea, de comportamentul liderilor populiști și extremiști, de discursul lor, de aura de „scandalagii”. Dar dacă suntem cu toții împotriva acestor două fenomene, mă întreb, de ce managerii Coldplay au invitat un artist aflat pe primele locuri în topuri și de ce partidele extremiste, care ne vor ieșirea din UE, au acum mandate în Parlamentul European? Până la ce punct putem să dăm vina pe alții? Și care este momentul în care trebuie să ne oprim și să ne dăm seama că și noi, cei care ne plângem, contribuim la propagarea și gravitatea acestor teme?
Luându-l drept eveniment izolat, momentul lui Babasha de miercuri seară nu este nou. La fiecare mare festival în care s-au auzit manele, publicul a reacționat. De fiecare dată au fost blamați organizatorii, managerii și artiștii în cauză. De fiecare dată social media s-a umplut de reacții negative la adresa momentului artistic. Și totuși, acest gen muzical continuă să își facă loc în evenimente de profil. Căci asta consumăm. Fie că o facem pentru amuzament, fie că ascultăm activ, fie că alegem doar să criticăm – este ceea ce consumăm.
Mergând în paralelă cu rezultatele alegerilor europarlamentare, nici de această dată nu este o noutate. Extremismul în Europa este în ascensiune, exploatând crizele prin care Uniunea Europeană a trecut în ultimii ani. Și, din nou, fie că susținem sau criticăm, reprezintă o imagine a societății europene. Și a celei românești, căci tot noi am permis ca acest fenomen să ia amploare. Căci tot noi „nu mergem la vot, că nu avem cu cine”, „lasă că-i votez pe ăștia, că oricum toți fură”, „ce au făcut până acum cei de la conducere? poate ăștia mai schimbă ceva”. Tot noi, în loc să avem un discurs coerent în care să explicăm pericolulul AUR sau SOS, blamăm votanții, îi numim inculți și trecem mai departe. E vina lor că aleg aceste partide, nu a noastră.
În doar una dintre aceste situații am remarcat o avalanșă de reacții negative. Tocmai pentru că am găsit mai rapid pe cine să dăm vina.
Și în încheiere, las aici un comentariu pe care l-am citit la una dintre postările pe tema concertului de miercuri seară: “Și de ce ar fi vina noastră sau a cuiva? E atâta ipocrizie în jur…”.
