Viețile “de lăsat” de la Sfântul Pantelimon: „Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă”

“Raționamentul” din spatele acestor practici îngrozitoare ar fi fost aglomerația din spital, astfel că eliberarea de paturi era imperios necesară și ea se făcea prin orice metode, inclusiv prin accelerarea decesului în cazul unor pacienți aflați în stare gravă. Și vorbim de pacienți care încă ar mai fi avut mulți ani de trăit, dacă depășeau boala.

Dar cumva, medicii Maria Miron și Mirela Păiuș au decis că există oameni care merită o șansă la viață și există vieți “de lăsat”. Despre aceste vieți veți putea citi în rândurile care urmează.

Pentru a înțelege pe deplin care a fost situația, INVESTIGATORIA a consultat referatul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, un document greu de parcurs, nu neapărat prin prisma multiplelor elemente tehnice și medicale pe care le conține, ci, mai ales, prin prisma faptelor pe care le descrie cu lux de amănunte.

Ca și în alte cazuri de fapte îngrozitoare petrecute în instituții publice, a existat un avertizor de integritate în persoana directorului de îngrijiri din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon. Această persoană a prezentat anchetatorilor un fapt cât se poate de cert și verificabil: de joi, 4 aprilie, până sâmbătă, 6 aprilie, în cursul acestui an, pe secția ATI a spitalului au murit în jur de 20 de pacienți. Și nu, nu e vorba de niște zile fatidice sau despre vreo coincidență. Pentru că în acele zile, pe fondul aglomerării spitalului, doi medici au decis să reducă cantitatea la noradrenalină sau să o subtituie cu ser fiziologic în cazul unor pacienți care ocupau, din punctul lor de vedere, inutil paturile din secție.

Vorbim de sânge rece și de calcule pragmatice, care poziționau niște oameni în ipostaza de “surplusuri”, devenind astfel vieți “de lăsat”. Iar totul s-a desfășurat după un plan bine stabilit, începând de la strategia de administrare a substanțelor medicale, astfel încât oamenii să moară, până la repartizarea lor în anumite saloane, care erau, de facto, niște saloane ale morții garantate.

Maria Miron e medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă. În spital i se mai spune și “doamna cu coasa”.

 La fel și Mirela Păiuș. Dar ei nu i se spune în niciun fel…

Aparent, niciuneia dintre ele nu le plăcea aglomerația din spital, așa că au decis ca, în anumite cazuri, să ia decizii în locul Celui de Sus, la care uneori chiar fac referire.

Astfel, în luna martie a acestui an, la camera de gardă a spitalului s-a prezentat un bărbat în vârstă de 54 de ani. Acuza tăierea respirației la eforturi mici, lucru care se tot întâmpla de vreo lună, umflarea picioarelor și o stare generală proastă. Medicii care l-au consultat au decis că pacientul trebuie internat pe Secția Medicală, pentru că avea pneumonie bilaterală. Lucrurile n-au decurs, însă, bine pentru pacient din acest punct, pentru că, la câteva zile mai târziu, starea lui s-a agravat într-atât, încât a devenit necesar transferul lui la secția de Terapie Intensivă.

O zi mai târziu după transfer a intrat în stop cardiac, însă a răspuns manevrelor de resuscitare și a început să își revină. La finalul lunii martie, pacientul era extubat, i se administra oxigen suplimentar cu ajutorul unei măști speciale și a început să primească vizite din partea familiei. La începutul lunii aprilie, starea lui se agravează iar și intră din nou în stop cardiac, în urma căruia a și decedat.

Povestea, deși tristă, pare banală. Dacă ne-ar povesti cineva lucrurile în acest fel, n-am avea nicio suspiciune că “atât i-a fost” și că nimeni nu putea face mai mult pentru el. În realitate, însă, lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel.

În cele 10 zile în care a fost internat pe Secția ATI a spitalului, pacientul a primit îngrijiri de specialitate din partea mai multor medici, printre care se numără și Maria Miron și Mirela Păiuș. În toată perioada internării pe această secție, pacientul de 54 de ani primise noradrenalină printr-un injectomat cu memorie de stocare. Practic, injectomatul este un martor obiectiv al tratamentului primit de acest pacient.

Un aspect foarte important e și acela că acesta a fost mutat, cu o zi înainte de deces, din salonul 5 în rezerva 8, pe motiv că, între timp, se îmbolnăvise și de Covid, boală pentru care a fost testat negativ în momentul internării.

Anchetatorii, însă, au comparat datele stocate de injectomat cu cele înscrise în foaia de observație a pacientului și au constatat că în două zile distincte (26 martie și 4 aprilie), rata de administrare a noradrenalinei fusese scăzută brusc de la 15 ml pe oră (26 martie) și 20 ml pe oră (4 aprilie) la valoarea de 1 ml pe oră, fără ca acest aspect să fie menționat și în foaia de observație a pacientului.

Prima scădere a ratei de noradrenalină de pe 26 martie a coincis cu ziua în care Maria Miron era medicul care s-a ocupat de pacient. Numai că nu era singură, ci avea alături o asistentă medicală. Una care a decis, de la sine putere, după ce Maria Miron a scăzut brusc cantitatea de noradrenalină de la 15 ml la 1 ml pe oră, să injecteze pacientului substanța direct în perfuzia pacientului. Astfel, asistenta aflată pe acea tură i-a salvat în fapt viața. A doua oară, însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Pentru că pe 4 aprilie, Maria Miron n-a mai avut lângă ea o asistentă bine intenționată, ci pe colega ei Mirela Păiuș. Cele două au decis în acea zi să reducă doza de noradrenalină a pacientului de la 20 ml pe oră la 1 ml pe oră, fapt ce a condus, de această dată, la stop cardio respirator în aproximativ o oră după punerea în aplicare a acestei decizii. Decizie pe care au luat-o în cunoștință de cauză, de vreme ce pacientul avea în ziua respectivă o tensiune arterială foarte scăzută, mai precis 60/36 mm/Hg.

Și mai grav, ele n-au intervenit în niciun fel pentru salvarea vieții pacientului, deși știau exact din ce cauză survenise stopul cardio-respirator. De altfel Maria Miron i-a spus în ziua primul stop cardiac unei asistente că pacientul în cauză e “de lăsat”.

Și n-a fost singura viață “de lăsat”.

Un asistent medical le-a povestit anchetatorilor și un alt mod de operare a medicului Maria Miron. Astfel, din noiembrie 2023 până în februarie 2024, aceasta a avut în îngrijire un alt pacient, tot bărbat, în vârstă de 60 de ani, care primea noradrenalină prin injectomat în rată mare, de 15 ml pe oră. Asistentul a văzut-o în acea perioadă pe Maria Miron scoțând seringa în care se afla noradrenalina și înlocuind-o cu una care conținea doar ser fiziologic. A așteptat apoi lângă patul pacientului câteva minute până când acestuia i-a scăzut brusc tensiunea, iar pulsul i-a ajuns la zero, intrând în stop cardio-respirator.

Asistentele au povestit anchetatorilor că Maria Miron a început să practice această reducere bruscă a noradrenalinei începând de la finele anului 2023 și proceda astfel cu pacienții care aveau multe zile de internare pe secția de ATI și despre care credea că nu au multe șanse de a depăși boala. Ele povestesc cum aceasta intra în salon, modifica rata de noradrenalină pe injectomat și nu spunea nimănui nimic despre modificare. Asistentele care raportau valoarea corectă a noradrenalinei în foile de observație erau ulterior certate. De altfel, aceasta evalua pacienții și spunea cadrelor medicale din apropiere care pacienți sunt “de lăsat”, dând de înțeles că aceștia trebuie să moară, așa că nu e cazul ca asistenții medicali să se implice sau să modifice ceva în măsurile luate de ea.

Un element absolut îngrozitor e și acela că pacienții în stare gravă, care urmau să fie lăsați, erau mutați, în ultimele lor zile, în saloanele 3, 6 sau 7. Astfel se organizau lucrurile.

Potrivit referatului procurorilor, informați de martorii din dosar, “după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, respectiv să vadă dacă acesta a decedat. Martora a menționat că între ea inculpată nu existau întotdeauna dialoguri, însă îi adresa din priviri întrebarea “De ce nu a murit?” sau “Nu e încă mort?”, martora răspunzând prin același limbaj non-verbal “Nimic încă.” Martora a arătat că o altă modalitate care duce la grăbirea decesului pacienților este aceea de a modifica parametrii ventilatorului.”

De altfel, cu privire la viețile “de lăsat”, există în referatul procurorilor și un dialog foarte interesant, pe care îl redăm ca atare, protejând identitatea interlocutorului Mariei Miron, pentru că el arată, în clar, ce credea aceasta despre noradrenalină, la care face referire folosind termenul de “nora”. Iată:

INTERLOCUTOR: Uite, poți să te inspiri din ce a scris (n.r.- referire la un medic care scrisese despre efectele noradrenalinei) că e chiar foarte drăguț și exact asta spun și eu că… ea nu tratează nimic.

MIRON MARIA: Îhî. 

INTERLOCUTOR: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.

MIRON MARIA: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu …[neinteligibil]… suferință?

INTERLOCUTOR: Păi nu, nu, nu.

MIRON MARIA: Hî, hî, hî.

INTERLOCUTOR: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferința?

MIRON MARIA: Da.

INTERLOCUTOR: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.

MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.

La audieri, Maria Miron a refuzat să dea declarații, iar Mirela Păiuș a negat comiterea faptei. Un aspect interesant, însă, e acela că după ce organele judiciare au fost sesizate cu privire la practicile de acest fel, angajații spitalului au spus că practicile descrise anterior nu mai sunt aplicate de cele două cadre medicale, că manevrele de rescuscitare se fac potrivit protocolului, că ratele de noradrenalină nu mai sunt modificate, iar pacienții declarați decedați mai sunt ținuți la aparate încă două ore, potrivit regulilor. Consecința? Se vede chiar în cifre, care arată că numărul deceselor pe secția ATI a scăzut simțitor, după ce cele două au știut că sunt investigate.

Partea cu adevărat tristă e aceea că, din referatul procurorilor, rezultă că niciuna dintre cele două doctorițe nu manifestă post-factum sentimente de remușcare. Discuțiile pe care ele le au cu terți sunt despre cât de lungă sau scurtă poate fi pedeapsa (oricum nu e cu 25 cum, cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte) și despre cât de bine sunt întocmite “foile”, căci se așteaptă să fie judecate după foi.