Plus că mie, ca artist străin, care nu are contact cu universul exprimării muzicale balcanice, probele alea de culoare locală îmi sună exotic și simt că le pot integra. Căci sunt un artist care promovează diversitatea și integrarea. Sigur, dacă, în locul lui Dani Mocanu le-aș fi găsit în trending pe Alexandrina Hristov, pe Paula Seling sau pe Monica Anghel, lucrurile ar fi stat altfel. Dar așa…
Am scris astăzi pe social-media o postare în care spun că nu cred că a fost vina lui Babasha că a fost integrat în concertul Coldplay și că responsabilitatea integrală pentru cele întâmplate revine celor de la Coldplay. Pe care, culmea, îi înțeleg. Căci au mers pe cifre. N-au anticipat, sigur, că cifrele alea nu erau reprezentative fix pentru oamenii care au plătit bilet la concertul lor, dar sigur, au făcut niște calcule legitime. De ce e Dani Mocanu în trending? Sau Bogdan de la Ploiești? Cine face milioanele alea de vizionări, dacă niciunul dintre noi nu agreează genul acesta de exprimare muzicală și nici mesajul ei?
Reacțiile primite la postarea mea au fost copleșitoare. Pentru că, deși n-am folosit nicăieri termenul “rasism” și nici măcar “elitism”, majoritatea comentariilor s-au rostogolit în jurul acestor concepte. Eu cred că acest concert, cu momentul lui tensionat, e din nou un pretext să ne manifestăm agresiv unii față de alții. Nu ne mai putem certa nici pe măști, nici pe vaccinuri, nici pe Șoșoacă, PSD a câștigat alegerile, cumva atmosfera devenea plictisitoare, iar pulsiunile astea nu mai aveau unde să se consume. Așa că Coldplay a dat publicului, fără să vrea neapărat, ceva ce îi era necesar acum: eliberarea unor tensiuni. Căci trebuie să recunoașteți că într-o lume echilibrată, nu erau reacțiile astea la două minute dintr-un concert.
Dar e incredibil faptul că mulți se comportă acum ca și cum n-ar înțelege de ce a fost chemat acel băiat să cânte în concertul Coldplay și n-a fost chemat Tudor Chirilă sau Alexandrina Hristov, de exemplu. Vă invit să priviți din nou pe cifrele de la începutul acestui text. Și să spuneți voi, distanțându-vă de experiența unui concert care a integrat un moment pe care nu l-ați gustat, dacă n-o fi un pic și vina noastră.
O dată pentru că, din exterior, pare că artiștii noștri relevanți sunt cei cu cifre mari pe Youtube. Și cineva face accesările alea, nu vin din eter, nu sunt boți sau troli care le produc. Și a doua oară, pentru că suntem supărați și ne direcționăm mereu supărarea în direcții care n-au legătură cu motivele ei.
Suntem supărați că țara merge într-o direcție greșită, că economia e la pământ, că prețurile cresc parcă din apă, că suntem priviți într-un fel care nu ne place. Suntem supărați pe noi. Și, când omul e supărat pe el însuși, nu mai vede în jur decât motive de supărare. Și se enervează atât de tare pe două minute dintr-un concert, încât e în stare să facă dezbatere națională pe o temă, altfel, marginală. Căci altele ar trebui să fie locurile în care să huiduim, dacă tot suntem atât de convinși că huiduiala are sensul și legitimitatea ei.
